Întrucât astăzi este despre schimbare sau, de ce nu?, despre progres, salut revenirea Gabrielei Vieru pe O Mie de Semne cu un grupaj de poeme care arată că observațiile pe care i le-am făcut cu precedenta ocazie au fost luate în serios. Înregistrez, așadar, o schimbare și un progres care mă fac să cred că nu va trece mult până când Gabriela ne va livra nu doar încercări de stabilizare pe un anumit drum, ci poțiuni coagulante pentru proiecte de mai mare anvergură.

Gabriela Vieru este studentă la Litere (română – franceză) în anul al III-lea la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A citit din creația proprie la maratonul de poezie anti-pandemie organizat de Simona Popescu pe zoom. A făcut traduceri și a scris texte critice, însă nu le-a trimis spre publicare. Sperăm să o facă la un moment dat.

***
Prima mea noapte la spital
frigul îmi tasează coloana deja strîmbă
În dreapta o fată operată de apendicită
plînge și abia mănîncă

apă nu bea deloc

pielea i se cojește
are solzi imenși pe brațe
aș vrea ca ea să se hidrateze în timp ce eu beau

Mi-a zis că într-o zi vom pocni
cu toții
cum a pocnit apendicele în ea.

***

visele mele
o colonie de melci
traversînd într-o seară de august
Bulevardul Carol

iar eu
sînt tot eu cea dintotdeauna & mă gîndesc:

incontrolabilul și spaima
sunt sinonime perfecte
distanța supra timpul
egal viteza
mașinilor care calcă melcii
pe carosabilul ud
(asemeni unor mari iubiri
mașinile spulberă tot ce au în cale
fără să se uite
fără să se-ntrebe)

***

ce faci tu cînd la trei dimineața
petrecerea techno din pădure e încă-n toi
cînd muncitorii care m-au fluierat
azi de dimineață
sunt cei mai satisfăcuți acum
cînd de la blocul de peste drum
se-aud numai țipete de despărțire & reproșuri
cînd pentru prima oară
n-a fost nevoie de nimic ca să mă doară
căci ce poate fi mai rău
decît incertitudinea

***

Am reușit azi
sîmbătă – o zi banală
(al naibii de banală nici măcar cruce neagră
n-are în calendar)
să nu mă gîndesc la tine
decît acum seara
cînd cîinele meu
flirtează timid printre zăbrelele porții
cu o ea
știind foarte bine că nu vor putea fi
niciodată-mpreună din cauza gardului de fier dintre ei

însă lor nu le pasă
cum nu ne-a păsat nici nouă
corpurile au devenit cadavre –
inutil conglomerat de carne & oase
sunt încătușați iar ei nici măcar nu știu
numai noi știm
noi care-i vedem bucuroși
noi care știm că gardul nu se va dărîma niciodată

***

Netflix & chill

sentimentele sunt grăunțele de porumb
pe care le pui la microunde
din cînd în cînd
pe care le privești nerăbdător
cum sar
una cîte una
(niciodată toate în același timp)
cum se coc
în funcție de căldura primită
cum se ard
dacă uiți de ele

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.