Irina Balcu ne-a rugat să facem un update la datele biografice anterioare. Iată ce ne-a scris: „Am 21 de ani și vreo sută de zile, am absolvit două specializări din cadrul Literelor bucureștene și îmi continui studiile în domeniul lingvisticii. Dar tot îmi place literatura și a mai ieșit câtăva (?) și din mâinile mele. Aș spune că s-a întâmplat o mutație suspectă la nivelul stilului meu. E prima dată când sesizez o astfel de schimbare: dovadă a faptului că scriu de foarte puțin timp.”

Chiar dacă scrie de puțin timp, Irina, mizând pe aceeași carte a sincerității pe care o sesizam când am publicat-o prima dată pe „O Mie de Semne”, este o poetă care iese deja din spațiul restrictiv al atelierului numit „Poșta redacției”, tocmai datorită maturității ei și siguranței de care dă dovadă când vine vorba de mânuirea mijloacelor de expresie. Îi aștept cu interes evoluția, fiindcă semnalele pe care ni le dă ne fac să credem că la un moment dat va confirma cu un update stilistic care nu va trece fără să lase urme în rafturile editurilor specializate pe poezie. Depinde numai de ea dacă se va întâmpla asta.

Haină întoarsă pe dos 

m-am scos din cuier și azi
la fel ca în fiecare zi 
dar azi am luat o decizie radicală 
vă fac o mărturisire șocantă 

în exclusivitate 

am hotărât 
să mă port pe dos 
să las pielea bătătorită 
să se lipească de oasele 
mult prea protuberante 
ale umerilor
(ce femeie ești tu când ai mai mult shoulders decât șolduri?)

iar căptușeala 
găurită de degete neatente 
și în care se ascund vreo cinci lei ce se vor face harcea-parcea
la spălat 
să fie lăsată în văzul tuturor 

să fie ținuta mea statement 
100% poliuretan 

nu am să vorbesc acum despre privirile trecătorilor 
despre ce au murmurat în bărbie atunci când au văzut 
cum mă port 

mai degrabă am să vă povestesc cum 
m-am dus la un flăcău arogant 
m-am proțăpit în fața lui 
și l-am privit direct în ochi
pentru că nu era altă oglindă pe-acolo 
nici vreo vitrină 

în timp ce-i vedeam în pupilă 
cum îmi stă 
am spus doar atât 

ești cea mai bună, eşti de rahat

și mi s-a cusut
un petic
de hârtie 
peste gaura nr. 477 

O. O. O.

entuziasm 
ce mai cuvânt
i-am scris forma
semnificantul 
semnificatul însă
trebuie evitat cu orice preț 
ca potaia galbenă de peste drum 
care și-a apropiat prea tare botul de piciorul meu
într-o zi de vară și fustă scurtă 

arterele conștiinței mele 
nu pot fi sfâșiate așa
cu una cu două 
de o pereche oarecare de colți 
e nevoie de un smilodon 
//cel puțin// 

de-aia nici nu mă precipit c-am pierdut tramvaiul 
din stația lui 32 
care va deraia negreșit 
la 11 iunie  
eh vine altul 
și va deraia la fel 
pe urmele răposatului 

și în oricare tramvai m-aș urca 
neentuziast
murită măcar puțin
măcar la buricele degetelor 
cu picioarele proiectând roșu
toate mușcăturile care ar fi putut fi 
mă voi gândi că 

eram în clasa a noua 
și diriga
profă de engleză
ne-a spus să facem o revistă 
să o prezentăm la oră 
nu că i-ar fi păsat atât încât să asculte prezentarea 
dar pentru ochii și urechile mele am numit revista aia 
Odd One Out 

și poate că uneori mă mai plimb prin casă 
sau pe stradă 
unde sunt întrebată dacă nu cumva sunt străină 
cu sângele țâșnind din gambă 
gândindu-mă că poate
sau nu sau sigur sau nu știu 
într-o zi voi fi 
The Odd One In.

Vasilisc

te văd fără a te vedea
îți lași solzii ca firimiturile de pâine
pe strada întunecăcioasă de la sfântu gheorghe
unde există invariabil pete de urină
//e o yellow brick road// 

pe pleoapele căzute ale celui care se zbate 
cu plămânii lipiți de gheață 
cu alveolele umflate de frig
ca prunele pe care le-a mâncat poetul 
reci și 
dulci – a putregai 
ajutați-mă ajutați-mă ajutați-mă strigă el
voglio e non vorrei 

coada ta șfichiuie între o noapte de beție
în care m-am învelit cu un hanorac verde ponosit
și o petrecere la care am crezut că mă poate omorî 
orice sau oricine din camera aia
inclusiv camera glumesc eu 
de parcă nu te-ai reflecta în dinții celor care râd
cu sau de mine
dacă râd cu ei o fac numai cu ochii închiși
și sper că mucegaiul violet
roz
portocaliu 
din spatele pleoapelor mele 
nu e ochiul tău care se deschide 
cu o pupilă ascuțită
ca o angină pectorală 

dacă aș merge la radiografie 
știu exact unde te-ar găsi 
încrustat în coardele vocale
făcându-ți siesta după ce mi-ai smuls
bulbul rahidian 
în loc să-l pui în ghiveci pe timp de iarnă
l-ai aruncat la câini
m-ai aruncat la câini 
unii dintre ei au avut o vrăjeală extraordinară recunosc

g a t a

refuz inerția ontologică 
am să spun că dacă nu te văd înseamnă că nu exiști  
pentru că dacă te-aș vedea
n-aș mai exista eu 

Aproximativ

hai, du peștele la apă
du-ți nasul la purtare
dus, dus, dus
numai dus?
ia-te (!) în colimator
cazi si(n)gur în groapă
salturi de cuvinte
zaruri de cuvinte?
jocuri! 
evreka!
nu
evrika! 

oameni mai deștepți decât mine
spun că 
stai, cum era
că stăpânind cât mai multe cuvinte
sintagme
expresii
iei de fapt în stăpânire
ghemotocul ăsta de imagini,
zgândărit de o pisică, 
pe care-l numim 
lume

dar gândurile mi se tot
accidentează
la intersecții nesemaforizate 
sensurile se mută și se amână 
iau dusul și duc luatul 
frământ aluatul 
unui limbaj care crește
invers
și lumea mea e astfel 
aproximativă

pisica! 

Podul de la Nistorești

am rău de înălțime
dar poate că ultima dată 
am avut bine 
în vreme ce mergeam pe un pod ruginit 
la o placă tremurândă distanță 
de un gol 
în aer
în stomac
în creier 

vedeam golul printre crăpături 
și pe sub balustrada 
de care mă agățasem 
ca să-mi dovedesc empiric
faptul că sunt – mare păcat 

degetele-mi alunecau pe rugina prăfuită 
și pe pânzele de păianjen
și mai ușoare decât ele erau 
zdrențele colorate viu 
care fluturau 
printre crăpături
și pe care le tot așteptam să mi se înnoade în păr:

cârpa de cer 
și peticul de stâncă 
și cotul de iarbă 
(dar atingerea s-a amânat până la anulare)

mi-am auzit vocea întrebând 

am amețit eu sau se clatină podul? 

și n-aș ști să vă spun cum era de fapt 
dar ceva tot am aflat 

cât de proastă am putut să fiu atunci când am crezut
că 
dacă-mi țin picioarele pe pământ tare 
dacă-mi umplu golul de sub tălpi 
văd cu claritate 
tot ceea ce e de văzut

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.