Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Julia, de Sandra Newman, o repovestire strălucită a romanului O mie nouă sute optzeci și patru al lui George Orwell.
E anul 1984, iar Marea Britanie (numită acum Aerodromul Unu) a fost de mult absorbită în Oceania, o uriaşă naţiune transatlantică. Acest stat se află dintotdeauna în război şi este condus de un Partid totalitar al cărui lider e un personaj cu alură aproape mitică, numit Fratele cel Mare. În esenţă, lumea acestui roman este cea din O mie nouă sute optzeci şi patru, însă povestea e spusă din perspectiva iubitei lui Winston Smith, personajul principal din cartea lui George Orwell. Julia Worthing lucrează la Secţia Ficţiune a Ministerului Adevărului, pe post de mecanic. Toată viaţa şi-a petrecut-o în Oceania şi, până să-l întâlnească pe Smith, nici nu şi-a imaginat un trai diferit. Ea este cetăţeanul ideal al acestui stat: destul de veselă în propriul ei cinism, mereu pregătită să mituiască pe cineva, repetând obedientă orice slogan politic propus de Partid, deşi nu crede în nimic. Adesea încalcă regulile, dar şi colaborează cu regimul atunci când e nevoie. Toată lumea o place pe Julia. Însă, într-o bună zi, se întâlneşte cu Smith şi-i strecoară un bileţel, punând astfel în mişcare evenimentele devastatoare şi de neuitat din povestea orwelliană. Romanul Sandrei Newman ne poartă într-o fascinantă călătorie prin faimoasa distopie a lui Orwell, dezvăluindu-ne, cu originalitate şi inteligenţă artistică, aspecte surprinzătoare ale acelei lumi şi ipostaze la care nici nu ne-am fi gândit ale anumitor personaje.
„O repovestire provocatoare, în cheie feministă, a romanului O mie nouă sute optzeci şi patru de George Orwell.” (Publishers Weekly)
„Julia ar trebui să fie un text obligatoriu în programa de studiu pentru liceu. Romanul este un extraordinar studiu de caz în care o persoană puternică se confruntă cu ce are umanitatea mai rău, dar şi un exemplu perfect de creaţie artistică intertextuală care demonstrează că stând pe umerii altuia poţi vedea mult mai departe decât el.” (Los Angeles Times)
„Newman face mai mult decât să aducă în actualitate romanul O mie nouă sute optzeci şi patru. Îl transformă într-o relectură esenţială.” (The Sunday Times)
„Lumea pe care o descrie Sandra Newman nu e nici mai liberă, nici mai tolerantă decât cea pe care a făcut-o celebră Orwell, însă e una respirabilă. Acest lucru i se datorează Juliei, eroina ei plină de viaţă, şi este o strategie magistrală de a reimagina o poveste clasică.” (The Washington Post Book World)
Sandra NEWMAN (n. 6 noiembrie 1965, Boston, SUA) a studiat la Polytechnic of Central London şi University of East Anglia. A debutat în 2002 cu The Only Good Thing Anyone Has Ever Done, roman nominalizat la Guardian First Book Award. Pe lângă beletristică (Cake, The Heavens, The Men), autoarea americană a scris şi cărţi de nonficţiune (Arta de a citi clasicii fără reverenţă şi, în colaborare cu Howard Mittelmark, Read This Next şi Cum să nu scrii un roman) care se află în topurile unor publicaţii prestigioase. Al treilea roman al ei, The Country of Ice Cream Star, a fost nominalizat la Folio Prize şi Baileys Women’s Prize for Fiction.
Fragment
Bărbatul de la Arhive a început totul, neștiutor cum era, cu aerul lui spilcuit și sever, cu aerul lui superior, de fostgânditor. Cel pe care Syme îl poreclise „Moș Acritură“.
Julia îl mai văzuse. Secțiile Ficțiune, Arhive și Cercetare luau a doua masă împreună la treisprezece zero zero, așa că ajungeai să reții fețele tuturor. Dar până atunci el fusese doar Moș Acritură, care arăta de parcă tocmai înghițise o muscă și mai mult tușea decât vorbea. Formula de adresare corectă era „tovarășe Smith“, însă „tovarăș“ nu i se potrivea mai deloc. Desigur, dacă ți se părea penibil să i te adresezi cuiva cu „tovarășe“, mai bine renunțai să‑i mai vorbești.
Era slab și foarte blond. Arăta bine – sau ar fi arătat, dacă n‑ar fi avut mereu aerul ăla înăcrit. Nu‑l vedeai niciodată zâmbind, în afară de surâsul cabotin al credinței față de Partid. Julia a făcut cândva greșeala de a‑i zâmbi ea lui, la care el i‑a aruncat așa o privire, mai că i s‑au strepezit dinții. Se zicea că e un angajat strălucit, însă n‑are cum să avanseze în post pentru că părinții lui fuseseră nepersoane. Probabil de‑asta era așa o acritură.
Oricum, păcat că Syme îl chinuia în halul ăla. Syme lucra la Cercetare, la Ministerul Adevărului, inventând cuvinte în neolimbă. Aveau scopul de a purifica mintea oamenilor, însă era chinul dracului până le învățai. Cei mai mulți reușeau de bine, de rău, numai Moș Acritură Smith nu era‑n stare să zică nici „nebun“ fără să facă o mutră de parcă s‑ar fi opărit. Lui Syme i se părea un motiv bun ca să se țină după el și să se dea drept prieten la cataramă, profitând de situație ca să‑l bombardeze cu termeni din neolimbă și să‑l vadă cum dă din colț în colț. Smith nu îndura nici execuțiile publice fără să i se facă greață, așa că Syme îi povestea despre spânzurările la care asistase, imitând sunetele pe care le scoteau oamenii în ștreang și zicandu‑i cât adoră să le vadă limba atarnandu‑le din gură. Smith se înverzea la față. Așa îi plăcea lui Syme să se distreze.
Julia vorbise o singură dată cu individul, când se pomenise singură la masă cu el la cantină. Pe atunci încă își mai făcea speranțe. La Adevăr bărbații atrăgători erau atât de rari, încât și‑a zis că poate să facă o mică pasiune pentru Smith ca să‑și omoare cu ceva timpul în zilele plictisitoare. Așa că discutase cu el, pe un ton mai cald decât era cazul, despre noul Plan Trienal și ce fericire că au venit niște muncitori noi la Ficțiune, lăudat fie Fratele cel Mare, ei cum se descurcă la Cercetare?
În loc de răspuns, el a zis fără să se uite în ochii ei:
— Deci lucrezi la una dintre mașinile de scris romane?
Ea a râs.
— Eu repar ce se strică, tovarășe, nu contează. Nu doar o singură mașină. Ce mașină ar mai fi asta, dac‑ar trebui s‑o repari toată ziua?!
— Când te văd, ai mereu o cheie fixă la tine.
S‑a uitat la brâul stacojiu al Ligii Anti‑Sex a Tineretului de pe talia ei, apoi și‑a luat în grabă ochii de la el, ca și cum s‑ar fi curentat. A înțeles că prostuțul ăla se teme de ea. Credea c‑o să‑l denunțe pentru crimsex – de parcă ea ar fi putut să vadă la ce obscenități îi stă lui mintea!
Ei, după asta nu prea a mai avut sens să discute. Au terminat de mâncat în tăcere.
