La Editura Humanitas va apărea în curând volumul „Soră lume”, de Ana Blandiana. Categoria: Memorialistică & Diaristică. Colecția: „Seria de Autor Ana Blandiana”. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

Soră lume, de Ana Blandiana; Humanitas 2020
Din 23 noiembrie în librării

„Dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere. Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele.

Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capi­tolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum. 

În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.” ANA BLANDIANA

Fragment

„Această carte va fi – chiar dacă cele mai multe dintre episoadele sale se petrec într-un trecut recent – una a prezentului, mai precis a prezenturilor succesive, o carte de proză cu personaje, printre care eu însămi sunt un personaj, cărora li se întâmplă tot felul de lucruri, care trec prin pățanii, accidente, peripeții, cu sau fără semnificație, fapte derizorii sau evenimente istorice, pe care le-am înțeles sau nu atunci, în clipa desfășurării lor, și care acum, sub razele timpului coborât spre apus, lasă umbre prelungi cu tâlcul adesea schimbat. Va fi, deci, o carte de proză, complementară celeilalte, care era, în esența ei, una de poezie, dacă poezie înseamnă a vedea lumea mai frumoasă decât este, iar proza, a o privi fără milă. Nu sunt sigură însă că dihotomia este corectă, pentru că nici poezia nu înfrumusețează, ci este frumoasă, nici proza, oricât de crudă i-ar fi privirea, nu este fără milă. Dimpotrivă, dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea. Și cei bogați, și cei săraci, și cei norocoși, și cei fără noroc, și frumoșii, și urâții, și învingătorii, și învinșii, și inteligenții, și proștii, și șmecherii, și naivii, și înțelepții, și nebunii, toți au sfârșit prin a-mi trezi compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere.

Când privesc în urmă atât de ciudata traiectorie a drumurilor mele prin lume (ciudată pentru că, cel puțin până în 1989, se desena mereu oarecum prin absurd, determinată de evenimente și întâmplări care nu aveau legătură cu mine), nu pot să nu mă întreb dacă eu sunt acea ființă umblând prin lume înainte de a o înțelege și de a-i cunoaște rosturile și legile (așa cum în adolescență mergea cu bicicleta printre mașini fără să cunoască regulile de circulație), dacă eu am trecut prin cutare întâmplare neverosimilă sau numai ciudată, și eu am scăpat cu viață din cutare accident sau cutare amenințare. Jurnalele și propria mea memorie, oricât de lacunară, îmi spun că da, în timp ce sufletul este mai puțin ferm în afirmații. Am mai scris de nenumărate ori despre acea stranie lege a biologiei care face ca – murind clipă de clipă și născându-se în același ritm – celulele din corpul nostru să fie din şapte în şapte ani în totalitate altele. Iar în aceste condiții, nu am oare dreptul să mă îndoiesc de prezența mea, a ființei care scrie acum, într-o întâmplare din urmă cu 30 de ani? Sub această aureolă de ceață, căreia anii care trec îi dau străluciri și umbre tot mai semnificante, pornesc ca într-o călătorie în această carte, care nu este una de călătorii.

Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din diverse țări prin care am călătorit. Și într-un caz, și în altul, ceea ce contează este intenția, ideile cu care a fost făcută selecția bucăților de viață, firul pe care au fost înșirate mărgelele, canavaua de înțelesuri și deducții pe care au fost brodate experiențe și descoperiri personale. „Personale“ nu înseamnă însă că eu sunt cea care contează în pagina scrisă în Africa de Sud sau în Hong Kong. Nu ce fac eu acolo, ci ce face istoria are importanță, chiar dacă ochiul meu, care privea, putea influența imaginea refractată prin lacrimi. După cum faptul că luna mai a anului 1968 la Paris mi s-a părut nu exaltantă, ci ridicolă a ținut, desigur, de propria mea perspectivă asupra acelei istorii, căzută în derizoriu, ceea ce nu însemna nici că nu era vinovată, nici că nu era periculoasă prin urmările iresponsabilității ei. Și chiar și întâmplările desfășurate în 1996 în Mexic, la Guadalajara, povestite din punctul de vedere al personajului principal, care am fost fără îndoială eu, își găsesc semnificația mult în afara subiectivității mele, în descoperirea și dezvăluirea intereselor și orgoliilor, care pun în mișcare și asigură funcționarea mecanismelor internaționale. Ceea ce nu înseamnă că subiectivitatea mea nu e determinantă când povestesc zilele petrecute în China, descriind nu impresionantele progrese în dezvoltarea tehnică și economică pe care le-a făcut marele imperiu în post comunism, ci lipsa de libertate și de adevăr de dincolo de acestea, umbrele otrăvitoare ale revoluției culturale și ale represiunii din Piața Tienanmen continuând să plutească printre siluetele zgârie-norilor și ale mallurilor. Adevărul e că, oriunde și oricând am fost, n-am încercat nici o clipă să uit ceea ce știam de acasă, iar această filtrare a descoperirilor prin experiența deceniilor de suferință românească le-a îmbogățit și le-a dat un sens, nu rareori diferit de ceea ce ele însele încercau să transmită.

În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume. O lume pe care am încercat să o descopăr, să o înțeleg și care – în pofida a tot ce am dedus și a tot ce mi s-a explicat – mi-a lăsat sentimentul tulbure că n-o cunosc cu adevărat, nu pentru că n-am fost în stare să o înțeleg, ci pentru că ea nu se înțelege pe sine. Pentru că ceea ce voiam să aflu mereu a fost nu numai cum este, ci și de ce este cum este. Iar la această întrebare nici ea, lumea, nu știe să răspundă. Ca un miros greu despre care nu știi de unde vine, persistă un mister nenatural, inauntentic, făcut, nu născut, inventat ca să camufleze ceva, fără să se știe despre ce e vorba sau, dimpotrivă, ceva ce e mai bine să nu fie știut. Oricât de deosebite sunt sistemele social politice din diversele părți ale lumii, dedesubturile lor sunt aproape la fel de ascunse și subteranele aproape la fel de suspecte. Convingerea că unii sunt buni și alții sunt răi, sau cel puțin că unii sunt mai buni și alții mai răi s-a diminuat pe măsură ce globalizarea a șters contururile, a desființat granițele, a amestecat totul într-o pastă greu de definit și imposibil de analizat. Postcomunismul nu împiedică dezvoltarea capitalismului, cenzura politică a unora și corectitudinea politică a celorlalți aproape că nu mai pot fi deosebite și e imposibil de spus care falsifică adevărul mai fără rușine.

O parte din paginile acestei cărți se referă la lumea de dinainte de 1989, o alta la cea de după, și cu siguranță ambele dovedesc nu numai cât de mare este deschiderea compasului între vârfurile căruia mi s-a desfășurat viața, ci și cât de mult s-a schimbat lumea în acest timp care este viața mea. Portretul acestei lumi în mișcare este compus din întâmplări pe care le-am trăit, cărora le-am fost personaj sau cărora le-am fost spectator și martor, întâmplări care se petrec în marea lor majoritate în străinătate. Folosesc acest termen „în străinătate“ cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89, chiar dacă de 30 de ani încoace amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut, nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.

Doar că, pentru mine, atunci, ca și acum, soluția a fost întotdeauna aceea de a mă întoarce acasă. Acasă în țara mea, în orașul meu, în casa mea, în camera mea și – în cele mai grele momente –, atunci când toate acestea tindeau să-și piardă consistența, în pagina mea A4.

Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele. Iar în acest sens, cartea care începe este, desigur, și o carte de memorii, doar că ea nu povestește istoria mea, ci momentele în care mi s-a părut că descopăr cum, trecând prin mine, istoria face sens.”

Ana Blandiana (nume literar al Otiliei- Valeria Coman, căsătorită Rusan) s- a născut la Timişoara, la 25 martie 1942. Studii de filologie romanică, licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj. Burse de studii la Iowa University (SUA), Heidelberg Universität, DAAD Berlin.

Cărţi de poezie: Persoana întâi plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970; Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din grădina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981; Ora de nisip, 1984; Stea de pradă, 1986; Alte întâmplări din grădina mea, 1987; Întâmplări de pe strada mea, 1988; Poezii, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; În dimineaţa de după moarte, 1996; La cules îngeri, 1997, 2003, 2004; Cartea albă a lui Arpagic, 1998; Balanţa cu un singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000; Refluxul sensurilor, 2004; Poeme, 2005, Întoarcerea lui Arpagic, 2008; Patria mea A4, 2010; Pleoape de apă, 2010; Orologiul fără ore, 2016; Variațiuni pe o team dată, 2018; Integrala poemelor, 2019.

Cărţi de eseuri: Calitatea de martor, 1970, 2003; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975; Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, 1978; Coridoare de oglinzi, 1983; Autoportret cu palimpsest, 1985; Oraşe de silabe, 1987; Geniul de a fi, 1998; Ghicitul în mulţimi, 2000; Cine sunt eu?, 2001; A fi sau a privi, 2005; O silabisire a lumii, 2006; Spaima de literatură, 2004, 2010; Fals tratat de manipulare, 2013; Istoria ca viitor, 2017.

Cărţi de proză: Cele patru anotimpuri, 1977, 2011 – nuvele; Proiecte de tre cut, 1982, 2011 – nuvele; Sertarul cu aplauze, 1992, 1998, 2002, 2004 – ro man; Imitaţie de coşmar, 1995 – nuvele; Oraşul topit şi alte povestiri fantastice, 2004 – nuvele; Povestiri fantastice, 2016 – nuvele.

Cărţile sale de poezie şi de proză au apărut în traducere, începând din 1982, la prestigioase edituri din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Estonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Franţa, Olanda, Bulgaria, Letonia, Albania, Serbia, Slovenia, Macedonia, China, Coreea de Sud, Portugalia.

Premii literare: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder“, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia“, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica“, 2002; Premiul Internaţional „Camaiore“, 2005; Premiul Special „Acerbi“, 2005; Premiul polonez „Poetul European al libertăţii“, 2016; Premiul Canadian pentru Excelenţă în Poezie „Griffin“, 2018; Premiul „Cununa de aur“ de la Struga, 2019.

Interdicţii de publicare: 1959–1964, 1985, 1988–1989.

În 1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte devine. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care o conduce între 1991 şi 2001. Fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet. Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé“ şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.