„Noul roman al lui Cristian Fulaș, Specii, nu seamănă cu nici una dintre cărțile publicate anterior de acest autor versatil și imprevizibil, care reconstituie minuțios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă și haotică. «Lăsați orice speranță, voi ce intrați…» în universul ficțional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare șef de partid un biet pușcăriaș părăsit de toți, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu știe cum să-și umple timpul (al ei și al copilului) fără ecrane și internet, sau Gelu, cel care, deși apare sporadic în paginile cărții, sintetizează perfect tupeul nețărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaș ne oferă o radiografie bine calibrată a deșertăciunii, într-o narațiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condițiile absenței totale a sensului.” Carmen Mușat

Cristian Fulaș este autorul bestsellerului Ioșca, roman publicat în două ediții de Polirom, apărut de curând în limba franceză, la editura canadiană La Peuplade, traducere de Florica și Jean-Louis Courriol. Ediția franceză a romanului a prilejuit în luna noiembrie a anului trecut mai multe întâlniri cu cititorii din Franța (Bordeaux, Nantes, Paris, Lyon) și Belgia (Bruxelles).

 „Cu accente simfonice şi uriaşe excese, acest roman asemănător unui stejar bătrân se evidenţiază ca un imens poem în proză pe tema condiţiei umane. Operă seducătoare prin turul ei de forţă narativ, Ioşca ne restituie atmosfera azi dispărută a unei Românii îndepărtate, închisă într-o vale, dar care prin tragedia ei urcă pe culmile existenţei.” (Charles Ficat, Revue des Deux Mondes)

Cristian Fulaș (n. 1978) a absolvit Facultatea de Litere din Baia Mare și a făcut studii aprofundate de teoria literaturii la Universitatea din București. A debutat în 2015 cu Fâșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”, Premiul revistei Accente). Tot în 2015 a publicat Jurnal de debutant (Tracus Arte), iar în 2016 După plâns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books). A tradus aproximativ cincizeci de volume din engleză, italiană și franceză, printre care: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille),  Busola  (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur. O aruncare de zaruri  (Stéphane Mallarmé). Din 2019 lucrează la o nouă traducere după romanul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust. De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni  (2017), romanele Fâșii de rușine (2018), După plâns (2019) și Ioșca (2021, 2022; desemnat romanul anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded și cartea de proză a anului 2021 de omiedesemne.ro și agentiadecarte.ro, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, nominalizare la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în cadrul FILIT, Premiul Observator cultural, secțiunea Proză; traducere franceză la editura La Peuplade), ca și biografia romanțată  Celan. Am trăit, da (2022). În 2018 a publicat Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT.

FRAGMENT

„Acasă. Locul tragediei, dar şi al bucuriei din ziua când. Şmecherii ăia de la administraţie se mai gândiseră să facă o combinaţie şi ecranele se stinseseră. Toate dintr‑odată, ca la un semn, anulând o lume. Acasă devenise pentru o clipă un loc tăcut, o hrubă, o peşteră, o colibă a cărei linişte a fost sfâşiată de chirăiturile nesfârşite ale prinţului. I se oprise consola. După câteva clipe de stupoare, glota începuse să scoată sunete de harpii dezlănţuite, grohăituri, behăituri, lacrimile apăruseră în ochi ca la comandă, sărise cu cracii‑n sus în mijlocul camerei, era sfârşitul, sfârşitul liniştii şi începutul războiului. Îl luase în braţe. Privise în gol, oftase din rărunchi, îi dăduseră câteva lacrimi, altă întrerupere a cablului şi internetului, alt circ, altă distracţie, ce se făcea? Pusese mâna instinctiv pe telefon, îl sunase pe Marcel, ăsta‑i spusese că n‑avea el treabă şi să se descurce, ce căcat, el era furnizor de net? Corina nu ştia ce să facă. Încercase să sune la firma cu pricina, toate liniile erau ocupate, probabil sute şi sute de mame ca ea încercau acelaşi lucru. Încercase să cupleze aparatele pe reţeaua mobilă, căzută şi aia. Intrase cu greu pe grupul de Facebook al cartierului şi încercase să pună o întrebare, dar întrebările deja curgeau valuri, o lume întreagă se bloca sub ochii lor şi tot ce puteau face era să întrebe, să se întrebe unii pe alţii, să întrebe administraţia, să se roage şi să aştepte o rezolvare care nu mai venea şi aşa au trecut vreo două ore până când tuta aia de la firma de cablu a binevoit să intre pe grupul cartierului şi să anunţe – îndurerată, sfâşiată de remuşcări, mortificată: Furnizorul oficial de cablu al cartierului ne‑a oprit semnalul, ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate şi vă promitem că încercăm să rezolvăm situaţia cât mai repede cu putinţă –, să anunţe‑n morţii ei că nu mai aveau cablu şi internet, era sfârşitul, lumea a început să se învârtă în jurul ei, cel mic nu se mai oprea din urlat (Mami vleaaaau joooc, Maaaami vleau jooooc), aruncase repede o haină pe ea, îl luase de mână şi plecase la plimbare prin cartier să‑l distreze. În jurul ei era o lume de mame cu copii care încercau acelaşi lucru, un cartier întreg era la plimbare, cu ochii‑n telefoane, încercând să afle ceva, întrebând în stânga şi‑n dreapta, râzând şi lăcrimând, compătimindu‑se reciproc, căutând o alinare, negăsind‑o. Scurte conversaţii întretăiau plânsetele, alinturi însoţeau vaierele, era o lume a nesfârşitei suferinţe, în care nimeni nu mai ştia ce să facă cu timpul, nimeni nu mai avea vreo idee din ce era făcută lumea şi cum trebuia folosită, o lume fără internet nu putea fi explicată şi cu atât mai puţin utilizată. Lumea acestor mame începuse odată cu copiii lor. Dac‑ar fi existat o Biblie a mamei de cartier rezidenţial, lumea ar fi fost făcută exact în clipa în care li se născuse primul copil. Înainte, genune. După, beatitudine. Era o lume a fericirii supreme, a sacrificiului fără rest, a înţelegerii depline între oameni care – după atâtea milioane de ani – au un singur scop în viaţă: bunăstarea copiilor. Viitorul lor. Fericirea. Dar o asemenea lume, se pare, nu putea exista fără internet. Tot binele se sfărâmase în câteva clipe, viitorul se oprise‑n loc şi timpul se comprimase într‑un singur punct, acela în care conexiunile aveau să prindă viaţă din nou şi totul avea să se întoarcă la normal.

Când s‑a lăsat seara peste cartier, când mamele sau taţii au fost nevoiţi să‑şi întrerupă plimbările şi să se întoarcă la casele lor, când taţii sau mamele au început să vină şi ei de la lucru, un singur subiect domina viaţa cartierului de la marginea oraşului mare: când? Nimeni nu mai rostea fatidicul cuvânt, nimeni – din superstiţie sau doar de scârbă – nu mai profera numele duşmanului tăcut care le distrugea vieţile, în fiecare casă un cor de urlete însoţea această tristeţe. Nu ştiau ce să facă cu vieţile lor. Fără televizor şi internet, nimic nu mai era ca înainte, erau nevoiţi să se privească, să‑şi vorbească, să încerce cu disperare să comunice unii cu ceilalţi fără filtru şi tocmai asta nu ştiau să facă, nu mai ştiau să facă de atâta vreme, poate că niciodată nu ştiuseră, de fapt. O lume fără ecrane era o lume aproape imposibilă, era orbire şi surzenie, sfârşitul percepţiei. Când Marcel se întorsese acasă, o găsise pe Corina la marginea nebuniei. Încerca să se joace cu cel mic şi‑n acelaşi timp să pregătească ceva de mâncare. Sfâşiată de oboseală, i‑a făcut un semn scurt să se mai ocupe şi el de copil şi a ieşit la un joint. A tras cu nesaţ în piept fumul ţigării cât un trabuc de mici dimensiuni, a privit lumea printre lacrimi de neputinţă şi a tăcut singură pe terasă. A deschis încă o dată telefonul, în colţul din dreapta‑sus se putea citi un vai mama lui vag 2G, pe grupul cartierului războiul luase proporţii nebănuite, se vorbea despre înşelăciune, fapte penale, conspiraţii financiare, omucidere, genocid, crime împotriva umanităţii.”

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

1 Comment

  1. „…un singur subiect domina viaţa cartierului de la marginea oraşului mare…” – adică pe românește: „despre un singur lucru se mai vorbea în tot cartierul de la marginea marelui oraș…”

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.