Astăzi, la ultima postare de anul acesta din cadrul rubricii „Poemul de miercuri”, am ales, poate nu întâmplător, un text de Florin Dumitrescu. Poemele lui ironic-nostalgice, ludice și moderat paseiste sunt cum nu se poate mai potrivite pentru a doua zi de Crăciun, când colesteroalele acumulate se cer purjate și cu un roswera „spiritual”.

FLORIN DUMITRESCU s-a născut în 1966 în București. A absolvit două facultăți, a făcut un masterat, a început trei doctorate și a abandonat două. La momentul apariției volumului „Marfă reîncărcată”, adică prin 2011, preda italiană, retorică și teoria argumentării.

A debutat în presă în 1987, la o publicație studențească. S-a lansat ca textier între anii `80 și `90 (pentru Timpuri Noi, apoi Sarmalele Reci). Ca autor de versuri „pentru citit” debutează destul de greu, fiind mai degrabă reticent la îndemnurile prietenilor literați.

A debutat cu „poezie cultă” în 1996, cu grupajul „Megaviziuni”, în volumul colectiv Marfă (alături de Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu), scos la Editura Salut. A publicat apoi volumul Ana are mere (Cartea Românească, 1977), recompensat cu premiul ASB pentru debut.

A revenit cu ÎNcîntece (Editura Vinea, 2007), pentru care a primit Premiul Tiuk! pentru poezie. A participat cu grupajul „Furat la cîntare” la antologia Marfă reîncărcată (Editura Brumar, 2011), alături de aceiași poeți prezenți în antologia din 1996.

A publicat, de asemenea, poemul-poveste „Bucătarul Ben” în antologia pentru copii Ce poți face cu două cuvinte (Art, 2012). În 2015 a luat parte la experimentul Epopeea participativă București 2021, care a a reunit patruzeci de poeți  în cadrul unui poem în lanț.

În 2016 i-a apărut la Editura Nemira, în colecția Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean, volumul dodii.

Ca textier și-a extins în timp portofoliul de colaborări (Direcția 5, Pasărea Rock, Mircea Baniciu, Jazzappella, RIT etc.).

Publică schițe și eseuri în săptămânalul B-24-FUN (2005-2010) și participă cu nuvele și povestiri în diverse antologii de proză: Cartea cu bunici (Humanitas, 2007), seria tematică Prima dată (Art, 2010-2013), în cadrul căreia îngrijește volumul Primul meu job (2011), precum și Cui îi e frică de computer (Art, 2013).

Se numără printre cei 53 de coautori ai „celui mai rapid roman din lume”, Moș Crăciun & Co. (Art, 2013).

Ca specialist în antropologie a publicat studiile Bîlciul Universității (Humanitas, 2013) și Tradiții la superofertă (Cartier, 2015). În 2015 a devenit doctor în antropologie.

Florin Dumitrescu "Dodii"
Florin Dumitrescu “Dodii

Notele biobibliografice și textul de mai jos au fost preluate din volumul dodii (Nemira, 2016).

Peștele de sticlă cu cheia de gît

L-om fi iubit, l-om fi urît?
Nu știu, dar știu că am crezut în el,
idolul celor fără țel,
peștele de sticlă cu cheia de gît.

L-om fi urmat sau poate l-om
fi renegat, trădat, proscris
pe ghidul nostru către paradis,
peștele de sticlă cu cravată de șoim.

Ne-am dumirit sau nu că el îi e
umanității unică nădejde
în veacul cel obez ce ne strivește,
peștele de sticlă cu căruț de butelie.

Cățelul care clatină din cap
ne-arată care-i atitudinea:
imită-l și-ți va da beatitudinea
peștele de sticlă cu banane verzi pe dulap.

Photo credit: facebook.com

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.