În momentul în care m-am hotărât să realizez un interviu cu Dan Iancu, pradă unor prejudecăți nerealiste, am crezut că o să am parte de un interlocutor dificil. Nu s-a întâmplat deloc așa, iar acum, punându-mi cenușă-n cap, nu pot decât să afirm că Dan face parte din categoria aceea destul de rară a intervievaților disciplinați, care se țin de cuvânt în ambele sensuri ale expresiei: mi-a dat răspunsurile când a zis că mi le dă, iar „cuvântul” – a se citi interviul în integralitatea lui – a fost al unui om echilibrat, modest și empatic.

Îi mulțumesc pentru răbdare și vă las să citiți acest interviu, nu înainte de a vă reaminti faptul că Dan Iancu este în plină campanie de crowdfunding, scopul fiind acela de a strânge fondurile necesare publicării noului său volum de poezie, „rime de-ngânat la masă”, care va apărea luna viitoare la Editura Agol. (pentru detalii, intrați aici: https://www.sprijina.ro/cauze/rime-de-nganat-la-masa)

Dragă Dan, înainte de partea mai serioasă a interviului, o întrebare de relaxare: dacă ai fi fost tu cel care câștiga Olimpiada de Limba și Literatura Română, iar Mircea Cărtărescu bea acea bere în locul tău (pentru lămurirea situației intrați aici: https://www.sprijina.ro/cauze/rime-de-nganat-la-masa), ce s-ar fi schimbat în biografia ta?

Din păcate n-am atâta fantezie să schimb realitățile, finalurile sau întâmplările. Având în vedere că mi-am făcut viața o poveste mi se pare nerealist s-o schimb pentru că este foarte bună. Îl iubesc pe Henry Miller din Tropicul Cancerului și-l suport greu pe Thomas Mann din Doctor Faust, iar rolurile de Rebel Without a Cause mi se potrivesc chiar dacă nu par. De ce aș schimba pe aplauzele primordiale libertatea mea de a da o licență despre Bacovia?

Strict după data de naștere, ar trebui să fii încadrat, potrivit canonului, în generația optzecistă. Unii spun că ai fi nouăzecist. Unde te vezi plasat potrivit acestui criteriu de departajare generaționist?

Cinstit să fiu habar n-am. Cam fiecare carte a fost altfel decât restul. Dacă e numai o răftuire a datelor de naștere, chestiune care mi se pare cumva puerilă pentru nouăzeciști, există diferențe majore. Optzeciștii proveneau din Cenaclul de Luni și aveau o „gașcă” pe care n-o recunosc la nouăzeciști. Dar poate eu nu mă pricep pentru că nu am dorința de-a mă alătura cuiva. NU am niciodată dorința de-a răftui oameni.

Sunt necesare astfel de departajări, sau consideri că ele duc de cele mai multe ori la clivaje nerealiste, întrucât e lesne de observat, în anumite cazuri, că diferențierile sunt improprii?

Din punctul meu de vedere o scriere trebuie judecată în sine, iar nu autorii în mare pentru că tu diferi de la un obiect la altul. Că facem apropieri, cuvîntul încadrări îmi repugnă, e una. Poate ne ajută să înțelegem obiectul. Că explicăm anumite lucruri prin prisma timpului trăit, deși de multe ori este doar o manevră mincinoasă, după mine omul nu s-a schimbat fundamental de sute de mii de ani.

Ce contează cel mai mult pentru tine, dacă e să privești la bagajul existențial al unui scriitor: inspirația, munca îndârjită, izolarea într-un turn de fildeș, boemia, hazardul, poate norocul?

Mă lasă rece ce se întâmplă cu alții. Că au noroc, că bea de stinge și se uită lumea la el ca la dentist, nu-i treaba mea. Nu judec pe nimeni după asta. Citesc. Îmi place sau nu. Punct. N-am invidiat pe nimeni niciodată. Tu ai o viață. Te zbați, te omori, asta e. După ce crăpi nu mai contează. Posteritatea nu contează. Important e să vină cineva și să-ți spună „ce frumos!”

Care sunt modelele tale când vine vorba despre scriitori? În opinia ta, care dintre ei crezi că au atins în ceea ce au creat acel tip de climax desupra căruia mai sălășluiesc doar zeii?

Bacovia fără doar și poate. Să faci un univers care funcționează din atât de puține lucruri e genial, absolut. Miller ar fi al doilea. Să bați câmpii de-a lungul miilor de file și lumea să nu te lase din mână așteptând parcă un apocalips, nu crește-n pom. Aici sînt limitele universului meu. Între ele viețuiesc opere singulare și nu autori. Lista e inutilă. Nu vreau să dau rețete.

Mi-ai spus cândva că ai renunțat la o situație bună ca să te întorci în România și să scrii poezie. Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai proceda la fel? Este poezia pentru tine pariul total? 

Corect spus e o situație stabilă. Bun e dintr-o altă categorie filosofică. Discuția duce la deznodământul eroic „Binențeles” ceea ce e o tâmpenie sângeroasă. Depinde de moment. Acum, cînd n-am un chior, nu am pe nimeni cu care să stau intim de vorbă despre ce scriu e foarte dificil de spus „Binențeles”. Nu, nimic nu e liniar și nici independent de ce ni se întâmplă.

Dezvăluie-ne câteva secrete din bucătăria ta de scriitor. Faulkner spunea că, pentru a face literatură, nu-ți trebuie decât o mașină de scris, un top de hârtie și o sticlă de whisky. Ție ce îți trebuie ca să intri în starea necesară scrisului?

Dimineață. Adică mie îmi trebuie dimineața ca să scriu și să funcționez. Nu cred în rețete, dar la un moment dat te lași în voia lucrurilor perpetuate de legende. Pentru mine, băutura e o piedică. Pentru alții nu, dar nu pot vorbi despre alții cînd eu, dacă mă-mbăt, o iau pe arătură. Mai cunosc cazuri. Nu dau sfaturi. Cert e că fără muncă nada!

Deși nu te-ai dat deloc la o parte atunci când a venit vorba de un anumit activism în câmpul politicii literaturii (ca să zic așa, deși e un pic nepotrivit), am senzația că nu-ți place gălăgia și că ești mai degrabă un poet discret. Care e adevărul? Este Dan Iancu un tip retras, sau un boem expansiv, cu impenitente explozii verbale?

Aparent sunt un extrovertit, dar dacă nu iau ceva la bord nu vorbesc. Îmi place să mă uit, comentez întotdeauna în capul meu, dar tac deși știu că mă poate costa. Nu-mi dau seama de ce fac asta și nu ies imediat pe faleză cu critica sau cu observațiile. Prefer liniștea. Îmi place geometria tăcută. Urăsc urletele deși urlu la rigoare.

Există prietenii durabile în lumea literară românească? Care este cel mai fidel prieten al tău, care nu ți-a înșelat niciodată așteptările?

Complicat de spus. Nici eu nu sunt așa de fidel. Mă surprind uneori făcând căcaturi. Asta e. Am prieteni, dar nu pot spune că sunt exemple. Toți suntem oameni! Mă scuzi, nu dau nume pentru că „toți suntem oameni!”

Ți-ai dorit, ca noi toți, cei care am fost împreună la un moment dat în GR-USR, o schimbare la vârful conducerii USR și nu numai. Mai crezi în idealurile fixate acum câțiva ani? Crezi că impostura poate fi învinsă la nivelul ăsta în România?

În idealuri e greu să nu crezi. Problema nu sunt idealurile, ci oamenii. Lipsa de criterii echidistante și obiective este o mare problemă în societatea noastră. Pot da exemple de dublă stare de fapt la greu. Un om poate fi și așa și așa. Aici e aici. Stâlpi ai democrației care s-au comportat lamentabil, dar sunt percepuți ca fiind modele. Am exemple de oriunde.

Din ce anume trăiește un scriitor ca tine și, prin extensie, care este în general condiția scriitorului din România, având în vedere că relația scriitor = sărăcie nu este deloc departe de adevăr și este probată de realitate?

Un scriitor ca mine trăiește din expediente, din banii de la sor-sa și de la fosta soție. Tehnoredactez pentru două edituri și când n-am comenzi nu dorm. Dacă e să compari situația scriitorului din România cu a altora din lume, la noi e un capitalism sălbatic cu prietenii. Ai, bine, n-ai, cauți loc în față la biserică, deși acolo e scump…

Ai absolvit Facultatea de Matematică. De ce nu te-a atras poezia matematicii (există așa ceva? fiindcă eu sunt afon la matematică) și te-ai lăsat în cele din urmă sedus de poezie?

Matematica e poezie la maxim. Pe mine mă-nfioară „Orice epsilon oricât de mic…” În prima oră de analiză matematică la Universitate, Solomon Marcus a desenat pe tablă un epsilon imens și ne-a spus că „Epsilon e metafora lucrurilor mici.” Crezi că mai trebuie făcută vreo apropiere între matematică și poezie?

Mai ai încă două pasiuni: fotografia (unde mi se pare că ești foarte bun) și bucătăria. Sunt simple evadări din „condiția poetului” în „ospătăria lu’ Iancu” sau în flashurile din cotidian, sau tratezi cele două preocupări cu același ochi artistic?

Nu sunt foare bun în fotografie. Nici pe departe. Îmi lipsește precizia și răbdarea. Îți dau un exemplu. Eram la Paris, dimineața devreme și vedem, eu cu prietenul meu, pe un tip cu hanorac cu gluga trasă, înfofolit, dar cu sandale în picioare. Fac o poză, era finalul filmului. Acasă constat după developare că în poză nu-i apăreau labele picioarelor. Despre asta e vorba. În schimb știu când o fotografie merită văzută și când o mâncare merită făcută. La asta mă pricep. Altfel vorbim de viorile lui Ingres.

În curând vei publica o nouă carte de poezie, „rime de-ngânat la masă”. Ai demarat în sensul ăsta și o campanie de crowdfunding (aici: https://www.sprijina.ro/cauze/rime-de-nganat-la-masa). Cu ce mesaj te înfățișezi de data asta în fața lumii?

Un mesaj de revoltă. Contra iubirii care m-a lăsat de izbeliște, contra răftuirii cuvintelor în frumoase sau urâte, contra vieții de doi lei dintre crâșme și amante, contra… și lista continuă. Eu am probleme cu mesajele. Pentru mine e important ca poezia să placă, dar nu aiurea pentru că altfel am înșira silabe, iar nu cuvinte. O iubită de-a mea, poate cea mai importantă, mi-a spus că-i place o anumită „poezie” pe care eu o detest, cum îl detest pe autor. Știu că înșiruirea de rime a prins la foarte multă lume, dar totul are o limită. Nu mă așteptam la ea, drept care mă apuc să fac o critică luând vers cu vers. M-a oprit să-mi spună că era vorba de cineva foarte drag care murea și care recita poezia aia. Am tăcut.

Referindu-te la noul tău volum, ai afirmat următoarele: „Când citeam poezii din ‘rime de-ngânat la masă’, la diverse întâlniri poetice cu public, în sală se făcea o liniște care-mi producea uneori frică. Mi-am dat apoi seama că oamenii erau foarte atenți și-mi primeau cuvintele, nu tocmai elegante, cu bucuria unei dezvăluiri între prieteni. Volumul e un soi de revoltă contra neînțelegerii.” Fiind vorba de o „revoltă contra neînțelegerii”, frica ta a fost cauzată de posibilitatea ca mesajul tău să fie greșit perceput? Sau este doar emoția dinaintea unei noi ieșiri editoriale în lume?

Frica mea are legătură cu publicul. Nu mă simt confortabil când citesc altora. Cu cât sunt mai mulți, cu atât e mai grav. Dacă aplaudă îmi vine să intru-n pământ de rușine. Sunt un timid și ca orice timid respectabil sar la bătaie dacă-s beat. În altă ordine de idei, o carte pe care o scot e o carte de care mă îndepărtez. O fac pentru a scrie alta.

În încheiere, te rog să faci un mic exercițiu de seducție către viitorii cititori: „Cumpărați-mi cartea pentru că…”

Cumpărați-mi cartea pentru a da de voi în intimitate unde nu vă pasă ce cuvinte folosiți, unde noțiunile așa-zis vulgare sunt declarații de dragoste și unde ne putem vedea pe noi așa cum suntem.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.