Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul „Clovnul”, de Iulian Ciocan, apărut de curând la Editura Polirom.
„Latura burlescă a Răului la concurență cu derizoriul, din care se naște angoasa, este specialitatea lui Iulian Ciocan, căpătînd noi înfățișări prin interpretarea mitului faustic, cu toate avatarurile sale rusești, în Moldova eternă, în Chișinăul cunoscutului primar Denis Cartof: rolul lui Mefisto este jucat de un Clovn dispus să cumpere păcate de la amatori, iar Cimpanzeul sau Marele Oligarh, alias Coordonatorul guvernării, poate fi o altă grimasă a Clovnului. Nu există însă redempțiune, cerurile nu se deschid decît pentru a mai lăsa să treacă cîte un stol de ciori, invadînd încet, în ralanti, dar sigur, întreaga metropolă. Cîți dintre muritori sînt pregătiți?” (Dan Gulea)
Iulian Ciocan, născut pe 6 aprilie 1968 la Chișinău, Republica Moldova, este prozator, publicist și critic literar. Comentator al postului de radio Europa Liberă. Romane publicate: Înainte să moară Brejnev (Editura Polirom, 2007; ediție cehă la Dybbuk, 2009; ediție engleză la Dalkey Archive Press, 2020; ediție sîrbă la Sluzbeni Glasnik, 2021; în curs de apariție ediția italiană la Bottega Errante); Tărîmul lui Sașa Kozak (Editura Tracus Arte, 2011; ediție slovacă la Kalligram, 2015; ediție franceză la Belleville, 2017, Premiul Coup du Cœur la Salon du Livre des Balkans); Iar dimineața vor veni rușii (Editura Polirom, 2015; ediție cehă la Dybbuk, 2021), Dama de cupă (Editura Polirom, 2018; ediție franceză la Belleville, 2019; nominalizare la Premiul Jean Monnet, 2020; ediție bulgară la Foundation for Bulgarian Literature, 2019; ediție cehă la Dybbuk, 2020; ediție olandeză la Pegasus, 2020). A publicat proză în reviste și antologii din SUA, Germania, China, Cehia, Bulgaria, Belgia și Brazilia. Invitat la New York, la festivalul PEN World Voices (2011) și la Noaptea Literaturii, Amsterdam (2016). În 2018 a publicat, la Editura Muzeelor Literare Iași, Povestea lui Nicolae Gane.
FRAGMENT
„Nu de moarte se temea cel mai mult septuagenarul Veniamin Bîrliba. Moartea nu era decât un sfârșit firesc sau poate o trecere spre altceva. Mori și cazi în neant sau într-o altă dimensiune. Rudele și amicii își mai amintesc de tine o vreme și cu asta, basta! Suferința lor, adevărată sau falsă, se termină repede. Veniamin Bîrliba se temea cel mai mult de paralizie, de existența vegetativă. Dacă – Doamne, ferește! – te transformi într-o legumă, devii o imensă povară pentru rudele apropiate, le otrăvești viața copiilor. Pensionarul Bîrliba n-ar fi acceptat nici în ruptul capului ca singura lui fiică, Olesea, să-i împingă căruciorul de invalid și să-l hrănească cu lingurița. Și, la drept vorbind, n-ar fi acceptat nici Olesea, care avea o mie și o sută pe cap: un soț leneș, cu obrazul ca țolu’, care chipurile nu-și mai găsea de lucru, doi copii cu o puzderie de necesități, o muncă extenuantă, într-un restaurant, cu un salariu de bucătăreasă ce abia le ajungea pentru facturi și mâncare. De aceea, ca să evite coșmarul existenței vegetative, Veniamin Bîrliba își luase de la o vreme câteva măsuri de precauție. Încordându-și voința, se lăsă de fumat și de băut și renunță chiar la carnea de porc și la cartofii prăjiți.
De fapt, devenise foarte precaut după ce soția Vera fu țintuită în pat, din senin, de o severă afecțiune neurologică. Aproape trei luni, Veniamin Bîrliba trebuise să-i schimbe pamperșii, să gătească singur, să stea la căpătâiul soției și s-o îmbărbăteze, să se trezească în toiul nopții din cauza gemetelor sfâșietoare ale suferindei, să se certe cu medicii rapaci și nepăsători. Iar la înmormântarea Verei, aplecat deasupra sicriului, cu ochii încețoșați, Veniamin Bîrliba simți nu doar că golul din el era imens, ci și o firavă ușurare în suflet care se accentuă în zilele următoare. Da, adevărul era că moartea soției însemna sfârșitul unui calvar. Se simțea vinovat pentru că avea această ușurare, dar era adevărul gol-goluț: scăpase de chin. Și chiar atunci își zise că el nu se va transforma într-un coșmar pentru Olesea.
Așa că, după dispariția Verei, începu să se îngrijească de propria sănătate. Pentru prima dată, îl interesa ce scrie pe etichetele produselor alimentare. După ce le ignorase toată viața, acum, la bătrânețe, le cerceta cu atenție, voia să știe totul: lista ingredientelor, termenul-limită de consum, condițiile speciale de păstrare, țara de origine sau locul de proveniență. Și era foarte nemulțumit când eticheta nu conținea informația de care avea nevoie. Devenise dintr-odată un fan al site-urilor medicale, dar și al comunităților online care promovau dietele vegane și stilul de viață sănătos. Aflase o mulțime de lucruri utile, elementare, pe care ar fi trebuit să le urmeze din fragedă tinerețe: că un pahar de apă plată înainte de micul dejun îmblânzește indigestia, că mierea de albine e mai bună decât zahărul, că ceaiul negru și ceaiul verde conțin multă cofeină, iar cofeina trebuie evitată atunci când ai probleme cardiovasculare, că există o legătură între cina târzie și somnul agitat sau obezitate, că băuturile tari și fripturile te stafidesc, pe când terciurile te întineresc, că trebuie să-ți faci analizele în fiecare an dacă nu vrei să fii luat prin surprindere de o boală spurcată…”
