România e încă o țară cu un trainic duh patriarhal. O spun și cu puțină ironie, ținând cont și prin ce am trecut recent. Ideea a și fost cultivată mulți ani, fiind una de bază la descrierea spiritului sau civilizației românești. Poporul, văzut ca unul care moștenea civilizația satului, a fost descris de Eminescu, și de alți junimiști, ca un mediu propice pentru conservatorismul politic. O descriere în altă cheie a făcut Caragiale mediului urban. Cele două viziuni nu se contrazic. Luate împreună, ne fac să înțelegem ciudățeniile modernizării României. Inițiată de revoluționari, dusă mai departe prin voință liberală, după model european, continuată de comuniști în stilul lor, de multe ori nociv, a mers greu. Caragiale, care critică inadvertențele, și astăzi pare actual.
Totuși e greu de crezut că, după jumătate de secol de comunism răvășitor, și treizeci de ani de liberalism economic, lumea noastră are cum se spune conștiință politică modernă. Că are resurse interne, istorice și sociale, astfel încât să se poată salva oricând prin orientare politică, în hățișul actual, care devine din ce în ce mai imprevizibil. Desigur că există și idei bune și idei rele, lucrurile sunt clare, trăim într-o lume cu multe alternative, dar pentru distingerea și punerea lor la lucru avem nevoie de o lume cât mai educată. Ceea ce nu pare să fie deloc așa.
De șase luni, iată, am fost cu aceste alegeri într-o derivă halucinantă. Am fost victime ale unei derute stârnite și de necunoaștere, și de instabilitate colectivă. S-a vorbit de o corupție cronică a sistemului politic. Dar nu-i un răspuns complet. Dacă rămâne așa e vag. E un răspuns mai degrabă comod și prea emoțional. Fiecare din noi e un fel de narcis insignifiant într-o masă care o ia razna. Alegerile au fost libere în această perioadă lungă, iar clasa politică vrem sau nu vrem să acceptăm poate fi considerată o oglindă. E un efect întârziat în timp al ezitării sau al voluntarismului inadecvat. Tacit sau la vedere, am fost doar nemulțumiți și violenți. Și atât. Necopți. Am pierdut demult acel spirit benefic al unității. De fapt al rațiunii.
S-a vorbit că țara e ruptă în două, că avem două Românii care se comportă, trăiesc și simt altfel, parcă trăiesc în alte timpuri. Au apărut și lideri din neant, semn că întunericul, simbolic nu?, vrea să ne înghită din nou. Sunt lideri ai hazardului care fac milioane de prozeliți, într-un timp record, în medii precare, pe tik-tok, pe milioanele de canale media. Fantasme ale lui Gogol, ale acelui Răsărit neantizat, bântuit de cețurile pustiei, care întunecă mintea, rațiunea, trezite ca după un somn rău. Slujesc în biserici lipsite de orice noimă și ne tulbură credințele. Vorbesc într-o limbă nouă, stricată de fapt, și totuși prozeliții foarte entuziasmați își regăsesc acolo profilul, moral, mental, spiritual. Fanatizați.
Acest suveranism e replica autohtonă la un conservatorism practicat acum agresiv în Occident. Un conservatorism care s-a născut ca să se opună noului progresism, un neoliberalism economic și social, și el agresiv din 90 în toată lumea. Așa-numitul progresism e rezultatul cred al efervescenței culturale și spirituale din Occidentul anilor 70-80. Un Occident cu alt umanism, un umanism la zenit. Acest nou umanism, iată, acum poate deveni istorie. Toată literatura actuală îi cultivă apoteoza acum. Occidentul își dădea atunci proba libertății și dezvoltării economice în fața unui comunism mondializat, încremenit de dictaturi. Niciodată Occidentul nu mai făcuse un asemnea salt.
Patriarhalismul istoric al românilor, altoit acum pe o lipsă de educație endemică, explică cumva deriva politică de acum. Cum ne-am salvat, totuși la alegerile din 18 mai, de la căderea în haos? Oare dorința nemărturisită încă de adeziune la acel umanism european, ce face din Occident lumea cea mai luminată? În țări vecine, Ungaria, Slovenia, curente politice la modă trag cortina acestei epoci de vis deja. Un extremism politic asemănător umbrește Italia, Germania, Austria, Olanda sau Franța. Suveranismul românesc iscat așa rapid a devenit îmbătrânit prea rapid, dictatorial. Deja, din opoziția politică pe plan intern, la un sistem corupt, liderii lui operează inconștienți alianțe mondiale cu cei care întunecă lumea. Întunecă lumea în care am crescut. Acel umanism crescut atât de miraculos din libertatea și democrația occidentală a lăsat urme fără precedent. Toată cunoașterea modernă, de la știință la filozofie, i s-a dedicat. Toată arta modernă i-a zugrăvit magnific istoria. Ce va fi după, e greu de închipuit. E și durerors. Dar iată că alegerile din România în viziunea mea arată că românii în majoritate îi simt chemarea și valoarea.
Lucrurile s-au agravat odată cu alegerea lui Trump în America. America lui Trump favorizează crearea de susținători anti europeni. Chestiunea politică e dublată de cea a impunerii unei lumi noi. O altă revoluție, de data asta a Americii înfrățite cu Rusia. China le privește mulțumită, surâzând. Recent America a susținut extremismul politic la ultimile alegeri în Germania. Yesmanii lui Trump critică din greu, fără nicio reținere, statele Occidentului clădit pe libertate și democrație. România de la începutul acestui an s-a aflat sub tirul ideologiei noi a lui Trump și a acoliților lui. America a sancționat România, ștergând-o de pe lista cu eliminarea vizelor. Lideri ai partidelor, candidați în cursa electorală, au făcut temnele, cerând sprijin în fața lui Trump. Trump la rândul lui s-a mișcat din ce în ce mai imprevizibil. Scutură ca un rege bătrân lumea. Mișcările lui, pentru noi, fac mai actuală și posibilă amenințarea Rusiei în România. Déjà Rusia își exprimă mulțumirea. Recent a declarat că SUA nu mai sunt printre dușmanii ei. Oare știu ceva în plus ? Sau sunt scenarii ale unor lideri decrepiți? Oare SUA ca și Rusia vor să scufunde această Europă care ne-a făcut tuturor istoria cea mai luminată. Curios, pentru suveraniștii noștri, apărători ai granițelor și suverantății, cum nu-i sperie Rusia. Par a fi niște străini infiltrați în sînul acestei noi țări care își caută bâjbăind drumul luminos. Spre Europa. Se lasă furați, cedând în brațele acestei fiare de acum, care este Rusia.
Pe liderii lor nu-i mai preocupă decât cucerirea puterii. Și atât. Spiritele lor și așa înguste, străine, sunt numai interese. Spirite total corupte. E un alt tip de politicianism. Mult mai periculos decât cel al partidelor politice. Suveranismul, al liderilor mai mult, dă semne clare de trădare a intereselor de țară. În focul bătăliei politice, agresive și subcalificată, lucrurile acestea au rămas pe drum. Orice rațiune politică de fapt si-a pierdut astfel uzul. Rivalitatea s-a redus la una de tip umoral, de nimicire. Sentimente vechi de agresivitate politică au fost reactivate. Au fost reactivate legionarismul și fascismul, fenomene aflate în afara legii. Liderul suveraniștilor a virat vizibil in comportament si discurs către dictatură. La Paris s-a afișat ca un lider de trib maidanez. Și atât.
Conservatorismul lor pare mai degrabă un paravan politic, o manevră politicianistă. În aceste condiții e greu de sesizat noutatea și eficacitatea noilor soluții față de cele ale sistemului corupt. Creat în grabă, suveranismul nu are in spate specialiști credibili. Au doar multe personaje uzate politic si de calitate profesională îndoielnică. Au oameni politici în general de mâna a doua. Cum să schimbe sistemul? Nu au un plan minim de țară, nu au soluții decât generalități, și acelea mincinoase, astfel tratează problemele economice și sociale ale românilor. A contat oare și asta? Opoziția, prin Nicușor Dan, a punctat mai ales lucruri care tin de o cunoaștere bună a realității. Nu au fost făcute promisiuni, dar încet-încet aceste cuvinte aspre, concrete, au devenit credibile.
Ne aflăm totuși pe marginea prăpastiei. Să fi contat până la urmă mintea de pe urmă? Sau s-a întărit partea care se opune acestei agresiuni politice, urbană în mare parte, cât de cât educată, care poate vedea, în orice condiții, chiar de mare tensune politică, avantajele alăturării de Europa? Oricum, întoarcerea rezultatelor alegerilor în turul 2 a fost de ordinul miracolului. Am putea vedea situația în oglindă cu cea din Germania. Dar Germania e un model de sistem politic echilibrat si modern.
Luând situația aceasta ca atare putem spune că resursele României sunt mult mai mari. Poate chiar cresc. Că putem fi încrezători că vom face față cataclismelor politice în următorii ani. La care aș mai adauga ceva – norocul. Norocul de acest fel, inexplicabil, prezent prin fapte istorice evidente, ne-a ocrotit mereu. Să ne gandim doar cum s-a realizat unirea României după catastrofalele evenimente în care am fost implicați în primul război mondial.
