Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Furat, de Ann-Helén Laestadius, bestseller internațional, cartea anului 2021 în Suedia, acum într-o ecranizare Netflix. Traducere din limba suedeză și note de Gabriella Eftimie.
Este iarnă, la nord de Cercul Polar, în Sápmi, Suedia, pământul populaţiei indigene sami. Elsa are nouă ani şi e fiica unor crescători de reni. Într-o dimineaţă, când pleacă singură cu schiurile la ţarc, aceasta vede un bărbat care îi ucide puiul de ren şi o ameninţă cu moartea dacă va spune cuiva ce a văzut. Când tatăl ei raportează omorul la secţia locală de poliţie, i se spune că nu se poate face nimic, infracţiunea respectivă încadrându-se la furturi. Astfel, nenumărate acte de cruzime îndreptate împotriva acestor animale foarte iubite şi importante pentru modul de viaţă al populaţiei sami vor fi ignorate de autorităţi, iar ucigaşul va trece curând la violenţe şi mai înspăimântătoare. La vârsta ei fragedă, Elsa ajunge să înţeleagă că ura vecinilor şi indiferenţa sistematică a autorităţilor provoacă răni adânci şi îi fac pe cei dragi să-şi piardă speranţa sau chiar voinţa de-a trăi. Aceasta este realitatea cu care Elsa va hotărî cu mult curaj să dea piept, în acest roman palpitant şi foarte actual, ecranizat pentru Netflix în aprilie 2024.
„Cartea are în centru comunităţile de etnie sami ale Scandinaviei, mult timp reduse la tăcere. Furat oferă o lectură subtilă, profundă şi excepţională, care merită pe deplin să fie recomandată oricui.” (Hannoversche Allgemeine)
„Romanul nu este doar o pledoarie înfocată pentru dreptate, ci şi o poveste frumoasă şi empatică despre dragostea faţă de reni şi natură. Angoasa şi tristeţea sunt redate răscolitor, ţinând permanent cititorul în suspans. Te aştepţi la ce-i mai rău, iar apoi lucrul de care te temi chiar se întâmplă. Cum ar fi să trăieşti aşa? Nu-i de mirare că unii oameni nu sunt în stare să facă faţă. Dacă cele mai plăcute lecturi sunt acelea în care înveţi tot felul de lucruri despre tine sau despre lume şi te cufunzi în stilul evocator al unei cărţi, atunci romanul lui Ann-Helén Laestadius întruneşte cu brio aceste condiţii.” (Norra Skåne)
„Furat este un roman extraordinar. O carte captivantă despre copilărie şi maturizare, despre tradiţie şi nesfârşita luptă pentru dreptul la existenţă. Chiar dacă se petrece în cea mai rece şi mai nordică regiune a Scandinaviei, e o poveste universală, pe placul oricărui cititor, oriunde s-ar afla acesta.” (Fredrik Backman)
Ann-Helén LAESTADIUS (n. 1971) este scriitoare şi jurnalistă suedeză de origine sami şi tornedaliană, două dintre minorităţile naţionale ale Suediei. A debutat ca autoare de cărţi pentru adolescenţi în 2007, iar până în prezent a scris şapte romane YA şi două cărţi pentru copii. În 2016 i s-au decernat prestigiosul Premiu August pentru cel mai bun roman pentru adolescenţi şi copii, precum şi Premiul pentru Literatură din Norrland. Furat este primul roman al autoarei destinat publicului adult şi s-a bucurat rapid de aprecierea cititorilor şi a criticilor deopotrivă, devenind bestseller absolut în Suedia, fiind publicat în peste 20 de ţări şi nominalizat la Dublin Literary Award. În cărţile sale, Laestadius se întoarce întotdeauna la rădăcinile sale din Kiruna şi Norrbotten, scriind adesea despre identitate, limbaj, apartenenţa la diverse culturi şi importanţa familiei.
Fragment
În fundul garajului, lângă navetele de plastic, se aflau schiurile pe care Elsa le primise la nouă ani. Păreau noi, abia se vedea că au fost folosite. Schiurile alea erau un blestem, cel puțin așa crezuse în copilărie. Aduceau ghinion și moarte, își spusese Elsa pe‑atunci. Când îl găsise pe Nástegallu fusese pe schiuri, la fel și când îl văzuse ultima oară pe Lasse. De‑aceea le abandonase intr‑un colț, până când crescuse prea mare ca să le mai poată folosi. Mama voia să le vândă, dar nu reușise, schiurile erau blestemate și blestemul putea nenoroci alt copil. De fiecare dată când o întreba pe Elsa dacă e în regulă să le vândă, ea scutura tare din cap și pleca repede ochii. Așa că schiurile au rămas acolo.
Elsa își dorea să le fi ars de mult. Erau ca un însemn cu fierul roşu, ceva ce‑i amintea de tot ce‑ar fi trebuit să împiedice să se întâmple. Însă își plimbă oricum mâna pe unul dintre ele înainte să‑și dea jos schiurile noi de pe raft.
După moartea lui Lasse a durat mult până când a îndrăznit să schieze iar, nici măcar la școală n‑au reușit s‑o convingă. Mai bine o ruga pe mama să‑i scrie un bilet de scutire de la orele de activitate fizică în aer liber, în fiecare vineri.
Dar, cu câțiva ani în urmă, când au fost reduceri la magazinul de articole sportive, Elsa s‑a trezit că‑și cumpără o pereche de schiuri, cu tot cu bețe și clăpari. Prima tură aproape a dat‑o gata, scârțâitul zăpezii sub schiuri, șuierul bețelor și respirația care își găsise ritmul. E drept că puțin a lipsit să izbucnească în plâns după primul kilometru, dar până la urmă s‑a liniștit și corpul a reușit să ţină‑n frâu durerea cea veche. Mai nou simțea că are nevoie de ieșirile astea ca de aer.
Azi era altfel, nici măcar schiurile nu reușeau s‑o liniștească. Faptul că nu mai primea mesaje nu însemna nimic. Sunase la poliție, dar se răzgândise înainte să‑i răspundă cineva. Minna țipase la ea să‑l reclame pe dobitoc. Chiar dacă nu era Robert. Sigur avea un om care‑i rezolva treburile murdare. Nu era el atât de prost.
Schie pe lângă Skoda ei. Cineva îi zgâriase portiera din dreapta, descoperise după ore. O zgârietură de douăzeci de centimetri. Nicio mașină în apropiere, deci nu era de la o parcare neglijentă, oricât și‑ar fi dorit. Probabil o zgâriaseră cu o cheie, o șurubelniță sau ceva asemănător. Nici măcar acum nu‑l putea acuza pe el, dar nu încăpea îndoială: cineva trecuse la fapte.
Elsa scoase telefonul și fotografie zgârietura, apoi îi trimise poza Minnei. Era plăcut să ai pe cineva care reacționează și înțelege ce‑i spui. De când cu târgul de la Jokkmokk, cele două păstraseră legătura, mai mult prin mesaje, și Elsa se gândea deseori ce‑ar spune Minna sau cum ar reacționa la anumite lucruri. Ca de pildă acum. Oare ar fi îndrăznit să iasă din casă după ce primise atâtea mesaje de amenințare? Fără nimeni care s‑o apere, singură cu schiurile prin pădure, Elsa era conștientă că face o prostie, dar nu putea să se abțină. Trebuia să fie în mijlocul naturii, să își pună corpul la treabă, să‑l epuizeze.
