Dumitru Crudu ne-a făcut bucuria de a ne trimite două poeme nepublicate până acum, pe care mă grăbesc să vi le înfățișez aici, pe www.omiedesemne.ro, unde din ce în ce mai mult se întâmplă să avem poezie, proză sau, într-un cuvânt, literatură de cea mai bună calitate.

Dumitru Crudu (născut în 1967 în Flutura, Ungheni, Republica Moldova) este prozator, dramaturg, poet și unul dintre autorii Manifestului Fracturismului, apărut pentru prima dată în ziarul Monitorul de Brașov. În 2003 a primit premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru Cea mai bună piesă de teatru din România (Alegerea lui Alexandru Sutto). Este primul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală.

În proză a debutat în 2008 cu romanul Măcel în Georgia. Cu romanul Un american la Chișinău a fost nominalizat la Premiul Visegard Eastern Partnership Literary Award din Bratislava și la premiul pentru proză al revistei Observator cultural.

În 2018, pentru cartea de proză scurtă Salutări lui Troțki, a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Unul dintre romanele sale, Oameni din Chișinău, a fost tradus în limba cehă, iar o parte din povestirile sale au fost traduse în engleză, franceză, germană și suedeză și au apărut în reviste literare și antologii.

În 2019 i-a apărut la Editura Humanitas, în colecția „Humanitas 821.135.1 Scriitori Români Contemporani”, romanul „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”. De aici am preluat notele biobibliografice.

ÎN FIECARE ZI

În fiecare zi îţi spui stinge sticla,
deconectează  naibii
compul ăsta, scoate din priză
magnetofonul, şi
ieşi afară

În fiecare zi îţi spui,
dă-le dracului de ştiri,
nu mai pune atâta
botul la ce spun ăştia şi ieşi
naibii
din casă
și
ia-o orbeşte pe alei, aşa, hai-hui,
fără nicio ţintă

În fiecare zi îţi spui
nu mai cere nimic de la
nimeni, pentru că nimeni
nu e dator să-ţi facă ţie
viaţa mai frumoasă, să te
amuze, să-ţi ridice
buna dispoziţie şi să te
facă mai încrezător
în tine şi în ziua
de mâine

În fiecare zi îţi spui,
închide uşa după tine şi
încearcă să-i dai dracului şi să
trăieşti aşa cum te
duce capul

În fiecare zi îţi spui
dezlipeşte-te de pe
scaun, nu te mai
boldi atâta în ecran,
şi nu mai fă din compul acela
din faţa ta o
icoană

În fiecare zi îţi spui,
da măcar azi nu mai porni
radioul, aruncă ziarele la
gunoi,
deconectează televizorul,
şi nu mai aştepta atâta emailul ăla
de aur, emailul ăla unic,
emailul de vis,
în care să fii anunţat că ai devenit
marele cîştigător,
pentru că, oricum,
nimeni nu ţi l-a trimis şi nu o să ţi-l
trimită niciodată

În fiecare zi îţi spui
nu mai intra pe reţelele de
socializare, nu mai căuta
cine şi ce-a mai scris sau a mai spus
despre tine,
salvează-ți măcar câteva ceasuri din viaţă.
Din viaţa ta.

În fiecare zi îţi spui,
nu încerca să te justifici în faţa celor ce te
detestă şi fă
un efort să le
zâmbeşti celor care se uită
chiorâş la tine.

În fiecare zi îţi spui,
nu te mai aşeza cu o
farfurie expandând peste margini
în faţa compului şi nu mai
deschide textele tale pentru a vedea
câte vizualizări şi comentarii au avut
şi au trezit astăzi.
Măcar azi
dă-l dracului de rating.
Măcar azi
nu mai încerca să le intri oamenilor sub piele.
Măcar azi
Nu mai încerca
să scoţi senzaţionalul din piatră seacă.
Măcar azi
Nu mai încerca să afli
Ce spun ăștia despre tine.
Măcar azi
Lasă-i să spună orice.
Orice vor.
măcar azi,
închide uşa după tine şi încearcă
să nu-ți pese.

În fiecare zi îţi spui,
în loc să deschizi dracului televizorul ăla,
mai bine ai lua telefonul în mână
şi ţi-ai suna rudele tale de la ţară,
ca să afli cum o mai duce tatăl tău
bolnav de leucemie sau Maria, care a
rămas văduvă la patruzeci şi şase de ani, cu
trei copii de mână.

În fiecare zi îţi spui,
nu mai lua troleul, dacă te
deranjează reclama teve din salon,
nu mai intra în magazinul din curte,
dacă nu-ţi place de vânzător,
nu mai cumpăra prăjituri,
dacă ştii că acestea sunt stricate.

În fiecare zi îţi spui,
de azi o să încep să trăiesc altfel.
Dar nu începi.
Dar nu închizi televizorul.
Dar nu stingi magnetofonul.
Dar nu deconectezi internetul.
Dar nu arunci ziarele la gunoi.
Dar nu ieşi afară.
Dar nu treci strada.
Dar nu-ți întorci capul
şi
urli în timp ce stai pe scaun
în troleu sau minibuz,
asurzindu-i pe cei din jur.
Dar nu încerci să le zâmbeşti celor
care te privesc chiorâş şi cauţi să-i bagi
sub covată,
să te răzbuni,
să le provoci durere şi suferinţă,
ca să treacă şi ei prin ce ai trecut tu.
Dar nu ridici receptorul
și nu-ți suni tatăl de la țară
care se chinuie în picioare

E ora şapte şi te aşezi cu o
farfurie plină în faţa sticlei.
E ora opt şi zapezi de pe un canal
Pe altul.
E ora nouă şi porneşti netul,
cu o cană de iaurt alături.

Deschizi netul sau televizorul şi aştepţi ca viaţa ta
să se schimbe radical şi
să devină foarte frumoasă.

O barbă.
Aceeaşi barbă.
În fiecare zi.

XXXXX

Căutându-l pe holurile spitalului, mai întâi
l-am auzit tuşind.
L-am recunoscut după tuse.
Are o tuse inconfundabilă.
Tuşeşte nu ştiu cum hârşâit.
O tuse ca a tatălui meu nu mai are nimeni.
Apoi l-am văzut stând chircit pe o bancă din coridor,
în aşteptarea asistentei.
Stătea pierdut pe bancă şi se uita speriat în părţi.
Semănă foarte mult cu un copil, care s-a rătăcit de părinţi.
Părea că se rătăcise pe holurile spitalului şi nu mai ştia
încotro s-o ia.
Pentru el, în acele clipe,
coridoarele alea se întortocheau ca un labirint.
Parcă s-ar fi rătăcit în pădurea de la Kantea sau pe
dealurile din jurul Floriţoaiei-Vechi şi nu mai ştia cum să iasă
la lumină.
Adică în salonul său.
În salonul 606.
La optzeci de ani seamănă tot mai mult cu un copil.
Înaintea mea, prima a ajuns asistenta şi el s-a luminat la
faţă de parcă ar fi văzut autobuzul care nu mai venea.
O urma supus şi bucuros, de parcă ar fi urmat-o pe mama sa.
Încă nu mă văzuse.
Încă nu ştia că-l urmăresc.
Cât de puternic fusese de-a lungul vieţii sale şi cât de
pipernicit şi neputincios a ajuns.
Trecuse prin război,
Supravieţuise foametei,
Supravieţuise armatei,
fusese un mare bătăuş,
Acum însă se pătlăgise rău.
L-am ajuns din urmă.
Şi am intrat în salonul său.
Tot timpul mi-a plăcut să-l ascult.
Fermecătoarele sale poveşti despre cum se
războia el cu sergenţii.
Fermecătoarele sale poveşti despre tinereţea sa rebelă.
Am plecat din salonul său cu câteva ore
înainte de revelion.
M-a petrecut cu faţa brobonită de lacrimi.
Am ieşit în curte şi m-am oprit.
Acolo, la etajul trei, a rămas tatăl meu.
M-am întors şi l-am văzut stând la fereastră, de unde căuta
cu ochii drumul spre Flutura.
Peste două ore era revelionul a fost primul meu revelion fără
Tata.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.