Bogdan Macarie mi-a dat impresia că are o poftă insațiabilă de scris, de aici și senzația că vrea parcă să spună totul dintr-o dată, că discursul tinde să fie unul torențial, deși bine stăpânit, cu toate exagerările onomatopeice sau cele care țin de amprenta olfactivă ori auditivă a descrierilor. Una peste alta, există o emoție discretă & tandră & atașantă transmisă de aceste poeme despre care nu pot afirma, din fericire, că sunt mature, ci dimpotrivă, că au acea imaturitate seducătoare a adolescentului care-și caută drumul și care, bâjbâind din când în când, reușește totuși să arate că e posibil să găsească la un moment dat calea spre poezia foarte bună.

Iată ce mi-a spus Bogdan despre el: „Sunt elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București. Am câștigat câteva premii la concursurile naționale de poezie, printre acestea enumăr: premiul I la concursul de poezie Gellu Naum și premiul al II-lea la faza națională a concursului Tinere Condeie. De asemenea, am fost unul dintre câștigătorii concursului de poezie Lidia Vianu Translates – 2020, în urma căruia voi apărea într-o antologie bilingvă.”

emojiurile n-au miros hai să ne întâlnim la Petrache Poenaru

bunica mi-a zis că în viață ținem minte mirosurile
că fiecare moment de fever pitch duhnește a ceva
ca atunci când ți-ai sprijinit capul de mine pe bancă
și nu vedeam nici la juma de metru în față
atât de întuneric era
în parc mirosea a câine ud și a urină
tu miroseai a portocale &
un cerșetor care își împingea căruciorul de la kaufland
s-a oprit lângă banca noastră vorbind cu pungile de plastic stivuite în cărucior
dar eu cred că doar inhala din plin
fiindcă cine nu se satură de putoarea în care își plimbă căruciorul toată viața

și unele lucruri se întâmplă așa din senin
că mi se face pielea de găină când mă gândesc la ele
spre exemplu mâinile noastre care s-au prins pe întuneric în Cișmigiu
și am fost atât de fericit că am început să plâng &
când tata aducea o pungă de portocale
mă închideam în bucătărie și le
descojeam câte una
doar în bermude cu picioarele goale pe gresie
și le miroseam cu putere ca pe un halucinogen
până mă lua amețeala &
în bucătărie se făcea întuneric-gudron
mă gândeam cât de plăcut miroși a Drumul Taberei și a portocale
AAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAA
uneori chiar îmi ies din sărite
și descojesc toate portocalele din casă

dat being said

uneori îți simt privirile în ceafă 
ca ploaia de germeni pulverizată 
în obrazul fetei de bătrânul care 
nu a apucat să-și scoată batista la timp 
și amândoi stăteau față în față pe locurile pentru persoane cu handicap 
îmi aduc aminte de tine seara 
și încep să îmi umble gânduri prin cap 
nu cine știe ce dar includ și 
pata de lapte de pe tricoul negru 
pe care o simțeam cum se întinde în timp ce
așteptam troleul 
și pe care încercam să o ascund cu hanoracul 
așa cum încerca vecina noastră să-și ascundă mâinile
stropite de vitiligo în ligheanul cu rufe când treceam 
prin fața balconului și îi dădeam bună ziua 
poate că am nevoie de privirile tale
fiindcă pe bună dreptate gândurile mele sunt așa 
singure și îngălate 
sunt sigur că așa se simte și vatmanul singur în
cabina lui obscură
încercând să fluiere 
ca să nu se lase distras de huruitul obsedant al roților 
și să calce vreun câine orb care traversează șinele 
și să se gândească o seară întreagă
la sângele împroșcat pe geamul tramvaiului 
știu că mă privești 
continuă 
am spus CONTINUĂ! 
am nevoie de asta ca să îmi ocup mintea 
ai grijă de tine
ne auzim
*smiley face* *smiley face*

replay

îi spun bunicii să se dea din fața televizorului
că nu îi mai văd figura de june prim a lui Clark Gable
bunica e ca o păpușă sprijinită cu nasul de vitrină
cu fusta plină și mâinile lucioase de atâta unguent ieftin
mă întreb ce crede Clark
e ca și cum ar privi o păpușă găunoasă de 10 lei din cârpă roasă
în vitrina unui magazin de antichități,
atât de bătrână e bunica
îi spun încă o dată să se dea
||Franky I don’t give a damn||
nu o să se dea până nu se termină
și abia atunci lasă o mâzgă cleioasă pe tot ecranul
tot ecranul e plin de Vitaldermax
bunica a transpirat
la miezul nopții dau filmul în reluare

am adormit într-o mașină de spălat

cu o falsă stimă de sine am învățat
să-mi periez dinții de sus în jos
fără să mă uit în oglindă
speriat că scuip un amestec păstos de colgate și sânge
uitam să-mi suflec mânecile
pline de apă de pastă de dinți
de parodontoză.

aștept să iasă tata de sub plapuma galbenă
(camera neaerisită întărește convingerile)
mi-e frică
nu pot s-o ridic chiar eu
că aș râde mult prea tare dacă-l găsesc acolo
și poate să creadă
bA nU
sigur o să creadă că sunt hiperactiv
și o să mă dea spre adopție
cum știam eu că se face în reclame
sau mai rău
n-o să găsesc pe nimeni
de asta mi-e cel mai frică fiindcă
aș avea un motiv în plus să-mi aerisesc camera
să îndes plapuma galbenă
în mașina de spălat
privind prin ușița rotundă
ca printr-un hublou
așteptând mâna tatei să se lovească de sticlă
și să pot opri imediat cuva
care se învârte ca o nebună
spălând urme de colgate
de sânge
de parodontoză
despre care aș fi putut să jur
că nu știu nimic
oricât de multe dulciuri
mi-ar fi promis nenea dentist

să opresc cuva
să-l las imediat pe tata să iasă
fiindcă în mașina de spălat
e prea întuneric să ne jucăm de-a v-ați ascunselea

astăzi îmi masacrez gingiile
sus-jos cu o periuță aspră ca
o mitralieră plasată într-un elicopter de vânătoare care curăță
sate întregi de copii
fără stimă de sine

ritualul unei duminici mainstream

ai grijă 
îți spuneam
ai grijă
ca mine
nu o să
te mai iubească nimEEEEEEni
poți să rămâi aici sub
plapuma călduță
lăsându-mi un hickey
discret pe gât
ca să nu mă întrebe mama
dE cE
îmi ridic gulerul tricoului
prea sus
ești tot tu
fetița care căuta monștri
sub pat acum se ascunde de
tatăl abuziv
te eschivezi oricând
ai poftă
mda ce sa zic
condiția e să rămâi cu mine
sub plapumă
să îmi provoci
vânătăi oribile
cu călcâiele pe glezne
să inspir adânc palmele
care put a lacrimi
afterwards învață să
strângi la piept
tot ce-ți aparține
iluzia că
ai putea închide în tine:
dinții rupți pe care i-ai ascuns în crăpăturile mobilei
ca să-ți amintească momentul când
îmi făceai frecție cu carmol
ca să-mi stimulezi IQ-ul
tubul de colgate prin care
ai descoperit necunoscutul
arcurile sărite din canapea pentru care
nu mai era cale de întoarcere
offf așa e viața
ne uitam împreună la fotbal doar
ca să-mi faci pe plac
două-trei luni
atât cât citisem eu că
bărbatul se poate bucura de libertate
de tot ce e mai bun
pe lumea asta
ultima dată când
îmi mângâiai obrajii
ridicai în picioare
sentimentele din mine ca
niște microbiști sclerozați
era în mâinile tale ceva
sublim
ca ușurarea din fluierul arbitrului
când se termina meciul
sau ca atingerea delicată
a mâinii lui maradona care
ridica în picioare toată azteca 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.