JOHN BERRYMAN s-a născut pe 25 octombrie 1914 în McAlester, Oklahoma. Inițial a purtat numele John Allyn Smith Jr., fiind fiul lui John Allyn Smith și al Marthei Smith. În 1920 familia de mută în Andarko, Oklahoma. Tatăl este funcționar la First State Bank, iar John urmează cursurile școlii West Grade.

În 1926 urmează o nouă mutare, de data asta în Tampa, Oklahoma. Pe când micul John avea doar 11 ani, tatăl său s-a sinucis, împușcându-se pe veranda casei. La acel moment John Allyn Smith era șomer și avea probleme în căsnicie, fiind pe punctul de a divorța de mama lui John. De altfel, la doar câteva luni de la acest incident tragic, Martha s-a recăsătorit cu John Angus McAlpin Berryman. John și fratele său, Robert Jefferson, sunt trecuți pe numele tatălui adoptiv. Mai mult decât atât, Martha își schimbă numele în Jill, la cererea noului ei soț.

În același an familia Berryman se mută în New York. John urmează cursurile școlii nr. 69 din Jackson Heights. Doi ani mai târziu se înscrie la școala privată South Kent din Connecticut. Deși starea lui psihică este profund deteriorată, rezultatele la școală sunt remarcabile. În 1931 are prima tentativă de sinucidere.

În 1932 se înscrie la Columbia College, New York, pe care-l va absolvi în 1936. Aici îl are ca profesor pe Mark van Doren, despre care John Berryman va spune mai târziu că l-a determinat să ia foarte în serios poezia. Tot în 1936, după absolvire, obține o bursă Euretta J. Kellett, care-i permite să studieze în Anglia, la Clare College, Cambridge. Face cunoștință cu W.H. Auden.

elefant.ro

În 1937 îi întâlnește pe W.B. Yeats și pe Dylan Thomas. În 1938 revine la New York, unde se angajează ca redactor cu o jumătate de normă, pentru secțiunea de poezie, la „The Nation”. În 1939 îl cunoaște pe Delmore Schwartz, de care îl va lega o prietenie de o viață. Se angajează la universitatea Wayne State din Detroit. La sfârșitul anului, în decembrie, este internat și diagnosticat în mod eronat cu epilepsie. În realitate, John suferea de epuizare nervoasă pe fondul consumului de alcool.

În 1940 este angajat timp de patru luni la Harvard. Publică Twenty Poems în antologia Five Young American Poets, din care face parte și Randall Jarrell. În 1941 o cunoaște pe Eileen Patricia Mulligan, cu care se va căsători un an mai târziu. Tot în 1942 debutează editorial, la New Directions, cu volumul Poems. În 1944 îl cunoaște pe Robert Lowell și câștigă o bursă Rockefeller, prelungită ulterior și pentru anul academic 1945-1946.

Următorii ani vor fi marcați de activitatea sa academică, de preocupările poetice și de relațiile amoroase complicate. În 1948 publică The Dispossessed și îi cunoaște pe Saul Bellow și Ezra Pound. În 1949 primește două premii importante, Guarantors Prize și Shelley Memorial Award. Un an mai târziu publică biografia critică Stephen Crane.

În 1954 este concediat de la universitatea din Iowa, unde preda scriere creatoare, în urma unui incident pe fond etilic (s-a întors acasă beat, noaptea târziu, și n-a fost lăsat de gazda lui să intre în apartament, fapt care l-a înfuriat, l-a făcut să se dezbrace și să defecheze în fața locuinței). La sugestia lui Allen Tate, se mută în Minneapolis, la mai puțin de 50 de kilometri de locul nașterii tatălui său suicidar. Din 1955 va începe să predea la Universitate și să lucreze la Dream Songs.

[image_with_animation image_url=”1928″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.walmart.com/ip/77-Dream-Songs-Poems/38188548″]

În 1964 îi va apărea celebrul 77 Dream Songs, primul volum din Dream Songs. Pentru acest volum va primi în 1965 Premiul Pulitzer. În 1967 publică Berryman`s Sonnets și Short Poems. Este ales Fellow al American Academy of Art and Science. În 1969 apare The Dream Songs, ediția completă. În același an primește National Book Award.

Pe 7 ianuarie 1971 se sinucide în Minneapolis, Minnesota, sărind de pe Washington Avenue Bridge, pe malul stâng al râului Mississippi.

Textul de mai jos și notele biobibliografice sunt extrase din volumul John Berryman, Cântece vis (Casa de Editură Max Blecher & Editura Armanis, 2013, traducere, postfață și tabel cronologic de Radu Vancu).

[image_with_animation image_url=”1930″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.cartepedia.ro/carte/fictiune-literatura/literatura-universala/john-berryman/cantece-vis-31141.html”]

Dream Song 14

Viața, prieteni, e plictisitoare. Ne e interzis să spunem asta.
La urma urmei, cerul fulgeră, marea cea mare tânjește,
noi înșine fulgerăm și tânjim,
ba pe deasupra mama mi-a zis când eram copil
(repetat) „Să mărturisești vreodată că ești plictisit
înseamnă că nu ai

Resurse Interioare.” Conchid acum că nu am
resurse interioare, fiindcă sunt plictisit la greu.
Oamenii mă plictisesc,
literatura mă plictisește, în special literatura mare.
Henry mă plictisește, cu zbuciumările & torturările lui
la fel de rău ca ahile,

care iubește oamenii și arta curajoasă, care mă plictisește.
Și dealurile astea calme, & ginul, ce plicticoșenie
și cumva un câine
s-a dus pe el & coada lui considerabil de departe
în munți sau în mare sau în cer, lăsând
în urmă: pe mine, dând din coadă.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.