Radu Andriescu mi-a trimis cu ceva vreme în urmă un grupaj de poeme și m-a îndemnat să aleg câteva pentru a le publica pe www.omiedesemne.ro. Am făcut întocmai și am convenit atunci ca textele rămase să le postez într-un material viitor. Iată că a sosit momentul să vă delectați din nou cu poezie de cea mai bună calitate marca Radu Andriescu.
Înainte de toate, însă, vă recomand încă o dată să căutați, să cumpărați și să citiți antologia „Oglinda la zi”, care a apărut la Editura frACTalia în toamna anului trecut. Este o carte excelentă, care arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că Radu Andriescu este unul dintre cei mai importanți poeți pe care îi avem la ora actuală.
Să ne bucurăm, așadar, de poezie bună, în mijlocul unor discuții și scandaluri al căror șir parcă nu mai contenește.
Copil geopolitic observând nașterea omului nou 2
Cât de prăfuită e inima mea,
inima mea.
Cât de prăfuită e inima mea
cu patru camere,
cu patru camere neterminate.
Cât de murdare geamurile,
cât de strâmbe și mov.
Cât de strâmbi pereții
și de ce
miroase totul a radieră,
a creion.
Fără compas,
fără scuze.
Fără scuze.
Asta nu e forma inimii mele,
pelagra mea cu o mie de degete
pe care nu le mai simt
și nu le iert,
o mie de semne
pe care nu mă mai chinui
să le citesc.
Puls
Nu e prea greu să mori.
Greu e să te-mpaci
cu moartea,
pe care-o respect,
ce naiba.
E sânge pe zinc și gresie,
în zori.
Mă bucur că încă respir,
că cerul ultrasenin vibrează
când sună clopotul pe Școalei
și-mi zic că e destul de bine,
ieșit cumva din timpuri
și din graffito
iar pulsul,
click după click,
e ca dezintegrarea nucleară,
pe care n-o vezi
dar o simți,
ca biologia,
pe care n-o conștientizezi
dar există,
ca vulturul,
pe care-l știi
doar din timbre,
ca puterea,
pe care ți-o dorești,
altfel de ce-ai vrea
să penetrezi,
să destabilizezi gâtul fragil
al girafei,
să faci să vibreze
cornul afrodiziac al rinocerului
dacă nu
pentru a vedea,
pentru a poseda,
spiră după spiră,
timpul
și ideea de libertate,
iluzia libertății de a vorbi,
de a pune geamanduri
între posibilități
fără să te gândești prea mult
la Vladimir Andreevich Almazov,
care-a păstrat, ani la rând,
o inimă
pe biroul de la academie,
ca să vadă între valuri,
click după click,
pulsul.
Litere mici de tot
Încearcă să consoneze cu Chinua Achebe,
cu furia lui Ngugi wa Thiong’o
și n-are regrete,
păsările zboară fără pene
iar femeile plutesc prin suflet
fără mașini.
E sincer în fiecare zi
trăită-n casa durerii,
nu se așteaptă să primească
un cec în alb de la viață.
A simțit destule,
fenecul din suflet stă ciulit mereu
printre macarale galbene
și valuri de parabeni.
Spune-mi un singur motiv
pentru care-ar trebui să-mi pese,
o aude
și-i vede zâmbetul din plastic
și ochii de-acetonă.
Arăți ca dracu,
mai aude cu litere mici de tot
și uscate.
Zavaidok amar
În Sardinia și Okinawa
viața e mai lungă
iar bublerele
nu mai au contur.
Tot mai clare diferențele
când culorile patriei
unduiesc în groapa fosiliferă
alte păduri sarmatice,
alt fund de mare
iar când ies din zona proximă
structurile mari,
super-roiuri de galaxii,
se îndepărtează,
pulsează insular.
Le mai ține legate clorul minții mele
care contemplă
lepidoptere stelate pleomorfe
și părți aproape goale,
un mini-clusterfuck de rune
ghicite în târâșul legiunilor de melci
de la pășunile bogate
din jurul combinatului,
peste șosea,
până la stația de termoficare.
Pe lângă Enø
Între Karrebæk Fjord
și Karrebæksminde Bugt,
pe lângă Enø,
o insulă daneză,
fostul coleg de la Negruzzi,
măsliniu, înalt,
cu ghiul pe deget încă de-atunci
și incisivii sparți cu un cuier metalic
în pauza dintre ore,
de o colegă,
pescuiește.
Barca se umple de pești
cu ochi și dinți din sticlă de Murano
iar rotocoalele impresioniste fac artificii
și totul e superperfect.
Kismet
Luna mă privește
cu lapte și miere
din punga ei de săpun,
când spirtul puternic al nopții
lasă îngerilor
o parte din tărie,
la Part des Anges.
Kismet, își zice șoptit
arabul din mine,
în timp ce frunzele marxiste
ale toamnei
cad neîncetat,
necruțător.
Legiuni roșii, purtate
de vântul dezrădăcinării.
În colțul lui de verdeață corodată
și-n mijlocul haremului sincron,
un Kim pregătește
următorul pas al evoluției,
de la marxism la juche,
pentru frunzele autarhice
ale altor vremi.
Kismet, își zice șoptit
arabul din mine.
Strălucirea eternă
What peaches and what penumbras! Whole families
shopping at night!
– Ginsberg
La ce mă gândesc acum, mergând spre Profi
după miezul nopții, cu o durere la cap de-o tonă,
pe lângă fosta terasă a universitarilor din Iași,
plină de lemne tăiate la igienizare. E întuneric
și nu-mi dau seama cum mai arată
copacii de la terasă, igienizați.
Sacoșele plesnesc mereu, pline de colțuri și imagini
de pe vremea când era un fel de gălăgie oarbă,
printre mese. Au murit cam toți profii de-atunci,
și taică-miu, care ajungea foarte rar pe-acolo
că acasă era mai bine, chiar și-n zilele cu parizer pane.
De la Profi mă voi întoarce
cu pachete de radicali liberi
și euri, cola 0, ceva tărie.
Ce morcovi,
ce umbră a nesiguranței! Toată familia
din creierii mei cumpără la Profi,
noapte de noapte, printre femei
și bărbați plini viitor, monșerule,
hai gata, lasă vraja, te-am văzut.
Nu bagi costum, cravată, ești spirit liber.
Conservele se țin după tine ca puricii,
ești magnetik,
karismatik,
ești pe draku. Ai avut noroc, la Liedl. Ultimul raton
uriaș din pluș, ultima dronă
în culori pastelate,
pentru fetițe,
ultimul puzzle cu unicorn fosforescent, de pus sub brad.
Nu vor fi certuri, la redistribuire?
Să zicem că de-abia aștepți să ajungi acasă
și să pregătești ceva anghinare cu vinegretă
din oțet și muștar iute, din astea.
Ar trebui să te grăbești,
să iei țigări și să mergi la deal pe scurtătură,
prin expoziția de artilerie veche de la casa armatei.
Atunci ce mai cauți la raionul de cărnuri?
Ce anatemă arunci
peste standul cu fructe și legume?
Pe cine aștepți la brânzeturi?
Mă uit la raftul cu traduceri din dormitor
și am în minte imaginea asta
de Netflix: un supermarket infestat
de gesturi neterminate,
sub un cer cu neguri fără sfârșit.
Unde sunt rubinele turnului de control,
când mă întorc de la Profi? Porcii
din mintea mea, pentru că totul ține
de strălucirea eternă a minții mele,
porcii s-au strâns între ruinele
casei universitarilor. Dintre coloane,
primarul minții mele tembele privește cortina de neguri.
