Vasi Prode a publicat în mai multe rânduri poezie pe O Mie de Semne, inclusiv în perioada când „Poșta redacției” era coordonată de Sorin Despot. Acum revine într-o încercare, a noastră, de a resuscita pe site segmentul alocat poeziei, care a cam avut de suferit în ultima perioadă.

La una dintre cele mai recente apariții, Vasi Prode ne-a spus despre el că are 19 ani (a împlinit 20 între timp) și că este elev în clasa a XII – a la liceul teoretic „Constantin Noica” din Sibiu.

caută și anihilează

1

ajustez privirea către primul
sentiment simțit de om.
inima stă simplă. nu se acomodează.

nu se oprește din mișcare. dacă poate fi prinsă
într-un fermoar, își spune, atunci există pentru
fiecare câte-o modalitate vicleană de acționare.

analiza continuă: bluetooth-ul telefonului
meu nu se mai conectează instant la airpods.
îți caută boxa portabilă ca un detector
de metale într-o lume forjată.

atât de ușor e: o inimă suprapusă alteia cu eficiență:
o lipsă de percepere a deconectării. boxa ta odată aprinsă
nu se oprește: un puls sănătos are frecvențe influențabile.
astupă vocile. generează dansuri închegate în electroswing.

căștile mele nu necesită atingeri. se opresc de la sine.
dinamica din jur îmi arată imposibilitatea
de a trăi imobil. imediat cum se oprește ceva,
pornește altceva. și asta mă poate durea.

2

deprinderile pe care le-am dobândit stau adunate
într-un mic costum din latex. este un cer mai mic:
atârnă deasupra noastră. așteaptă să fie aruncat la gunoi.
niciun sentiment nu pare să-și găsească aici geneza.

după principiu: trecutul nu-ti oferă validare.
astăzi mă doare mai intens decât data trecută.
dar nimic nu pare schimbat dacă ridici cortina.
instabilitățile îmi sunt necesare, mă ajută: calc
strâmb în fața perioadelor inevitabil perisabile.

sunt posibilități ca acolo unde se caută de
regulă, să nu se afle nici măcar Dumnezeu.
numai și numai patimi, memorii, aer înecăcios.
evoluția modestă a lumii ajunsă la infarct.

instalează-mi un nou sistem de operare.
toate au rămas salvate: preșul curat, fleașca,
prosoapele ude, apartamentul ruinat și luxos din mine.

ce să nu ștergi: inima ta și GHz-ii ei.
așaz-o într-un colț cât timp eu fac curat.
trebuie să prindă ecou în toată camera.
deschid și geamul: poate așa se vor iubi oamenii.

dorința din mine îi spune inimii mele să cuprindă
mai mult de două urechi. deci nu doar
pe ale mele. și n-am ce face în privința
asta decât să dau volumul mai tare.

3

ochii refugiați urcă dimineața în autobuz. îi pozez
cu mintea zilnic. ei sunt dovada vie: vântul
nu mai poate fi în continuare la fel de lacrimogen.

se întâmplă altă schimbare de paradigmă.
inima are două joarde și nu știe care 
pișcă mai rău – de asta suntem noi aici,
de asta ne înroșim ca dracii din tablouri.

oamenii mi-au pătat conștientul
așa cum în copilărie mi-a fost pătat
de spirite rele și demoni din filmele horror.

am eliminat parțial frica de întuneric și de colțuri
neocupate. se activează în schimb starea lugubră:
părăsirea locuinței, fibrele tensionate din voce,
rușinea din spatele interacțiunilor, progresul etilic.

aparența face să fiu văzut cu toată lumea.
de fapt rareori mă interesez de cineva.
încerc să uit defecțiunea căștilor mele –
ai plecat, deci trebuie să le schimb.

4

parcă nu e totuna să colectezi inimi angro
ca să le arunci în gunoaie publice:
cine le reactivează cu siguranță adăpostește
în sine o grămadă de plictiseală. 

ce bine că, orice s-ar întâmpla, ești singura ta inimă.
singura reciclată. adevărata ei problemă se află în distributivitate.  
ceilalți nu pot înțelege mecanismul schimbărilor cardiace.

partea negativă e că nimeni nu se reîntoarce:
cu toții deținem însușiri, dar uneori trebuie să
ne însușim mai multe. singura formă de inimă
comună folosește placa de păr. inima mea principală
e creață. s-a ferit toată viața de îndreptățire.

și nici nu contează. gunoieri, câini, pisici,
șobolani – unii chiar găsesc setul de inimi aruncate.
se distrează cum se cuvine. apoi le aruncă la loc.

fiecare persoană e patima unei inimi ajunse
în tomberon. am găsit atâta frumusețe, dar
nimic din lume. adică ce să mai și salvezi?
animalele ce-și spun în situațiile astea?

când aleg să caut ceva, doar în solitudine o fac.
da, exact acolo: unde mă poți răni mai rău
decât în multe alte ipostaze deja expirate. 
așa am găsit primul sentiment.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.