Nu știu dacă poemele alese pentru azi – un triptic douămiist – sunt în consonanță cu ideea din titlu. Poate că da, poate că nu. Știți cum e: în poezie, ca și în alte multe domenii, oamenii pot percepe diferit mesajul.

Eu însă așa am simțit, că textele astea au cumva legătură cu povestea noastră de ieri, de azi sau de mâine. Dacă nu am reușit să le pun pe aceeași linie ideatică, rămâne măcar poezia de bună calitate. Iar ăsta e oricum un câștig, fie că ne gândim la politică, la Europa, la viitor sau, de ce nu?, la iubire, dezamăgiri, speranțe și linii de comunicare umană întrerupte.

CLAUDIU KOMARTIN

Ghicitoare pentru monștri

                                    La ce?… Oare totul nu e nebunie?
                                                                        Eminescu

Vremurile-s cum sunt. Corurile îngerești mute.
Despre decăderea moravurilor
mai bine să nu vorbim. Pe dincolo
câte o luminiță răzleață
în vreun orășel de provincie sau
într-o pădurice amenințată
de boturile albe ale buldozerelor. Rămășițele
cinei de ieri. Un soare clonat de insecte.

Undeva e o cameră, cu o groapă în mijloc
și un omuleț posac, ce transpiră și scrie, bâiguind
într-o limbă pe care se reazemă
ceva (încă) nemâncat de rugină.
Scheletul unei girafe. Sau poate ultimul
gând generat după ce
o rază telepatică venită din constelația Jiguli
ne va fi răvășit definitiv creierele.

Am văzut acele obiecte străine. Unii credeau că vor
salva lumea cu ele. Nu au salvat nimic.
Mecanisme subtile. Acumulatori, bobine și ceasuri
și animale care le poartă la gât
și râd de dumnezeul ce stă
într-o sală goală de cinematograf
și se uită la un western spaghetti
din vremea când s-a spânzurat ultimul vărsător.

(din volumul „Cobalt”, Casa de Editură Max Blecher, 2013)

RĂZVAN ȚUPA

Liric (republica poetică)

O fi undeva o țară unde locuim la toate vârstele noastre
în același timp, vorbim toate limbile posibile până și limbaje
nonverbale și ne mai trece prin cap că nu avem cum să ne înșelăm
până și dumnezeu a avut încredere că omul ăla o să facă
ceea ce are de făcut
de parcă n-ar fi știut că amărâtul lui însuși n-o să fie în stare
să-și ierte povestea
și cum a ales să joace în istoria în care ai dreptate mereu

și la lumina zilei și în întunericul explicit al nopții oricât de ascuns
înaintezi inventezi toate felurile de comunicare și chiar comunicarea
însăși o tot inventăm, dar cine poate să comunice în locul altuia
nici măcar în locul tău n-ai cum și astea sunt treburile publice
ale poeziei, iar noi abia ghicim că toate explicațiile vin de multe ori
doar ca să schimbe subiectul și atunci aterizările devin
complicate, în orice colț al lumii e numai ceață,
și ne ghidăm după voce

(din volumul „poetic. cerul din delft și alte corpuri românești”, Casa de Editură Max Blecher, 2011)

DAN SOCIU

Poveste din Barcelona

Bea cu turiștii, poate prinde iar microbul
orașului vrăjit unde-a adus-o jobul
orașului cu bani, palmieri și soare
când restul Europei sub ninsoare

și-n Estul Europei cineva se-agață
de viața ei, o dragoste din altă viață
căruia nu are curaj să-i spună
că n-ar mai vrea să fie împreună.

Bea cu turiștii, să se simtă încântată
ca ei de orice, cum se simțea prima dată
când a coborât în orașul vrăjit

și încă nu bănuia cât de greșit
își apreciază sufletul, câtă speranță
greșită-și pune în iubirea la distanță.

(din antologia „Vino cu mine știu sigur unde mergem”, Polirom, 2014)

Foto credit Claudiu Komartin: Ana Toma – http://www.rador.ro/2016/04/18/lecturi-publice-cu-claudiu-komartin-la-viena-si-graz/
Foto credit Dan Sociu: Dirk Skiba – http://dirk-skiba-fotografie.de/autoren-a-z/s/dan-sociu
Foto credit Răzvan Țupa: Dirk Skiba – http://dirk-skiba-fotografie.de/autoren-a-z/t/razvan-tupa

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment