Foarte zgârcită cu datele biografice – sper să nu fie decât nevoia de izolare în fața turbulentei lumi și nu acel gen de political correctness autoimpus – dar și cu numărul de texte, lucru care ne duce cu gândul la prudență (oare?) sau la ideea unei drastice autoselecții, Ema Dumitru revine cu două texte destul de relevante, după ce cu câteva luni în urmă ne trimitea o singură poezie însoțită de un text succint în care ni se spunea că „Ema Dumitru se află în zona cea mai afectată din Franța” și că „nu și-a mai părăsit locuința de cinci zile”.

Sperăm că acum ești bine, Ema, și că vei continua să ne mai dai un semn din când în când. Deocamdată, așadar, aceste texte pe care vă lasăm să le judecați singuri.

*

Intru în infern
ca în curtea mea interioară
strâng flori într-un buchet
plănuiesc să mi-l înfig în torace.

Ce ştii tu? când sfârşitul vine
precum un animal în abdomenul meu.
Îl pot duce.

Doar atât: aştept să-mi smulgă
venele de la gât ca pe un şirag de perle.

**

Mi-am dăruit un afiş profetic
a trebuit să mă întind
pe podeaua apartamentului meu
să-l proiectez pe perete.

La început nişte gogoloaie de materie sfioasă
năluci nietzscheene
Ochiul Atotputernic
acum smintit, psihedelic.

Începusem să îmi spun
sunt propria mea femeie
iată că acum mă mişc mai rapid decât trupul.

Singură, dependentă
cu toată disperarea
celor care au înlăuntrul lor Semnul
o poruncă hipnotică
pe care o veţi găsi asupra mea mai târziu.

Aici e pistolul
cu el am împuşcat halucinaţii
mai aproape de libertate decât aţi fost voi vreodată.

Nu atingeţi

orice gest e vandalism.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.