Mă bucur de fiecare dată când primesc pe adresa rubricii „Poșta redacției” texte ale unor autori care au mai publicat pe www.omiedesemne.ro. Explicația este una simplă: ei confirmă de fiecare dată că decizia de a-i publica nu a fost greșită. Este și cazul de față: Carla Francesca Schoppel a mai apărut cu un grupaj acum ceva vreme, iar acum revine cu texte care îmi arată cât se poate de limpede că se poate scrie bine și într-un alt registru decât cel care dă tonul, ca să spun așa, poeziei din ziua de azi.

Iată ce mi-a scris Carla: „Începând cu anul 2010 am participat la concursuri literare din țară, atât la secțiunea proză, cât și la secțiunea poezie, iar la aceste concursuri am obținut numeroase premii. Ca urmare a participării la concursuri am publicat în reviste ca FEREASTRA, Contact Internaţional, Bogdania, Oglinda literară, precum și în antologii ca Între Râmnice, Poveştile de la Bojdeucă, Romeo şi Julieta la Mizil, Conexiuni, Peregrinări, Confluențe etc.

În 2017 am câștigat premiul de debut la concursul organizat de Cenaclul Vox Napocensis al Casei de Cultură a Studenților Cluj, care a constat în publicarea volumului de poezie Rădăcini acvatice, la editura Școala Ardeleană. Am fost colaborator Hyperliteratura, societatesicultura.ro, iar în prezent scriu pentru electronicbeats.ro și moosa.ro preponderent despre artă.”

Tata

Am înotat în brațele tatălui
până la ultima lespede.
El a fost primul care a separat
potecile năpădite de iarbă
și păcatele strămoșești.
Tocmai când mă învăța că necesitatea trece înaintea legii
și astfel supraviețuiesc copiii păcatului
Dumnezeu nu i-a văzut strădania
sau poate chiar atunci a închis ochii
fiindcă l-a trimis îndată la scormonit în țărână
peștii mici
până când mâinile lui s-au făcut putregai.
De atunci
încăperea din mine
unde visam alături de tata
servește la a-mi adăposti
suferința de adâncime.
Nu-l mai pot atinge cu mâna
oricât aș pluti spre el pe Calea Sângelui
nu-i mai pot vedea chipul
decât oglindit
în oracolul apostolic
atunci când privesc în ochiul lui Dumnezeu
să văd dacă e ud de căință.

Roșu

Am visat că stăteam înaintea unei porți
care gesta o ușă miniaturală;
înăuntru e locul de relaxare al pașei
pentru care au fost comandate
podoabele cele mai rare:
caligrafii arabe, modele geometrice și florale.
Nimeni nu știe ce riad se află după ușă
în afară de soțul meu;
el vine dis-de-dimineață
cu o cheie deschide pieptu-mi spre cer
ca să intre aerul
păsările
uneori ploaia
cu care își spală portretul
după obicei.
Aici își etalează pensulele din păr de cămilă
deschide cutiile cu pigmenți
decorând răbdător ferestrele mele
unde se adăpostesc păsările cele mai frumoase.
Pentru acest amalgam de magii
orice tânăr vânează ucenicia
în tagma miniaturiștilor
dar numai soțul meu stăpânește tâlcul râvnit
de a-mi ciopli chipul
cu roșu
culoarea cea mai aproape de Dumnezeu.

Androginul

Mi-am lins rănile
fără să am suficientă salivă.
Pielea lui mi-a învelit oasele
cu mirosul organic al cărnii
fără să știu că această carne
stă pe oasele vieții
ca ordaliile mitologice
ce-mi calcă viața-n copite.
El îmi umple tărâmurile cele mai înalte
cu brațe de o frumusețe perfectă
și tălpi aurii
sub care cresc flori de lotus
în 13 000 de culori
și ochi deschiși
în fața Formei.
El mi-a închis rănile
și mi-a dat resursele necesare;
În casa alchimistului lumina sacră arde continuu
și-mi spune că nu știu de ce fug
și de aceea fugeam
ca o constelație de farmece
agresivă ca febra
carnivoră
lascivă.
Cine vrea să caute dincolo de viață
trebuie să caute dincolo de mine
unde peștii șiroiesc
în ape limpezi
adânci
și verzi.

Data scadentă

Am fost ademeniţi în abatoare de sticlă
am fost facturaţi
cu salarii
şi weekenduri în care am învăţat
cum să trimitem luciditatea în hibernare.
Am dat explicaţii despre cum putem obţine
mai mult de la ceilalţi
şi mai puţin de la noi înşine.
Aceeaşi minte care ne povestea celorlalţi
ne încondeia tâmpla cu tresăriri
şi cu scrâşnitul dinţilor.
Totuşi poeţii au inima sincronizată
şi pot evada
între pleurele lor de mătase
unde stă cuibărită o mântuire
o respiraţie care însănătoşeşte
pe ascuns
formele de relief deformat ale psihicului.

Nuntă în mare

Azi suntem ca iarba proaspăt tăiată;
în deschizătura cărnii
se cuibăresc viermi luminoşi
care ne mângâie obârşia
şi ne zic vorbe de leac.
Un jurământ ca o devoţiune copilărească
ne ţine legaţi
cât să nu mai căutăm semnul nagualului
între gări.
Ce facem noi e zborul abstract
o pasă magică prin care intenţia-i fixată
până la îndeplinirea dorinţei.
Azi avem nuntă în mare
ne împerechem ca apa şi algele
într-un sistem energetic suplimentar.
Azi numai ce facem noi nu e repetabil.

Dimineaţă

O dimineaţă care îmi crestează pleoapa
făcându-mă vizibilă mie.
Anii au trecut, iubiţii au trecut
numai noi am supravieţuit celuilalt
neînecaţi.
Coapsa ta macră a hrănit pasărea măiastră
cât să trecem peste toate vămile
hibernali.
Iată-ne, în dimineaţa asta suntem mişcători
braţul nostru acoperă ochii celor care au plămădit neîntâlnirea.
Acum putem adăpa cu privirea
peştii secreţi ai singurătăţii
privirea –un spasm moale –
o simplă activitate musculară a ochiului.

Marină

Din adâncul patului nostru
marea huruie ca ventilatorul vechi al vecinilor;
toropeala asta ne convinge
că numai nouă ne pasă
de apa care invadează ochiurile spongioase ale cărnii.
Noi avem corpul ca o uzină
epidermică şi abisală
în care dragostea creşte noi aparate circulatorii
cu reţele elastice
şi celule nervoase.
Azi apele noastre sunt indisolubil legate
şi ne botează
la răsărit.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.