Ion Gheorghe s-a născut pe 16 august 1935 în comuna Florica, județul Buzău. În această localitate a urmat școala primară, după care a frecventat, între 1947-1948, cursurile Școlii Normale „Spiru Haret” din Buzău. Între 1948-1949 este elev al Școlii elementare din Mihăilești, raionul Mizil, de unde, în anul următor, se transferă în clasa a VII-a elementară de pe lângă Școala Pedagogică de băieți din Buzău.

Devine membru al Cenaclului literar „Al. Sahia” din Buzău, condus de inginerul Gheorghe Ceaușu. Fiind laureat al premiului revistei Tânărul scriitor, este admis la Școala de literatură, pe care o absolvă în cadrul promoției a III-a alături de Nicolae Labiș, Lucian Raicu, Ghe. Tomozei, M. Negulescu, Doina Sălăjan, Radu Cosașu, Florin Mugur și alții.

Din 1954 până în 1957 lucrează cu intermitențe la revistele agrar-culturale Albina și Drumul belșugului. În 1957 își face debutul editorial cu romanul în versuri Pâine și sare, apărut la Editura pentru literatură și artă. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1960 îi apare, la Editura Tineretului, volumul de poezii Căile pământului.

În 1963 publică, tot la Editura Tineretului, volumul de versuri pentru copii Țara rândunelelor. În 1965 face un lung voiaj pe Oceanul Atlantic, cu traulerul „Constanța”. Expediază din Danemarca Scrisorile esențiale, care i se publică în Luceafărul. În 1966 îi apare, la Editura pentru literatură, volumul Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic – Scrisorile esențiale, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

În 1967 îi apare Zoosophia la Editura Tineretului, în 1968 Vine iarba, la Editura pentru literatură, în 1969 Cavalerul trac, la Editura Tineretului, iar în 1970 Mai-mult-ca-plânsul: Icoane pe sticlă, la Editura Albatros, pentru care primește Mențiunea Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă. Tot în 1970 obține Licența în Filologie la Universitatea din București.

În 1972 îi apare, la Editura Cartea Românească, volumul Megalitice, distins cu premiul revistei Săptămâna. De asemenea, îi apare Avatara, la Editura Eminescu, poeme de documentare în urma voiajurilor întreprinse în Vietnam și Cuba. Cartea este distinsă cu Premiul Academiei R. S. România.

În 1974 îi apare, la Editura Eminescu, Cultul Zburătorului. Opiniile poetului asupra miturilor autohtone. În 1976 îi apare, la Editura Cartea Românească, volumul Noimele, distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 1978, anul din care nu mai avem alte date biografice, îi apare la Editura Cartea Românească volumul Dacia Fenics. Poem didactic.

Datele biobibliografice sunt extrase din volumul Proba logosului, apărut la Editura Minerva în 1979, iar textul de mai jos este preluat din volumul Megalitice, apărut la Editura Cartea Românească în 1972. Pe pagina de gardă a acestui volum se află, alături de autograful autorului, și următoarea dedicație:

„Tovarășului Bucuroiu – această tabelă strategică pe care se poartă și se va purta o bătălie de mare importanță (îmi place să cred asta!) pentru mai mulți dintre noi.

Dacă Zoosophia a fost pusă pe-o linie moartă, nu-i vina mea. Dacă și Megaliticele vor fi aruncate, iarăși nu voi purta eu răspunderea. Însă datoria mea nu s-a sfârșit aici. Am să mai pierd o luptă, necum războiul meu de lungă durată!

Ion Gheorghe, 12 ianuarie 1973”

Descântec de frământat pâinea

Se sculă Muma zeiță, se spălă pe mâini,
văzu luna ca ugerii vacilor –
puse la cale zămislirea sfintei pâini,
urzirea mărturiilor și-a colacilor;
un pumn de pietre de râu
aruncă-n apa ca sângele de pește –
ceva tulbure, trosnind, turnă-n făina de grâu
ce zămislește;
bășici ca ouăle de broască,
gogoloaie rostogolite de nevăzutele vietăți,
din care să nască
sprintene zeități:
sub mâna tânără și sfântă
pe care cade faldul pânzei de cămașă
se leagă pasta lumii, se zvântă,
leneșă se-nvârtoașă –
dar totul este încă sterp;
mocirlă albă, stări de valuri mâzgoase,
în care mâna Marei Mume, ca umbra unui cerb
fuge peste planeta unor nisipuri de oase…

Ci iată vine clipa când în burta pâinii,
la ultima-nghițitură de apă,
Maica înfige țaicul cu călcâiul mâinii
ca un țăran când seamănă ceapă;
se-ntinde drojdia ca sâmburul de caisă
cât inima-n vită, cât oul în găină, văros –
e apoi strânsă pâinea, ridicată greu, ca o mioară ucisă
și iarăși pusă jos:
dar acolo unde-a căzut lebăda mâinii,
albă ca Leda și somnoroasă –
se vede buricul pâinii
ca burta țăranului găurită de coasă…

Făcând semnul sacru deasupra căpisterii
o-nvelește Maica Muma cu ștergarul de mătase
și-o duce la căpătâiul prispei, unde se pârguie merii,
și-o pune să tragă la aghioase;
mai apoi geme pâinea ca o țărancă bătută
cu pompa de bicicletă
în matca maternă –
și iese din cochilie ca melcul din copaia de cretă,
ci vine Muma și-o ia ca pe-o pernă;
clatină leagănul și iar face semn;
o dezvelește și-o vede ghemuită, ca un homuncul,
albă, răsucindu-se-n matricea de lemn –
zbătându-se și lovind cu piciorul în burtă, ca pruncul. 

26. X. 1969  

Foto featured credit:  https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Gheorghe_(poet)

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment