În perioada 12-15 iunie 2024, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, organizează cu sprijinul Ministerului Culturii și al Consiliului Județean Botoșani, Zilele Eminescu, ediția iunie.

Pentru ediția din anul 2024, organizatorii propun un nou concept, care include: Festivalul de Debut, un târg de carte și gala de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. În cadrul acestor evenimente, vor avea loc: lecturi de poezie, mese rotunde, lansări de carte, dezbateri etc.

În privința Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum precizăm că Memorialul îl acordă anual, începând cu 1998, pentru poeţii, care au debutat în volum din anul precedent acordării premiului.

Invităm editurile și poeții care au debutat editorial în anul 2023 cu volum de poezie să trimită volume lor în vederea deliberării pentru ediţia 2024.

Autorii ale căror volume vor intra în concurs sunt invitați să participe la Festivalul de debut, care va ave aloc în perioada 12-15 iunie. Organizatorii vor asigura cazarea, masa și o sumă forfetară pentru cheltuielile de transport.

Întrucât premiul se acordă în cadrul Zilelor Eminescu ediţia iunie 2024, vă rugăm ca volumele să fie expediate până la data de 15.05.2024 la următoarea adresă:

Memorial Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, sat Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, cod 717253, având pe plic precizarea Pentru Premiul Naţional de Poezie.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.