Dan Mihuț este un poet care îmbină cu pricepere forța și delicatețea. Știu că-i displac etichetările de acest fel, știu că detestă să fie lăudat și mai știu că în momentele când mi-am aruncat ditirambii înspre el m-a privit întotdeauna cu o figură mirată și dură. Dacă m-aș afla acum lângă el probabil că mi-ar spune „hai mă, las-o-ncolo de treabă…”. Totuși, faptul că după o vreme în care discreția lui a frizat abandonul – însă eu am știut întotdeauna că poezia e un drog care dă dependențe greu de vindecat – publică un nou grupaj de versuri este unul dintre acele evenimente literare care ar trebui să aprindă, literalmente, focuri (nu de artificii) pe dealuri.

L-am rugat de mai multă vreme pe Dan să-mi trimită câteva poeme. A făcut-o acum, la final de an, parcă pentru a marca nu despărțirea de un 2021 complicat, ci pentru a ne întări încrederea în poezie și convingerea că genul ăsta literar atât de iubit și disprețuit deopotrivă are puterea de a îndrepta axul strâmb al omenirii. Nu spun vorbe mari când afirm că apariția lui Dan Mihuț pe O Mie de Semne este, cel puțin pentru noi, un eveniment literar. E doar o mică reverență în fața unui poet pe care-l aștept de multă vreme să revină în arenă cu o carte. O va face, sunt convins, însă numai în momentul în care raporturile lui cu lumea vor fi suficient de încordate încât în urma acestei confruntări va ieși cea mai bună poezie posibilă. Sper că a mai rămas puțin timp până la acel moment.

Dan Mihuț s-a născut pe 23 aprilie 1973 în Drobeta Turnu-Severin. În 2001 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității „Spiru Haret”, București. Din 2003 este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea „Ovidius”, Constanța.

Între 2001-2008 a lucrat ca profesor de limba și literatura română și de limba și literatura engleză la Colegiul Agricol „Poarta Albă”, Grupul Școlar „Dimitrie Leonida” și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Constanța.

Din 2007 a fost redactor, redactor-șef și director interimar al revistei Tomis din Constanța.

În 2006 a debutat în revista Tomis, unde a continuat să publice frecvent articole, proză și poezie. Debut editorial în 2008 la Editura Pontica cu volumul AutoDaFé, nominalizat la Premiile Euridice. A mai apărut în antologia Taberei de creație de la Săvârșin, Poate ne vedem, Editura Mirador, Arad, 2010, și în antologia Miez – opt scriitori la Sebeș, Editura Altip, Sebeș, 2012.

În 2012 i-a apărut, la Casa de pariuri literare, în colecția Prezent, volumul „Trei mese pe zi”.

serengeti

cum plecăm din viețile altora. un nor
versatil devine o după-amiază
în oglinda lacului, îl vezi de ani în șir
și culoarea ochilor s-a schimbat
îl văd de ani și nu îți privesc ochii
dau cu pumnul în inima veselă
doar pumnul e pe cale să moară
să zacă pe o masă
– ai mai văzut copacii din serengeti?
– am văzut doar hiene
și pumnul se strânge, un mușchi miocardic
prin care râurile
tratează boli dispărute
oamenii pe care îi lași
își inchipuie ca locul pe care se întind
cei care vorbesc despre suferință
ar merita mai multă otravă
un raport clinic citit cu voce înceată
un obsidian sub cap.
în intersecțiile orașului nu
se aude ploaia
un nor poate devia lumina
din matca bogabiei până în serengeti
– îți place gnu? – nu, îmi plac hienele
scheunatul lor lung
ele pot suferi mai mult
decât hoiturile pe care le mănâncă
pe întinderea asta, pe iarba moale
avem dinții care se împacă
cu singurătatea
și antene satelit care-o transmit
oamenilor pe care-i lași în urmă
eram în urmă cu mult înainte
să apari tu
aveam păr mult
aveam oglinda lacului
și zâmbetul azimut
ferește-te de lanuri

în inima mea

frica se suprapune pe frica din creier
una e constantă
cealaltă dă forma de relief
și dacă toată gândirea de până acum
nu a adus nimic mai bun
decât taxonomia
explozia demografică a fost tot o frică
nu am știut ce să facem cu cel de lângă noi
cel mult l-am îngrijit
când era rănit
credeam ca așa a apărut empatia
până când o antropoloagă
mi-a spus că primul femur sudat a fost artă

bradbury

dau drumul la youtube
și prima sugestie
soundtrack from twin peaks
cum dr… dau să zic
și în față îmi apare întreaga poezie
pe care a picat bradbury
și-mi dau seama că din viermii unui serial
s-au născut o grămadă de lucruri
despre care poezia a spus că e frumusețe
și toată lumea a crezut asta
și a plâns, și s-a dus să se cace

elogiu lui marcellius

o barbă, o dovadă că singurele antecedente
au rămas în adolescență
azi nu se mai țin merele în lădiță și toamna doar o clemență
e în decembrie
pentru că ninge cu fulgere
singura mânie e un ceai cu petale de amarant
nu muzica, nu gheorghe crăciun, nu khasis
iepurele din tei căruia retina i se pare
un morcov pilotat de kurosawa

îi atingi casca cu dosul palmei
îi iei pulsul
verși două pilule în cinstea lui
și cazi la pace cu japonezii

sunteți vrăbii,
uitați-vă la mine cum bag în priză
o sticlă de coca cola, priviți-mă cum elaborez
bulele în lanț și le imprim mișcarea khasisiană
acest război
e ruptura dintre cortexul lui ammianus marcellinus
și valul mediteranei care a spălat
după cutremur, pereții alexandriei
în acel iulie 365 când trebuie
că mulți adolescenți erau praf emoțional cam ca toshiro mifune
într-o adaptare după dostoievski, apoi liniște!

fii decent cu dezordinea ta, nu-i da pasiune
nu-i da tutun, ține-o la picior
e un șorecar cu pedigree
cu forțele la limita de sus
a vrăbiuțelor pe care le aștept să zboare curând
spre geamurile turnului din pipera

știu că ai amânat totul și acum, în capul tău
oricât de alerte par serile în agitația mașinilor
care vin către oraș, războiul e descris calm
neutralitatea nu face confesiuni
egoismul
nu finisează mânile prietenilor
din distribuția filmelor ce rulează tot timpul

aici se face diferența
cu care ne ești dator nouă
nepieritoarelor vrăbii
pretorieni fără sânge pe aripi
și depresii sub ochi

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.