Editura Polirom vă oferă un fragment din noul roman al Simonei Antonescu, „În umbra ei”, apărut de curînd în colecția „Fiction Ltd.”.
„Totul începe cu o venerabilă casă cu marchiză de pe malul Dunării, din Galați, în care două fete își petrec copilăria. O casă care ascunde un mister, pentru că nu au acces decît la o parte a ei. Cînd una dintre ele moștenește cealaltă jumătate de casă, începe o poveste fascinantă, plină de taine și de întîmplări neașteptate, care leagă trecutul de prezent. Pe un perete din sufrageria casei se află, la început, înșirate zeci de portrete care ulterior vor fi aduse la viață în roman.
Refăcînd istoria unei familii de-a lungul unui veac, din Belle Époque pînă în cotidianul corporatist, cu biografii feminine pline de iubiri, împlinite sau nu, de dramatism și de demnitate, Simona Antonescu reușește să își captiveze cititorul strecurîndu-i sentimentul că prezentul nu e numai ceea ce se întîmplă sub ochii noștri, ci și ceea ce s-a întîmplat cîndva, într-o legătură de cauzalitate, iar trecutul conține în el posibilitatea prezentului.
În umbra ei este o carte marca Simona Antonescu, plină de suspans, de intrigi alambicate, ce par a se prelungi de la o generație la alta, dar și încărcată de nostalgie, ce revigorează cu mult farmec adevărul unei lumi pe care cititorul o simte vie, seducătoare, încărcată, pînă la ultima pagină, de mister.
Este și cartea unei reveniri la sine, a asumării sinelui prin scris. Căci, spune naratoarea, «o voce interioară pe care nu o asculți este o parte din tine pe care nu o lași să trăiască».” (Bogdan Crețu)
Simona Antonescu s-a născut la Galați în 1969 și a copilărit în localitatea Țintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în 2015 cu romanul Fotograful Curții Regale, cîștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al USR și finalist la Festival du Premier Roman de Chambéry. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016), Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, Ultima cruciadă (2019), distins cu Premiul Cartea Anului 2019 de Filiala Brașov a USR, și Maria Tănase. O fîntînă pe un drum secetos (2019). Începînd din anul 2018 publică la Editura Nemi seria de cărți Istoria povestită copiilor.
FRAGMENT
„Două fetiţe se luaseră ştrengăreşte pe după umeri, scoţând limba la fotograf şi sprijinindu‑şi capetele blonde unul de altul. Imitau rebeliunea ce începuse să se întindă ca focul prin generaţia răsărită după război, dar limba scoasă şi poziţia caraghios‑lascivă a trupurilor băieţeşti constituiau singura declaraţie de independenţă care le fusese la îndemână.
— Aici le‑a fotografiat un vecin, am continuat să spun istoria cunoscută a fotografiei, aşa cum îşi rosteşte şcolarul poezia. Erau în vacanţa de vară, străbunica Simina încă trăia.
Sabi îşi puse braţul pe după gâtul meu şi‑l lăsă să spânzure cu nonşalanţă, lipindu‑şi tâmpla de a mea şi trăgându‑mă în faţa uneia dintre oglinzi. Capetele noastre se potriveau perfect în rama ovală cu flori sculptate şi pentru o clipă nu ne‑am deosebit cu nimic de toate celelalte imagini. Străbunicii încremeniţi pe peretele cu fotografii ne‑au primit printre ei fără împotrivire, împrăştiind asupra noastră răcoarea lor de gheaţă. Acelaşi gând ivit în minţile noastre ne‑a albit obrajii: peretele pe care îl priveam era viitorul. Către asta mergeam zi de zi, cu fiecare pas pe care‑l făceam, cu fiecare decizie pe care o luam.
De afară, glasul Sarei‑mici ne chemă la masă:
— Mamaaa! Se răceşte supa!
Acela a fost momentul în care Sabi mi‑a organizat restul verii, cu aceeaşi autoritate care nu cerea niciun răspuns folosită asupra mea de când aveam amândouă cinci ani:
— Vara asta scrii un roman, ai deadline la 30 august. Ăsta‑i romanul tău, a completat, cuprinzând într‑un gest larg peretele cu fotografii din care ne priveau cu seriozitate optzeci şi şapte de rubedenii risipite pe mai bine de o sută de ani.
Cuvintele ei au stârnit ceva în lumina topită care curgea prin ferestrele înalte, înfiorând atmosfera încremenită a sufrageriei şi pe mine deopotrivă. Am urmat‑o la masa de sub nuc, cu sentimentul că tocmai auzisem o sentinţă judecătorească. Am mâncat în tăcere, cu ochii în farfurie şi cu mintea la primul capitol al cărţii care‑mi fusese poruncită. Aş putea începe chiar cu ele, femeile neamului acestuia ivit pe lume din Simina Dănilă, născute prin timp tot perechi de surori, mereu câte două, sfâşiate de despărţiri chinuitoare, unite prin forţe mai presus de înţelegere, miere şi pelin una pentru cealaltă. Indiferent cum au decurs vieţile lor de binoame neobişnuite, indiferent ce alegeri au făcut la răscruci, oricât de departe ar fi fugit una de cealaltă în încercarea de a se pune la adăpost de dureri, au continuat să‑şi ducă zilele tânjind una după alta.
Bunica Sada şi bunica Vera pe de o parte, mama Cornelia şi mătuşa Sebastiana pe de altă parte, fiicele Siminei şi fiicele fiicelor Siminei au fost magneţi cu polii corect potriviţi numai atunci când se aflau la distanţă în timp sau spaţiu. Ori de câte ori au încercat o apropiere, forţe necunoscute intrau imediat în acţiune, inversând polii magneţilor şi blocând orice comunicare. Simţeau întotdeauna golul absenţei celeilalte ca pe o gaură de glonţ sub inimă, apoi, când erau împreună, se îndepărtau şi se deziceau una de alta, înfricoşate de pericolul contopirii. Soarele şi luna au fost surori născute din Simina.”
