Aparenta dezorganizare a pieselor narative care compun puzzle-ul cărții Visul canadian[1], semnată de Bogdan Perțache, trădează spontaneitatea rememorării unor fapte care îl au în prim- plan pe cel aflat dincolo de granițe. Acesta devine protagonistul unor situații cu totul aparte, care explorează tot soiul de posibilități, unele mai absurde, mai pestrițe sau mai amuzante decât altele, în cadrul unor contexte de viață petrecută printre străini.
Personajul duce o luptă permanentă pentru supraviețuire și regăsire de sine, într-un mediu bulversant și uneori haotic, strivitor. El pendulează între mai multe opțiuni de a-și câștiga existența și prestanța. Încearcă să cunoască, să observe cât mai mult felia de societate cosmopolită în care se află într-un anumit moment.
Astfel, volumul se deschide cu o proză alertă și întunecată, Ne vedem în Toronto!, reconstituind într-o cheie mult prea traumatică atmosfera din proza lui Kerouac. Personajul narator pornește într-o călătorie clandestină în remorca plină de pepeni a unui tir care urma să tranziteze mai multe state europene. Călătorește alături de un samsar, un tip dubios, care a înlesnit această călătorie folosindu-se de camionul care avea să plece încărcat cu pepeni de la firma patronului la care lucra. Cei doi împart spațiul remorcii în condiții mizere, privați de apă sau de hrană, suportând mirosuri fiziologice, greu de închipuit. În tot acest timp însoțitorul naratorului îl amăgește descriindu-i paradisul occidental mustind de bogății și de ocazii de căpătuire neașteptată. Într-un final, Toronto este destinația datorită căreia cei doi s-au angajat în acest periplu nebunesc, expunându-se riscurilor de tot felul. Într-adevăr, finalul ușor previzibil ni-l prezintă pe narator care, în urma unei fugitive altercații va fi privat de acte, bani, rămânând cu buza umflată, la propriu și la figurat. Tonul resemnat-amarnic de la începutul textului justifică, dincolo de o anumită dinamică sau de un anumit suspans al acțiunii, atmosfera blazată a întregii proze: „Covorul nostru fermecat nu-i decât un camion care ne poartă obosit peste autostradă”. Spiritul de aventură, manifestat la granița subțire dintre iluzie și eșec, redă, în fond, imaginea celui care încearcă să-și depășească limitele, cu prețul înstrăinării și al intrării în niște perspective dincolo de care pândesc destule capcane.
Ipostaze ale înstrăinării alienante sau tratate uneori într-un ton optimist, impregnat în mare măsură de multă ironie sau autoironie, întâlnim în scurte piese narative, cum ar fi cea intitulată Motan. O reîntoarcere nostalgică la un episod din copilărie, în preajma unor audiții la un teatru pentru o piesă de copii, se soldează cu un eșec rememorat în nuanțe melancolice care amplifică atât blândețea unui cadru al trecutului, destul de haios, cât și izul de ratare al experienței. O atmosferă ceva mai dinamică se regăsește și în proza Blatist, de data aceasta acțiunea desfășurându-se la Costinești, unde un episod amoros capătă un deznodământ în care sarcasmul se împletește cu un ușor absurd al unei situații comice în fond. Viața mânăstirească, revizitată în maniera parodică a unui Damian Stănoiu, apare în textul Meșteri de ferestre. 1855, unde personajul narator mărturisește că „inspirație aveam berechet”, dar nu pentru tablouri sfinte, ci, pentru cele… senzuale, carnale. Astfel că poposit la o mânăstire nu face altceva decât să întineze atmosfera și să le strice inima preacuvioșilor călugări după ce este suspectat, apoi prins în flagrant, în chilia sa, adăpostind astfel de portrete ispititoare. Aventurile spinoase legate de o afacere ilegală cu motorină, petrecută în zona Dunării, sunt povestite, într-o notă de realism dur, în textul Pe Dunăre. În Nepotul de la Brăila, un joc de cărți și atmosfera rurală în care se petrece acesta, destul de încordată, are rolul de a reliefa atât un comic de situație, cât și unul de caractere în care duritatea și lipsa de înțelegere se îmbină total. Astfel de proze, desprinse dintr-o realitate autohtonă, destul de vivantă și de șocantă prin diversitatea registrelor evenimențiale sau umane, sunt reunite sub cupola mirajului evadării dincolo de granițe. Această evadare este văzută ca soluție salvatoare a ieșirii dintr-un anumit impas existențial sau dintr-o anumită zonă de confort, mult prea alienantă și lipsită de perspectivă.
Prozele Visul canadian, Sâmbătă, 11 iulie, Duminică, 2 ianuarie, Portretist, Viena, Karlsplatz numărul 5 sau Dog sitting au dimensiunea unor schițe și redau câteva secvențe desprinse din lumea occidentală. Situațiile comice sau dure prin care personajul trece pendulează în permanență între adaptarea, acceptarea sau integrarea într-o cultură sau alta și însingurarea, înstrăinarea, tendința de a fi acaparat de o muncă alienantă, robotică și de un mediu când prietenos, când distant. Esențială rămâne încercarea necontenită de a te adapta unor schimbări de climat social și comportamental și, nu în ultimul rând, de a-ți depăși propria condiție într-un mediu străin în care străinul nu este întotdeauna privilegiat. Această depășire a unui anumit confort înseamnă uneori și un nimerit prilej de a reuși, cu toate forțele mentale sau fizice, să te integrezi într-o lume tot mai relativizată, plină de culoare, dar care în aceeași măsură vizează și stridența.
Toate aceste secvențe, uneori de un realism buf, desprinse parcă dintr-un pulp fiction cosmopolit, sunt radiografii ludice și lucide în aceeași măsură. Este urmărit, înainte de toate, firul roșu, ardent, al înstrăinării care străbate o serie de întâmplări petrecute la granița comicului absurd cu realismul dur al anilor din urmă.
Despre acestea este vorba în proza lui Bogdan Perțache, din care nu lipsește ludicul, parodicul situațional sau comportamental, nu lipsește nici o anumită bonomie picarescă a unor situații, aventuri sau experiențe personale destul de marcante. Și în care, cu siguranță, cei care au ales să plece dincolo de granițe se vor regăsi.
[1] Bogdan Perțache, Visul canadian, Editura Polirom, București, 2023.
