Ștefan Ciobanu este o mai veche cunoștință, încă de pe vremea Cenaclului Agonia – așa cum spune și în e-mailul trimis redacției – și a după-amiezelor petrecute în clădirea TNB la Cafe Deko. Coincidența face ca azi să fie și ziua de naștere a lui Ștefan, prilej foarte nimerit pentru a-i publica poemele pe www.omiedesemne.ro și de a-i spune „La mulți ani!”

Ștefan Ciobanu s-a născut pe 24 iunie 1979. Este absolvent al Facultății de Psihologie, Universitatea Spiru Haret, și a unui Master în Studii Literare la Facultatea de Litere din cadrul Universității București.

A publicat următoarele volume:

Pisica. Început de igrasie, Editura Paralela 45, București.
de-a bușilea prin aer – 2013, Editura Tracus ARTE, București
Convoi de tăcere – 2009, Editura Princeps Edit
aliona – 2007, Editura Amurg Sentimental, București

Apariții în reviste: Viața Românească; Dacia literară; Vatra; Convorbiri Literare; Luceafărul; România literară; Poezia; Litere; Urmuz etc.

Apariții online: Tiuk!; Omniscop; Armonii culturale; Gazeta SF;  Agero.

despre tipologiile lui don quijote

apropiindu-se de morile tăcute şi masive
don quijote iese în fugă din don quijote din armură
care iese din don quijote de pe cal
care iese din don quijote care bea ceai pe şa
care iese din don quijote care visează
care iese din don quijote căruia îi bate inima

sancho panza îi urmează ducând gânditor
cei şase cai de acelaşi căpăstru

mov

mergeam deseori pe linia de tren
plină de mărăcini
în căutare de şopârle

când ajungeam acasă
acelaşi chip de mamă mă întâmpina
ieşind parcă direct prin uşă

acelaşi miros de mâncare
proaspăt pregătită ca pentru un zeu

mă sprijineam cu mâna stângă de peretele din hol
pentru a mă descălţa
mama îmi pipăia noua vânătaie
înflorită pe genunchi

şi rămâneam aşa
cu un picior în aer
aşteptând cu înfrigurare

sărutul pe pata mov

spaţiul velin

când sunt într-o cameră goală
pe care nu ştiu cum să o umplu
îi pun într-un colţ
un pahar cu lapte

apoi
mă aşez undeva mai la dreapta
sau mai la stânga
şi aştept
firesc
să încep să levitez

în centru nu pun nimic
de centru are atârnat vecinul
un bec

fiii apusului

pentru că nu a mai fost timp nici să ne legăm bocancii şireturile curgeau însângerate pe lângă glezne. luaserăm cu noi în buzunare doar flăcările lumânărilor de la părinţi.

când ieşeam din oraşe ne vedeam cel mai bine unul pe celălalt. atât de rari dar niciodată mai puţini cu hainele rupte în fâşii subţiri ca limbile de ceas.

viii cară morţii se auzea tot timpul în liniştea din jur precum un ecou împărţit aproape frăţeşte între soldaţi.

când se lăsa noaptea şi se făcea frig îmi trăgeam craniul comandantului ca pe o glugă.

tricoul

Mi-am luat un tricou fain, cu un cap de mort cât tot pieptul.
Tricoul – negru. Capul de mort este făcut din alte capete de mort
pe un albastru închis.
Încă din primele zile eticheta mi-a deschis o rană în ceafă. A treia zi nu am mai rezistat. Am luat forfecuța și … hârș! hârș!
M-a speriat în primă fază sângerarea abundentă,
dar am terminat treaba smulgând ultima bucată de piele
din dreptul omulețului care mai ținea țeasta pe umeri.
Am desenat apoi pe eticheta rămasă deasupra gâtului doi ochi, un nas și o gură.
Nimeni nu a observat lipsa guguloiului cu păr, toți mă privesc de atunci sincer în ochii 100% cotton,
&
îmi ascultă pildele spuse prin gura trasată, sub care scrie made in china

în care noi stăteam puțin cu asta

Aveam în propria casă o cameră Uitată
din și de vechime sau
Lăsată prin testament.
o cameră Bătută de intemperii,
mai mult decât friguroasă și foarte întunecoasă,
dar care Avea cea mai frumoasă vedere din oraș. aproape
idilică, cu un cerdac și o grădină care reVeneau
din timpuri necunoscute dar trăite.

Stăteam cu toții în spatele ușii închise
și Priveam doar prin ochii minții
interiorul camerei cu mobilierul nostru drag dătător de amintiri.
nu vom mai Putea Atinge nici un obiect de acolo
duminica sau în alte zile d’astea, ne Spunea tăcerea în care Stăteam puțin cu asta.

tot acel atât de aproape
Era atât de pierdut și nu Puteam Face nimic, Știam al naibii.

dacă am fi Deschis ușa toată casa s-ar Fi dărâmat,
(era o vorbă care Dăinuia printre noi)
restul Era o siguranță Tradusă printr-o
lumină foarte puternică încât ne Trezea din somn
în timpurile noastre imemoriale și ale nimănui altcuiva.

Am Zis că Stăteam cu toții în spatele ușii închise
vii și sau morți?

drum bun domnule nimeni

în dimineaţa aceea
toţi oamenii întinseseră de la ferestrele lor
nişte cabluri oţelite pe care mergeau încet
spre unde aveau nevoie
într-o zumzăială surdă

se mişcau precaut ca nişte bătrâni pe gheaţă

miile de cabluri se pierdeau în zare intersectându-se
formau o burtă sub greutatea tălpilor zdrelite
de care picăturile de sânge atârnau ca nişte mere

pe relieful singuratic al străzilor
se vedea doar un caroiaj de umbre

eram decis să duc pianul chiar şi în condiţiile acelea
am cautat sub clape

o pereche mai groasă de ciorapi

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.