Târgul de Carte Gaudeamus Radio România 2019 s-a încheiat. Este ora bilanțurilor, a concluziilor encomiastice sau a murmurelor critice, a bombănelilor îmbufnate sau a laudelor temperate. Eu n-am să trec însă, ex abrupto, la această etapă, ci am să rămân încă un timp în atmosfera evenimentului, nu doar pentru că am de recuperat, jurnalistic vorbind, ultimele două zile de târg, care au fost și cele mai intense, ci și pentru că păstrez încă în timpane zgomotul de fond din pavilionul B2, cu toată dulceața lui fonică și disconfortul întrepătrunderii emisiilor sonore de tot felul.

Trebuie să admitem, una peste alta – dacă n-am și făcut-o deja – că suntem definitiv balcanici, că ne place manifestarea pestriță, aglomerația turbulentă, haosul organizatoric, șueta la colț de bulevard indoor de târg de carte dâmbovițean, amatorismul provincial, profesionalismul înjumătățit, alergătura nădușită, împăunarea declarativă, panașul demonstrativ.

Nu știu însă cum se face că, în ciuda acestor distorsiuni, totul iese până la urmă bine pentru toată lumea. Asta probabil pentru că există oaze de adevărat profesionalism, în care oameni dedicați fac totul ca la carte, ca să folosesc și eu o sintagmă-clișeu adaptată situației. Nu cred, până la urmă, că există cineva care a fost la târg – exceptându-i pe cârcotașii de serviciu – care să fi plecat de acolo total nemulțumit, fie că vorbim de vizitatori, fie că-i avem în vedere pe expozanți. Există întotdeauna, în astfel de situații, și ceva bun de extras din ceea ce doar în aparență a avut o desfășurare haotică.

Dacă am privi însă lucrurile la nivel micro, am observat, fără îndoială, eforturile adesea supraomenești ale unora dintre expozanți (și aici îi includ, fără excepție, pe toți cei care au muncit pentru buna desfășurare a târgului) de a crea confort, într-o mare de disconfort, pentru vizitatori. În aglomerația din ultimele două zile ale evenimentului, munca acestor oameni, pe care aproape că îi ignorăm, a fost de-a dreptul extraordinară.

Și lor le datorăm micile sau marile noastre satisfacții livrești, deoarece ei au cărat efectiv cărțile, ei le-au pus pe rafturi, ei au avut grijă să completeze golurile, să facă în așa fel încât totul să decurgă măcar într-o aparență de normalitate. Se cuvine să le mulțumim și să le facem o reverență. Faptul că am putut să plecăm acasă cu cărți foarte dragi nouă li se datorează.

Nu trebuie să-i uităm pe cei care apar în fața publicului în timpul lansărilor: autori, critici literari, editori, reponsabilii cu public relations (PR) și așa mai departe. Toți acești oameni, mult mai vizibili decât cei care desfășoară așa-zisa „muncă de jos”, trebuie să facă față unui stres extraordinar. Efortul intelectual cheltuit de acești profesioniști ai cărții este considerabil. Am stat printre ei, le-am luat pulsul, cum s-ar zice, i-am simțit „la firul ierbii”, le-am palpat devotamentul.

Gândiți-vă, spre exemplu, la munca unui critic literar care participă la numeroasele lansări din program. Acești oameni au citit cărțile respective (și nu sunt deloc puține, mai ales în cazul criticilor solicitați intens în zilele târgului), și-au dezvoltat o opinie, și-au luat notițe și și-au conceput un discurs cu care, măcar prezumtiv, i-au convins pe cei care i-au ascultat să cumpere volumele respective. Și lor trebuie să le aducem mulțumirile noastre.

Pentru mine, cel puțin, în ciuda oboselii duse la extrem, a fost o ediție mai mult decât reușită. Una de vis, dacă mă uit la cărțile pe care le-am adus acasă. Cele cinci zile de târg au trecut fulgerător. Ca un vis frumos. Pentru unii au fost și zone gri, poate chiar de coșmar. Dar hai să ne ridicăm privirea din pământ și să vedem partea plină a paharului. Până la urmă, este vorba despre carte. Sunt convins că fiecare dintre cei care au venit la târg au plecat măcar cu un exemplar. Mergând mai departe cu raționamentul, aș risca să spun că, dacă am avea mai des astfel de târguri, cred că obiectul numit carte s-ar vinde mult mai bine.

Punând la socoteală și amănuntul deloc de neglijat că oamenii pot cumpăra o carte ceva mai ieftin decât din librării, cred că entuziasmul crește proporțional. Mai e și altceva: oferta este de-a dreptul spectaculoasă. Faptul că găsești într-un singur loc atâtea titluri face irezistibilă tentația de a cumpăra. Și, chiar dacă nu putem lua tot ce ne-am dori, tot rămânem cu satisfacția că măcar am avut ocazia de a merge de la un stand la altul și de a frunzări aceste cărți. Este cel mai plăcut mod de a-ți pierde timpul, deși expresia, în context, poate să pară nefericită. Niciodată timpul nu este pierdut atunci când cumperi sau răsfoiești o carte. Dimpotrivă, senzația este de recuperare, de întoarcere în timp și de revalorificare a lui. Cartea ne oferă acest lucru și, datorită acestui fapt, vă voi mai vorbi, într-un articol separat, despre ea. Gaudeamusul s-a încheiat, dar continuă.  

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment