La Editura Tracus arte vor apărea volumele de poezie „Explozii controlate”, de Hristina Doroftei, și „O nouă pantă”, de Arthur Suciu.

Hristina Doroftei s-a născut la 18 mai 1983, în Târgu Mureș. A absolvit cursurile universitare, masterale și doctorale ale Facultății de Litere a Universității „Petru Maior”. A publicat volumele de poezie reflexie (Editura Junimea, 2014 – Premiul „Opera Prima” la Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Tg. Mureș) și Mașina de cusut (Editura Cartea Românească, 2017). Tot în 2017 publică Memoria zăbrelelor. Eseu anti-uitare (Editura Arc, Chișinău, 2017).

Corpuri distruse de război – și corpuri distruse de boală: asta documentează poemele  Hristinei Doroftei. Ce găsește cu precădere hipnotic e vocea umană care continuă să vorbească din aceste corpuri chiar și atunci când ele sunt distruse, ba chiar și după ce distrugerea s-a petrecut. Poți distruge un corp – dar nu poți distruge umanul care îl locuiește. Fiecare pagină din cartea Hristinei Doroftei stă mărturie pentru asta. Așa cum stă toată poezia adevărată.” Radu Vancu

Arthur Suciu (născut în 1974, la Suceava) este autor de fragmente existențiale și autoficțiuni. A debutat cu volumul de fragmente Contribuții la apocalipsă (2008), urmat de Fericirea în vid (2012) și Cel care așteaptă (2021). În 2016, a publicat romanul În gaură, care a primit premiul de debut al revistei Convorbiri literare. Licențiat în filosofie, Arthur Suciu a activat în București ca jurnalist și copywriter. A publicat mai multe lucrări în domeniul comunicării: Discursul autonom (2013), Drumul către viața privată (2009, 2020) și Pierdut între medii (2020). În prezent, este lector universitar doctor la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Arthur Suciu nu vine în poezie de nicăieri. Multe din fragmentele volumului Cel care așteaptă (și nu numai de aici), deși n-au fost citite astfel, sunt poezie. Aici avem de-a face însă cu un text care se livrează ca atare – și care, formal, dă iluzia poeziei. Căci despre iluzie, insidios, volatil e vorba. În fapt, poate că miezul acestei poezii (care implică o poetică) este tocmai revoluția produsă la nivelul identității. Revoluție? Identitate? Sunt cuvinte pe care cu siguranță Arthur Suciu le abjură. În limbă (și nu numai în limba română) nu există pentru ceea ce numim identitate un antonim. Să scriem, pe urmele lui Derrida, identitate?! Dar poezia lui Arthur Suciu este a unui subiect redevenit natură. De aici și emoția pură din câteva secvențe de hip-hop; de aici, marea bucurie, care nu este a gândirii, născute spontan, care l- ar construi, ci a lipsei ei – bucurie solară! Așa se explică decupajele din copilărie, labirinturile autobiografice – când subiectul era încă sens, ca și oniricul, visele – din care se hrănește încă un prezent difuz. Așa încât, nu agonia, nu disperarea, expresii ale unui subiect tare la care poetul nu poate visa, se află la temelia acestei poezii, ci „melancolia aerului”, o materie care are fascinația nimicului, vidul care nu salvează, dând însă iluzia unei salvări. Să vorbim de un subiect sceptic? De blazare? Cuvântul cel mai potrivit apare într-un loc: deprimare. Marele poem e tocmai aruncarea poemelor la buncăr. Sinuciderea însăși ar face parte dintr-o mitologie definitiv dispărută. Poemele lui Arthur Suciu sunt înscenarea subtilă a unei absențe care își exprimă într-un strigăt difuz prezența. Iată de ce am sentimentul întâlnirii cu un poet veritabil, cu un mare poet.” Mircea A. DIACONU

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.