Am observat, după postarea în care mă întrebam retoric (unii au scăpat această „nuanță” importantă) dacă Mircea Cărtărescu este un mare scriitor, că oamenii rămân sensibili la astfel de catalogări. Mai mult decât atât, sensibilitatea asta pare să fie dublu polarizată și, ceea ce e într-un fel rău, consumată în zonele ei extreme. Îmi place să cred că am rămas un om al echilibrului (deși am și eu, ca noi toți bănuiesc, excesele mele), fiindcă admirația pentru opera lui Mircea Cărtărescu nu m-a transformat nici într-un fanatic cu judecățile de valoare suspendate, nici într-un fel de yesman care leșină de plăcere la orice producție literară a scriitorului. Au fost și momente în care, citindu-i și recitindu-i cărțile, am ridicat din sprâncene și am început să bombăn.

Pe de altă parte, când temperatura admirației pentru el a scăzut dramatic (cum s-a întâmplat când am citit Frumoasele străine), n-am picat în cealaltă extremă și nu m-am comportat ca un  fan ofuscat care-și înjură echipa când joacă un pic mai prost. Nu m-am lăsat pradă tentației de a devoala „adevăruri strunite cu greu” (cum se întâmplă uneori cu cititorii inconstanți, care nu pot avea o relație cu un scriitor decât dacă acesta le livrează doar capodopere) și de a trânti, cu gesturi definitive, ușile în urma mea. Genul ăsta de cabotinism de mahala îmi displace. Prefer retragerile mai puțin gălăgioase în solilocviu, în încercarea de a înțelege că un autor, fie el și genial, are momentele lui de slăbiciune sau de rătăcire. Prefer să fiu înțelegător și să aștept, răbdător, cartea următoare.

nemira.ro

Obișnuiesc să mă întorc, în astfel de clipe, la breviarul începătorului, acest adevărat îndreptar al scriitorului pe care ni l-a lăsat, cu generozitate, Alexandru Mușina, și să-mi amintesc că eu însumi sunt scriitor și am momente când producția mea literară este greu de acceptat (ca să nu zic proastă) până și de subiectivul prin excelență care sunt. Dar înainte de a reproduce aici câteva puncte esențiale din acest îndreptar, aș vrea să fac o mică paralelă Alexandru Mușina – Mircea Cărtărescu (pentru a aluneca mai ușor spre ceea ce mi-am propus aici) și să reproduc o notă din jurnalul „Un om care scrie”, concepută la câteva zile după moartea lui Mușina.

[image_with_animation image_url=”2123″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.facebook.com/photo.php?fbid=314843245736346&set=a.110594796161193&type=3&theater”]

„S-a prăpădit săracul Sandu Mușina, la 59 de ani, nici nu știu dacă măcar împliniți. Am aflat asta la o petrecere. Toți din cameră-l cunoșteau bine. Și toți, în afară de mine, știau că murise de câteva zile. Totuși, am vorbit despre el doar o clipă, nici o clipă. O singură clipă de tăcere albă, ochi albi, fără măcar puțină tristețe ipocrită. Apoi – iarăși râsete, bârfe, băutură. Parcă bietul poet brașovean cu care, vrând-nevrând, locuiserăm într-o poveste comună timp de peste 30 de ani nici nu fusese vreodată. Ce lume-i asta în care compasiunea nu mai e nici măcar mimată? Mușina n-a fost un om rău și a iubit sincer poezia, la fel ca noi toți. Dar firea lui și modelele culturale proaste, ca și relativul insucces l-au făcut să pară de multe ori agresiv și neplăcut. Și câteodată chiar să fie. Era însă plin de umor, inteligent și, cu timpul, chiar profund în ce scria. Nimeni nu m-a jignit, de câteva ori, mai tare ca el. Dar asta pentru că-l exaspera popularitatea mea, pe drept sau pe nedrept căpătată. Poate-n locul lui aș fi făcut la fel. Acum spun «Odihnească-se-n pace», și doar atât.”

[image_with_animation image_url=”2125″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.libris.ro/un-om-care-scrie-jurnal-2011-2017-mircea-HUM978-973-50-6044-2–p1256964.html”]

Am reprodus acest fragment și cu scopul de a vedea, de exemplu, care au fost „modelele culturale proaste” de care amintește Mircea Cărtărescu. Iată ce spune Mușina la punctul unul al breviarului său:

„Citiți cât mai multă poezie universală de calitate, în special marii moderni: Pound, Eliot, Kavafis, Pessoa, Rilke, Benn, Apollinaire, Ponge, Valéry, Maiakovski, Hlebnikov, Pavese, Lowell șamd.”

La punctul nr. 17, Alexandru Mușina extinde ideea, propunând și „modele culturale” care au scris nu numai poezie, ci și despre poezie :

Citiți – și aprofundați – artele poetice, textele despre arta scrisului ale poeților și prozatorilor (ale marilor moderni). Pentru poeți, fundamentale sunt cele scrise de: E.A. Poe, Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé, Apollinaire, Pound, Eliot, Pessoa, Valéry, Ponge, Hlebnikov, Maiakovski, Frank O`Hara…”

În fine, ca să nu mă întind prea mult și să devin plictisitor (am auzit că textele de peste 5000 de semne de pe internet sunt rareori citite până la capăt) am să închei cu nr. 18 al breviarului (cu promisiunea că voi reveni la el ori de câte ori va fi nevoie), care începe cu formularea celebră a lui Gabriel Liiceanu.

[image_with_animation image_url=”2127″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.libris.ro/eseu-asupra-poeziei-moderne-teoria-si-practica-COD978-9975-86-212-7–p1191503.html”]

„Nu încremeniți în proiect. Chiar dacă ați ajuns la o «formulă» care vi se potrivește, în care ați scris un ciclu, un volum foarte bun, apreciat de toată lumea, nu vă opriți aici. Nu vă culcați pe lauri. Explorați mai departe, încercați formule noi. Prea ades, primul volum – valoros – al poeților români postebelici a fost urmat de altele din ce în ce mai slabe, pentru că repetau «formula».”

 Acum mă voi duce să explorez un model nou de lectură, nu înainte de a vă spune că marii scriitori, și dintre ei cei mai mari, au avut, la rândul lor, „modele culturale”. Dacă au fost proaste sau nu, este de discutat. Oricum (și cu asta chiar închei) două dintre modelele mele literare se întâmplă să fi fost chiar Alexandru Mușina și Mircea Cărtărescu. Ce-a ieșit, e deja la vedere.

Bibliografie selectivă:

Mircea Cărtărescu, Un om care scrie, Jurnal 2011 – 2017, Humanitas, 2018
Alexandru Mușina, Eseu asupra poeziei moderne. Teoria și practica literaturii, Editura Cartier, 2017

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.