Revista de cultură FAMILIA, împreună cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, Consiliul Județean Bihor, Visit Oradea, Oradea Heritage și Asociația Forumul Bihorean, vă invită la Gala Burselor și Rezidențelor FAMILIA. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 17.00, la Sinagoga Neologă Sion din Oradea.
Cu această ocazie, vom sărbători debutul primei ediții a programului de burse și rezidențe de creație literară inițiat de revista „Familia” cu sprijinul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Oradea, al Consiliului Județean Bihor, Visit Oradea, Oradea Heritage și al Asociației Forumul Bihorean.
Anunțate la 1 mai anul acesta, Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA se numără printre foarte puținele programe de acest fel disponibile la noi în țară și, tocmai de aceea, răspund unei nevoi reale și vin să încurajeze o stare de normalitate a ecosistemului cultural prezentă deja la nivel de tradiție în occidentul european. Perioada de înscriere a fost 13 mai – 13 iunie, la încheierea căreia redacția a primit nu mai puțin de 162 de proiecte la cele trei categorii anunțate (proză, poezie și literatură pentru copii).
Juriul compus din membrii redacției FAMILIA – Mircea Pricăjan, Mihók Tamás și Miron Beteg – a avut la dispoziție două săptămâni pentru a citi scrisorile de intenție și eșantioanele trimise de autori. Astfel, fiecare jurat a stabilit câte o listă scurtă, din 5 poziții, pentru fiecare categorie în parte. În urma confruntării clasamentelor individuale au fost desemnați drept câștigători Iulian Bocai (proză), Anastasia Gavrilovici (poezie) și Adina Popescu (literatură pentru copii).
Câștigătorii Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA primesc câte o bursă în valoare de 1200 de euro și beneficiază de o rezidență de creație la Oradea, în cuantum total de 1000 de euro (500 masă și 500 cazare). Rezidența se desfășoară pe durata a trei săptămâni, fiecare câștigător având posibilitatea de a alege intervalul dorit între 15 iulie și 8 septembrie a.c.
Cu ocazia Galei Burselor și Rezidențelor FAMILIA, publicul îi va putea întâlni pe cei trei câștigători. Lor li se vor alătura trei invitați cu totul speciali. Este vorba despre Florin Iaru, poet și prozator marcant, dar și un pionier al formării noilor scriitori prin intermediul cursurilor de creative writing pe care le susține de peste zece ani fie singur, fie împreună cu scriitorul Marius Chivu; Radu Vancu, poet, prozator, diarist, eseist, poate cea mai complexă personalitate literară a generației sale; și Alex Moldovan, cel mai îndrăgit scriitor de literatură pentru copii, autorul seriei „Olguța”, citită pînă acum de sute de mii de elevi.
Vă așteptăm la acest eveniment deosebit să-i cunoașteți pe câștigători, să aflați la ce proiecte vor lucra pe timpul rezidenței orădene, să asistați la o scurtă dezbatere cu invitații pe tema importanței burselor și rezidențelor de creație, să intrăm în dialog deschis chiar în mijlocul comunității care face posibil acest program.
*
Despre BRF
Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA sunt organizate în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, Consiliul Județean Bihor, Visit Oradea, Oradea Heritage și Asociația Forumul Bihorean. Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA, ediția I, 2024, se desfășoară în conformitate cu Regulamentul general al Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA, care poate fi consultat AICI.
Parteneri media: Bihoreanul, Jurnal bihorean/Bihon.ro, Crișana
Partener cultural: Librăria Humanitas Oradea
Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/share/zRxrxHj9Bk4KSdCA/
*
Despre câștigătorii BRF #1:
Iulian Bocai (n. 1986) Scriitor și cercetător, cu un doctorat summa cum laude în filologie la Universitatea București. A scris două romane, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018, Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Primului Roman Chambéry, Franța) și Constantin (2019, Premiul Tânărul Scriitor), și o istorie intelectuală a instituționalizării studiului literar în Europa, Filologii (2020, Premiul ALGCR pentru teorie și Premiul Alexandru Piru al Muzeului Național al Literaturii). Tot la Tracus Arte i-a apărut, în 2023, Eseuri.
Anstasia Gavrilovici (n. 1995) este poetă și traducătoare. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și cursurile de masterat ale Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. A colaborat cu diferite publicații din țară și a tradus cărți din engleză, franceză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal, literatură pentru copii). A debutat cu volumul Industria liniștirii adulților (Casa de Editură Max Blecher, 2019, 2021), pentru care a primit mai multe premii, printre care și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut. Poemele ei au fost traduse în peste 10 limbi, printre care și engleză, italiană, suedeză, turcă și maghiară, iar în 2023 va apărea traducerea în limba sârbă a cărții ei de debut, la editura Akademska knjiga din Novi Sad. Locuiește în București, unde este redactor al revistei „Poesis internațional”, traduce și urmează studii doctorale în cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București.
Adina Popescu (n. 1978) a absolvit Regie de Film, însă de la 18 ani a lucrat ca reporter și jurnalist cultural, ulterior redactor, la Dilema veche. Prima ei carte pentru copii, Doar un zbor în jurul lumii, a apărut în 1999. Interesată în primul rând de literatura pentru copii, a mai publicat Miriapodul hoinar și alte povești, Mari povești românești pe înțelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu, dar și un Manual de șpagă în cadrul campaniei „Nu da șpagă“ (2001). În 2015, a publicat Povestiri de pe Calea Moșilor, o carte inițial destinată adulților, dar în ea s-au regăsit și copiii dornici să descopere o mașină a timpului care să-i poarte în anii 1980. A urma, în aceeași linie, volumul Vine vacanța cu trenul din Franța (Young Art, 2022). Trilogia fantastică O istorie secretă a Țării Vampirilor a câștigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creație literară Trofeul Arthur. Adina a scris această carte în trei volume în aproape 10 ani, timp în care a mai scris despre bone, gunoieri, pescari, vecini care dau muzica prea tare, bicicliști, ambasadori, scriitori, ciobani şi alte reportaje narative, la granița cu ficțiunea. Adina Popescu este coordonatoarea revistei Ordinul Povestitorilor, înființată în 2015, care adună între paginile ei cele mai hazlii, mai năstrușnice și mai originale povești și ilustrații ale copiilor.