A fost o seară cu multe contraste la Tramvaiul 26, unde a avut loc ce-a de-a 198-a ediție a clubului de lectură coordonat de Claudiu Komartin, Institutul Blecher.

Spun asta fiindcă, spre deosebire de prima parte, în care Dan Pleșa ne-a oferit o lectură presărată cu numeroase momente amuzante, care au stârnit ilaritate în sală, a doua parte a avut un registru ceva mai grav, creat de textul citit de Miruna Vlada (dintr-un roman aflat în lucru).

Interesant este că discuțiile cele mai consistente au fost suscitate de fragmentul de proză al Mirunei. Așa cum ne-am obișnuit, Claudiu a dat startul:

„E genul de situație în care poți să ataci cartea și să se înțeleagă altceva. Sper că nu o să fie cazul. E un roman clar foarte ambițios, care amestecă zone de teză, de eseistică, pe care și le asumă ca atare. Aș vrea să cred că e mai mult decât o ramă.

Eu aș avea o problemă cu cartea asta dacă ar fi doar un fel de manual de bune și corect politice practici.”

Miruna a dat câteva detalii oarecum tehnice privitoare la conținutul romanului, referindu-se la câteva personaje și la rolul lor în economia acestuia. A urmat la microfon, potrivit algoritmului deja împământenit la Institutul Blecher, emblematicul și histrionicul Sorin Despot.

Sorin Despot

„Și proiectul, și soluționarea asta prin cadrare a momentelor, mi se par excelente din start. Spre deosebire de romane precum 2666 al lui Bolano, sau cele ale lui Houellebecq, în care personajele principale sunt oameni bine înrădăcinați în spațiul academic, aici avem parte și de elemente de cercetare care acompaniază personajul prezentat. Asta cred că este, de departe, una dintre cele mai ambițioase idei de roman de la noi.

Observ că sunt foarte multe momente citabile, poetice. E plină, e înțesată proza asta de versuri extraordinare. Am mai observat o chestiune acolo care ar putea să agaseze un cititor mai puțin obișnuit cu stilul, anume aceea care ține de inserturile psihologice. Sunt niște termeni de psihologie care vor cădea greu unui cititor mai puțin pregătit în domeniul ăla.

Mie mi-a plăcut ușurătatea prozei, în felul în care am receptat-o eu, dar s-ar putea să fie receptate de alții ca fiind greoaie explicațiile.”

A revenit apoi Claudiu:

„Părțile astea care sunt solide, adică sunt bucăți însemnate din fragmentul pe care l-a citit Miruna în seara asta, poartă cu ele riscul de a părea extrem de eseistice, în sensul unui manifest. E clar că e un manifest. Sunt pagini întregi în care e mai mult decât ceea ce face în general proza, să spună o poveste.

E un manifest care are și bătaie istorică, fiindcă se referă și la generația mamelor noastre. Aici cred că e unul dintre pariurile care dacă nu ies în cartea asta, nu iese cartea. Să faci în așa fel încât să nu devină mult prea greoi, să nu devină atât de tezist încât să mă îndepărteze de carte, nu fiindcă m-ar deranja ce se spune acolo, ci fiindcă am senzația că e mai mult o proză eseistică.

Mie îmi place că o recunosc pe Miruna pe care o știam eu ca poetă din cărțile ei. Sunt lucruri care în general sar din text.”

Daniela Luca:

„Am fost foarte incitată de text, intrigată, în sensul ăsta… Am decelat cam cel puțin patru discursuri în patru zone diferite, patru tonalități diferite care nu se articulează foarte bine. Pe fiecare trebuie muncit. De exemplu, prima parte, care mi-a sunat foarte prozopoem…

După care trecerea la dialogul acela între prietene a fost foarte bruscă. Am avut impresia că citești un poem, ceva, apoi un dialog prea ușurel comparativ cu densitatea, condensarea și profunzimea din discursul din prima parte.

După care vin fragmentele eseist-ideologice, care separat ar fi interesante, dacă ar mai fi și ele întrerupte în zona unui roman, și nu a unui eseu sau aceea a unor dovezi, mărturii sau cercetare. Am impresia că sunt patru tablouri complet diferite, dar care sunt legate. Nu știu cum s-ar putea lega mai bine și cum ai putea lucra pe fiecare în parte încât să nu am impresia unui caleidoscop, unui compozit, și să fiu nevoită să le separ ca să le văd cu adevărat.”

Dan Perșa & Claudiu Komartin

Dan Perșa:

„Întâmplarea a făcut că eu am citit din ceva în care eram interesat, să zicem, de partea aceea, o fațetă a umanității noastre și a ceea ce suntem astăzi. Miruna vine cu ceva foarte asemănător, adică ea vine cu altă fațetă a umanității noastre de astăzi, legată de situația femeii.

I s-au adus câteva obiecții, iar din punctul meu de vedere, ca prozator, ele sunt legate cred că de faptul că primul lucru pe care îl creează un prozator este naratorul. Miruna a scris poezie mai mult și a trecut acum la proză. Ea încă nu are naratorul ăsta foarte cizelat. Nu ficționalizează suficient, nu dramatizează suficient.

În loc să facă o poveste, spune direct lucrurilor pe nume. De asta s-a pomenit aici de proză eseistică. Miruna ar trebui să lase naratorul acela să se manifeste și să spună el povestea.”

Radu Nițescu:

„Mi se pare interesantă ideea de roman pe o chestie compozită, așa cum o face Miruna. N-aș avea neapărat ceva împotriva ideii de a fi toată cartea așa, sau o parte din ea. Ceea ce mi se pare riscant este că într-o formulă de genul ăsta e greu să construiești un personaj, mai degrabă decât un narator. Naratorul oricum există.

La proza lui Dan Perșa, riscul este ca personajul să fie construit excesiv, poate să fie prea mult pus accentul pe el.”

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment