Cum spunea Denis de Rougemont, într-una dintre cărțile sale dureros de lucide,esența diavolului este „tocmai deghizarea, uzurparea aparențelor” și ea constă în „arta de a face formele să mintă”. Samson, personajul noului microroman al lui Cosmin Perța, Ca să nu se aleagă praful de toate (Editura Polirom, 2023), pare că a deprins această artă de a înfrunta și de a asimila răul, indiferent de forma sau de ipostazele cameleonice sub care i se înfățișează. De asemenea, această confruntare sau acomodare cu răul exterior și interior devine, în cele din urmă, un mod de a sparge tiparul aparențelor zilnice, o probă de supraviețuire. În cele din urmă, experiența acestei probe îl fortifică, îi conferă imunitate la durere, dar îl ajută să deprindă gustul interogației interioare, al rememorării problematizante, al meditației confesive.
Un antierou sau, mai degrabă, un nonerou, pentru care valorile morale, chiar și propria demnitate, devin aspecte superflue, atâta timp cât nu servesc, în acest peisaj cenușiu, atât uman, cât și social, unei cauze de forță majoră.
Prin desfășurarea halucinantă și alertă de evadări, de lupte fizice sau morale, de momente de reflexivitate întunecată, în care personajul încearcă să se regăsească pe sine, romanul acesta înfățișează secvențe semnificative din copilăria, adolescența, maturitatea lui Samson. În prim-plan are loc confruntarea cu viciul și decăderea umană, cu minciuna și fățărnicia unei lumi-bâlci al deșertăciunii și al mirajului amar.
Un aer cenușiu învăluie atât peisajele descrise, cât și relațiile umane. Acțiunea se petrece undeva în nordul țării, nu departe de granița cu Ucraina, iar realismul dur al unor situații de viață conferă un dramatism de atmosferă, întregii povești. O lume unde nu mai există granițe clare între rural și urban, unde fărădelegile sunt acte cotidiene, empatia și sprijinul par a se fi epurat din întreaga lume. Viciul, grosolănia sau bădărănia sunt pilonii de bază ai relațiilor bazate pe afaceri veroase sau pe confruntări sângeroase, care duc chiar și la pierderi de vieți omenești.
Dimensiunea de policier, desfășurată pe un fond social, tarat, întunecat, urmărește lupta inegală cu un spectru al corupției care tinde să capete dimensiuni magistrale. Un spațiu și un timp al tranziției, conturate în nuanțe grotești și morbide, unde specula și traficul ilicit susțin grupări mafiote, dintre cele mai temute. Acestă literatură cu accente de thriller, de tip bad boys, după ce în cinematografia autohtonă a fost întâlnită, de pildă, într-un thriller cum e Câini, în literatura română este de dată recentă. Mă gândesc aici la un alt roman al lui Cosmin, Dispariția,sau la romane scrise de Iulian Bocai sau Tudor Ganea.
În locul blândeții, al speranței sau al opțiunii, prim-planul traumatic al romanului de față este ocupat de lupta pentru supraviețuire, o luptă, de atâtea ori inegală și inumană. În mod paradoxal, existența personajului, trecut prin atâtea medii sociale, crepusculare, de la cel familial până la cel al lumii de afară, se desfășoară la limita dintre forța brutală și compromisul împotriva oricărei legi. Pentru Samson, oricine poate deveni un real sau un potențial dușman. Nu există iertare sau reculegere într-o lume unde, parcă pretutindeni, este extins un teritoriu al luptei și al înșelăciunii, al lupanarului și al crimei, unde doar cei mai puternici, cei fără scrupule sau afecte, mai pot supraviețui.
Un amestec delirant dintre răceală și luciditate, dintre atmosfera din primele pagini ale romanului camusian, Străinul și atmosfera unei maladii sociale și umane, unde violența sau lipsa oricărui scrupul izbucnește pe un intens fundal traumatic, cum se întâmplă în Fight Club-ul lui Palahniuk. Dramatismul și brutalitatea sunt prezente încă din primele scene ale cărții, atunci când Samson se află împreună cu tatăl său în așteptarea ieșirii mamei, destul de grav bolnave, din spital. Unite parcă printr-o legătură premonitorie, secvența când un câine destul de bătrân și de neputincios se așează pe liniile de cale ferată, urmând să fie tăiat de tren și moartea mamei sale, în spital, fără putința de a o mai revedea în viață, sunt primele experiențe traumatice care, totodată, îl copleșesc pe Samson și îl ajută la forjarea unui temperament al înstrăinării de sine și față de cei din jur. Îngroparea mamei într-un sicriu realizat din lemnele luate de la gaterul la care cei doi, tatăl și fiul, lucrau, descrierea mediului familial în care Samson va trăi pe mai departe, înstrăinat, lipsit de prezența și de ocrotirea maternă, ura și distanțarea topite în pasta densă a răcelii continue în relația cu tatăl, neînțelegerile cu anumiți colegi, repulsia față de școală sunt doar câteva dintre alte experiențe care îl vor maturiza treptat, îl vor brutaliza într-un fel sau îi vor inocula o anumită repulsie și greață față de lumea înconjurătoare, determinându-l să își asume fiecare decizie luată, indiferent de caracterul ei blând sau violent.
Cu toate acestea, brutalitatea sa, atât fizică, dar și interioară, nu va reuși să șteargă, complet, sămânța de umanitate a personajului, năpădită însă de atâtea decepții care i-au surpat încrederea în sine sau în ceilalți.
Va pleca de acasă, la scurt timp după ce tatăl acestuia va muri după o întreagă existență îmbibată în alcool. Vor fi câteva momente în care își va aminti de el, cu duioșie, momente în care erau cu toții împreună, când mai trăia mama lui și se comportau ca o familie fericită. Se va înhăita cu diverși indivizi, unii dintre ei reveniți din străinătate, cu tot felul de idei sau afaceri ilicite. Va deveni bodyguard la un bar rural, condus însă de un mafiot local, în numele căruia va plasa diferite sume de bani pe la alți mafioți. Se va lupta, va curge mult sânge cu care se va hrăni o ură generală ce va crește în mod halucinant. Panorama acelor ani este una cumplită. Libertatea pare că a exportat și modele de comportament care generează o continuă dezumanizare. O ură de tot și de toate, care va căpăta putere demolatoare asupra mediului înconjurător și asupra umanității din ei toți.
Samson, cu un curaj ieșit din comun, îi va goni pe primii bișnițari care vor călca pe teritoriul românesc. În schimb, va prelua el afacerile acestora, va cere taxe de protecție, cu scopul de a aduna sume de bani care să îl ajute să fugă în Germania. Apoi, va încearca să destructureze, în numele unei justiții personale, tot un club local, unde erau sechestrate fete din toate colțurile țării, de către un anumit individ Olandezul cu care Samson va avea de furcă mult timp. Se va îndrăgosti de una dintre fetele acestea, pe care o va ajuta să scape din acel infern și să ajungă la ea acasă, în Republica Moldova. Samson, între timp, devenit un haiduc local, și-a făcut o gașcă de judocani, care îl respectă și îl ajută în luptele de stradă în care vor fi implicați din ce în ce mai des. În cadrul unor veritabile scene de gherilă, vor sfida poliția sau pe oricine le va ieși în cale, agresându-i.
Într-un final, detaliile evenimențiale se vor împleti cu momentele de reflecție, de monolog interior, în care Samson își dovedește sensibilitatea, camuflată bine, înăbușită chiar, dincolo de platoșa unei brutalități de suprafață. Își interoghează, nesigur și foarte afectat de schimbările dure prin care trece, propriul sine, în timp ce este implicat într-o luptă interioară, de neoprit, cu privire la posibilitatea unei reîntoarceri, unei convertiri la o altă condiție umană, una în care să primeze blândețea, binele sau empatia față de ceilalți.
În astfel secvențe are loc o confesiune sfâșietoare despre limitele umane ale cruzimii, dar și despre posibilitatea unui reviriment emoțional și comportamental care să îi permită reîntoarcerea, utopică, într-un trecut blând, în măsură să își recapete încrederea în sine sau în cei apropiați. Finalul, prin aerul său incert, ne înfățișează prăbușirea finală a personajului ca un apogeu al decăderii unei întregii societăți de-atunci.
