John Berryman: Dream Song 14
Viața, prieteni, e plictisitoare. Nu trebuie să spunem asta.
Până la urmă, cerul fulgeră, marea cea mare lâncezește
noi înșine fulgerăm și lâncezim,
și, pe deasupra, mama îmi spunea când eram băiețel
(în repetate rânduri) „Să mărturisești vreodată că ești plictisit
înseamnă că nu ai
Resurse Interioare”. Trag concluzia acum că nu am
resurse interioare, fiindcă sunt teribil de plictisit.
Oamenii mă plictisesc,
literatura mă plictisește, îndeosebi marea literatură,
Henry mă plictisește, cu stările lui proaste & smiorcăielile lui
la fel ca Ahile,
care-i iubește pe oameni și arta curajului, care mă plictisește.
Și dealurile liniștite, & ginul, ce plictisitor
și, într-un fel, un câine
și-a băgat coada-ntre picioare și a dispărut
în munți sau în mare ori în cer, lăsându-mă
în urmă: pe mine, dând din coadă.
(traducere de Gelu Diaconu, poemul original preluat din volumul „The Dream Songs” – John Berryman, Farrar, Straus and Giroux, New York, 2014)
Foto Credit: mprnews.org/story/2014/10/23/john-berryman
