Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită duminică, 3 martie 2024, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Constantin Vică și Alex Văsieș. Moderator: Răzvan Țupa.

Ediția 293 a Clubului de lectură Institutul Blecher va fi transmisă LIVE pe pagina: https://fb.me/InstitutulBlecher

Constantin Vică (n. 1983, Ploiești) a publicat un prim volum de poezie, „Intersecția frică de moarte”, în 1997, revenind la sfârșitul adolescenței cu „Ieșirea din intersecția frică de moarte” (2003). După douăzeci de ani de tăcere editorială, publică „20002020” (OMG, 2023), apărut odată cu „Civilizație algoritmică și viața în lumea digitală” (Editura Universității din București, 2023). Este conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității București.

Alex Văsieș (n. 1993, Bistrița) a debutat cu volumul de poezie „Lovitura de cap” (2012), iar în 2016 a publicat două volume de poezie care au confirmat așteptările, „Oana Văsieș” și „Instalația”. Absolvent de Litere la „Babeș-Bolyai”, unde este în prezent doctorand.

Parteneri: Casa de Editură Max Blecher, Hidden – The Social Space, DARAVERE concept store, TOMAGRAPH

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.