Glorie(te) şi modernism în Piaţa Senatului

Povestea Pieţei Senatului, cunoscută azi ca Piaţa Naţiunile Unite, începe cu mult înainte ca acest loc să fie aşa cum îl vedem în zilele noastre. Primul pas a fost făcut de domnitorul Constantin Brâncoveanu, care a deschis în vremea sa principala arteră a oraşului de atunci, numită Podul Mogoşoaiei.

Domnitorul Constantin Vodă Brâncoveanu a avut, pe la 1692, ideea de a deschide o „uliţă” care pornea de la „poarta de sud a reşedinţei domneşti de la Curtea Veche”. Această „uliţă” avea să capete denumirea de Podul Mogoşoaiei, ea primind în urma războiului de independenţă dintre 1877-1878 numele de Calea Victoriei. Aici, capătul „dinspre Dâmboviţa al marelui Pod era închis de proprietăţile Cantacuzinilor şi de ctitoria lor, Biserica Măgureanului”. După regularizarea Dâmboviţei, care a fost făcută între 1881-1883, porţiunea aceasta a oferit oportunitatea de a fi dezvoltată prin construirea unor edificii reprezentative. Între 1890-1895 a fost ridicat Palatul de Justiţie, iar alături, pe locurile caselor banului Nicolae Brâncoveanu, au fost turnate, în 1912, fundaţii pentru Palatul Senatului.

Palatul Senatului nu a fost însă construit niciodată. Lucrările, întrerupte din cauza primului război mondial, nu au mai fost reluate, deşi în anii ’30 au existat discuţii pentru realizarea acestui important edificiu. „În 1935 era prezentat publicului chiar planul clădirii cu faţada principală. Din păcate lucrările nu au fost niciodată încheiate, iar după cel de-al doilea război mondial, pe locul fundaţiilor rămase s-a ridicat blocul Gioconda”, ne spune istoricul Aristide Ştefănescu în cartea „Bucureştii anilor ’30”. Blocul Gioconda este cunoscut în ziua de azi ca Blocul Opereta sau Blocul Turn.

În apropiere de biserica Sf. Spiridon Vechi, pe locul fostei săli a „Societăţii de dare la semn” sau „Tirul”, a fost ridicat, în perioada interbelică, teatrul „Regina Maria”, unde iniţial a funcţionat Opera Română. După construirea noului sediu al operei, pe Splai, vizavi de biserica Elefterie, localul a rămas exclusiv al Operetei. Clădirea Operetei a căzut victimă a demolărilor în 1986, însă oamenii au păstrat multă vreme denumiri precum Piaţa Operetei sau Podul de la Operetă, date generic unor locuri care erau întregite, prin farmec şi personalitate, de această clădire care a fost transformată fără milă sau discernământ într-un maldăr de moloz. Azi se află acolo unul dintre blocurile gemene, care întregesc în prezent ansamblul clădirilor din actuala Piaţă a Naţiunilor Unite.

Cele mai reprezentative edificii din Piaţa Naţiunile Unite au rămas frumoasele blocuri cu gloriete, Palatul Societăţii de Asigurări „Adriatica” şi Palatul Societăţii „Agricola Foncieră”. În 1930 Întreprinderea Tehnică „Inginer Tiberiu Eremia” a comandat celebrului arhitect Petre Antonescu proiecte pentru aceste două clădiri. Primul edificiu terminat a fost Palatul Societăţii „Agricola Foncieră”, în 1932, după care a început construcţia celui de-al doilea. Pe lângă aceste construcţii de mare valoare arhitectonică, Piaţa Senatului se distingea şi printr-un eveniment care avea loc la capătul Podului Senatului în anii ’30. Aici, de Bobotează, erau sfinţite apele râului Dâmboviţa. Slujba se ţinea la biserica Zlătari, iar după aceea alaiul cu preoţi şi oficialităţi se oprea la Podul Senatului, unde Regele primea o cruce din mâna Patriarhului şi o arunca în apă, de unde era readusă de unul dintre credincioşi.

(acest material a apărut inițial în „Centrul Vechi”, supliment al ziarului Ring)

Sursa: Aristide Ştefănescu, Bucureştii anilor ’30, Ed. Noi, Bucureşti 1995
Surse Foto:
Aristide Ştefănescu, Bucureştii anilor ’30, Ed. Noi, Bucureşti 1995
Bucureştiul interbelic. Calea Victoriei, Ed. Noi, Bucureşti, 2005