Timeea Ivan se află la a doua tentativă de a publica pe „O Mie de Semne”. Întrucât prima dată poemele ei nu au convins, Timeea a schimbat registrul și ne-a trimis la scurt timp poemele de mai jos, care conțin un fel de „flux al gândirii” foarte alert și împregnat cu multe repetiții menite să arate imprecizia cotidiană a actului cognitiv, ca și cum toată această combinație de imagini și acțiuni, cu tot presupusul lor banal, s-ar rostogoli într-un „râu al lui Heraclit”, cum altfel, în perpetuă schimbare.

Sunt poeme promițătoare și apariția lor pe „O Mie de Semne” nu reprezintă neapărat o confirmare, ci faptul că există un punct de plecare de la care, cu multă muncă, se poate construi ceva. Nimeni nu poate spune cum va evolua poezia Timeei, însă este încurajator (iar asta ne-a convins să publicăm textele) că există o oarecare determinare și, mai ales, nevoie de a merge mai departe și de a sparge bariera mediocrității. Sper că episodul ăsta să fie încurajator în acest sens.

Timeea Ivan are 17 ani și este elevă la Liceul Național „Inochentie Micu Clain”. A debutat pe site-ul „Cârciuma Poeziei” și a mai apărut cu texte în următoarele publicații: revista „Vitrina cu Poezii”, revista „Parnas XXI”, revista „Extemporal liric”, revista „Vocativ”, site-ul „Fabrica de poezie” și site-ul „Ecreator”.

A participat în ultimii patru ani la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română, iar în cel de-al patrulea an a obținut mențiunea 1, clasându-se pe locul patru din cei treizeci și trei de participanți.

scriu versuri ca atunci când

pe scaunul meu din sufrageria mea de la
biroul meu scriu versuri ca atunci când
eram o copilă ce
credea absolut tot ce i se spunea ce
accepta orice acadea ce i se vindea la
colțul de stradă unde
poposea vânzătorul  chel cu căruciorul său de
înghețată cu
trei arome
sau
sau
trei culori
nu știam dacă erau otrăvite ca
mărul cotoroanței fermecătoare din
albă ca zăpada sau
cum s-o numi povestea aia eram
prea mică și nu o ascultam o
foloseam doar ca să
adorm și
nu visam decât
cotoroanțe
nu știu de ce de ce
accentuez că
scaunul și biroul și sufrageria
îmi aparțin poate
îmi aparțin poate poate nu
al meu
al meu e
doar
ce gândesc
ce simt
ce scriu
a mea e doar poezia sau
ce
ce scriu eu
ațintesc cu privirea un punct fix pe perete
sau pe podea
sau pe fereastra nu de mult timp curățată temeinic
sau undeva
ca și atunci când gavrilo princip a
omorât cuplul imperial
avea douăzeci de ani sau
mai mulți nu știu nu știu de ce
i-a omorât poate că
nu îi suporta poate că
îi furaseră acadelele când era mic
și nu știa mare lucru despre viață
nu știa dar nu își
recunoștea meritele de intelectual
atunci am
multe perspective din care să scriu atât de
multe că
dau faliment mai repede ca
întreprinderile din perioada comunistă când
plăteai și
și
și
și nu aveai niciun venit
pe scaunul din sufragerie de la birou
scriam ca atunci când
poetul era suprem
trăia în totalitarismul poeziei doar
el cunoștea tainele doar el se
îmbolnăvea de poezie doar el
cunoștea paradisul era
cea de-a doua lui casă
într-o zi de
joi am
plecat la
librărie la pas să
cumpăr creioane

când ne așezam pe

când ne așezam tacticos pe leagănul din
parcul din satul din
județul unde unde
locuiam de atâta amar de
vreme sau poate doar de
câțiva ani ani puțini dar
totuși ani mulți
când îi ascultam pe cei mai
mari decât
noi cu doar
câțiva ani nu mulți despre
dramele lor în
dragoste sau ce o fi
fost atunci nu știu dacă
dragoste sau iubire nu știu
nu știu nu
și noi toți copiii
cinci sau șase sau opt
ascultam cu sufletul la gură să
vedem cine a rămas alături de
cine cine s-a despărțit de
cine sau dacă
s-a despărțit cineva de propria lui
personalitate pentru
altcineva precum
mama când urmărea serialul indian cunoscut de
toate femeile de vârsta a treia sau
și mai tinere și
și
și credeam totul ca
atunci când ne mituiau părinții cu
bomboane cumpărate de la singurul magazin din
sat care nu
era deschis mereu
și
după ce ne
spuneau tot tot până la
capăt ne
obligau să
părăsim leagănele și
și chiar le părăseam chiar și
priveam în urmă de parcă erau
chiar casele noastre cu o
nostalgie care poate nu
era de
condamnat care ne-a
pregătit pentru acum când
suntem ca
niște copii cu
raționament de o
puerilitate absurdă atât de
absurdă încât
credem orice se
vrea crezut în presă la
știri pe
toate canalele din
românia sau și din
alte țări nu știu
credem că
leagănul ne va fi
restituit și
vom avea iar
control asupra lui
dar ne
înșelăm și
credem că
bomboanele sunt pe gratis

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.