Înainte cu aproape o lună de Gaudeamus ne aflăm în plin sezon al evenimentelor literare, fapt probat de agenda încărcată pe care o au editorii, autorii și cei care se ocupă de pregătirile propriu-zise. Avem, așadar, de unde alege, semn că piața de carte, cu toate inconvenientele existente, funcționează destul de bine.
Îmi spunea cineva deunăzi că în România nu se citește în ziua de azi mai puțin decât înainte de 1989, dimpotrivă, apetența pentru lectură a românilor e chiar în creștere. De unde concluzia că, dacă înainte aveam, din punct de vedere editorial, „ce se dădea”, acum există o adevărată explozie de oferte, de aici poate și concluzia că „nu se citește”.
Unde înainte era aproape unidirecțională, în ziua de azi piața de carte este de o diversitate care dă senzația că anumite segmente sunt înghețate, că rafturile nu se mai golesc atât de repede și că cititorii „nu mai sunt interesați” de carte. Sigur, această dispersie numită „preferință” poate induce în eroare, însă este o realitate. Nu se mai citește doar un anumit gen de carte. Oferta fiind atât de generoasă, oamenii sunt puși în situația de a alege. Dacă o fac bine sau nu, asta ar trebui să ne răspundă cei care se pricep la astfel de chestiuni.
Dar destul cu divagațiile. Avem și săptămâna viitoare evenimente foarte interesante la care merită să fiți prezenți și, dacă veți fi convinși de ofertă, să și cumpărați cărțile respective.
Luni, 14 octombrie

Doina Ruști despre Homeric la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Editura Polirom vă invită luni, 14 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la un eveniment special, dedicat noului volum semnat de Doina Ruști, „Homeric”, recent apărut în colecția Fiction.LTD a Editurii Polirom.
Participă, alături de scriitoare: Paul Cernat, Cosmin Ciotloș, Bogdan Simion (Cobzarul).
Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.
O pădure cu stafii și ierburi vrăjite. O ființă stranie. O întîmplare neobișnuită. În afara timpului, în afara istoriei. În miezul cald al poveștii.
Cînd din Pădurea Cotroceni răbufnesc aburii parfumați ai altei lumi, ceva teribil și străvechi pătrunde în casele bucureștenilor. Prin Gorgani, începe să bîntuie o stafie, iar oamenii dispar, unul cîte unul, printre dispăruți numărîndu-se și o celebră ghicitoare, de care se leagă existențele multora. În nopțile întunecate o trăsură roșie străbate străzile, scormonind fricile ancestrale ale orașului. Iar, așa cum se întîmplă în vremuri fragile, un bărbat și o femeie se îndrăgostesc nebunește.

Gregory Rateau in dialog cu Matei Martin la Carturesti Verona
Luni, 14 octombrie, de la ora 19.30, Editura Polirom şi Cărturești vă aşteaptă la lansarea volumului „Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez”, de Grégory Rateau, traducere de Nicolae Constantinescu.
Grégory Rateau în dialog cu Matei Martin
Traducere simultană susţinută de Claudia Davidson-Novosivschei
Lansarea va fi urmată de o şedinţă de autografe
În general, străinii nu ştiu foarte multe despre România. Cunoştinţele lor se limitează la mitul vampirului din Transilvania şi la cîteva generalităţi despre folclor. De obicei ignorată, dacă nu chiar dispreţuită de unii, această ţară este obiectul multor prejudecăţi. De aceea, Grégory Rateau, de formaţie cineast, a vrut să-şi facă o idee nouă. A străbătut România de la Bucureşti pînă în zone rurale izolate, din pădurile Carpaţilor pînă pe plajele din Delta Dunării. Alături de el veţi descoperi lucruri uimitoare şi, poate, veţi privi România cu alţi ochi.
După un master în producție și scenaristică la Sorbona, Grégory Rateau a predat arte vizuale și a organizat un cineclub în mai multe cinematografe din Paris. Îi place să călătorească pentru filmele sale (Maroc, Algeria, Liban, Nepal etc.). Pasionat de excursii și de aventură, în 2014 a hotărît să se stabilească în România. În prezent este redactor-șef la Lepetitjournal.com la București și colaborator al Radio România Internațional.
Marți, 15 octombrie

Întîlnire cu Simona Antonescu la Ploieşti
Marţi, 15 octombrie, ora 18.00, Editura Polirom şi Libraria Humanitas Ploieşti vă invită la lansarea volumului „Ultima cruciadă”, de Simona Antonescu, recent apărut în colecţia „Fiction LTD”.
Invitaţi, alături de autoare: Christian Crăciun, Dan Gulea
Moderează: Diana Rinciog
Ascultă.
Sunetul săbiilor lovite cu putere arată că în depărtare, dincolo de apa Dunării, sub zidurile vechii cetăți a Belgradului, lupta a început. Apropie-te în taină, scoate-ți spada din teacă și alătură-te cruciaților. Mirosul de sânge și smirnă curată al victoriei, aromele tari de ierburi amare din șanțurile de apărare ce împrejmuiesc cetatea îți vorbesc despre tine.
Odată ai fost cu noi, acolo. Frânturi din Poveste sunt risipite în fiecare dintre noi. Povestea nu este întreagă fără tine.
Amintește-ți. Cunoșteai legile neclintite ale breslelor vechii cetăți a Sibiului și vânai cu șoimi învățați pe domeniul întins al Hunedoarei. Citeai Alexiada alături de ultima prințesă bizantină și ieșeai seară de seară din cetatea Alba Iulia, pe urmele unuia dintre călăii săi.
Ridicai piatră cu piatră, pe locul vechiului castru roman, castelul domeniului Hunedoara, în vreme ce copitele hergheliilor de unicorni încă mai răsunau în nopțile cu lună prin pădurile domeniului, iar aripa aspră a unui grifon tămâia tăriile cu mirosul ei de cenușă.
Ia-ți bucuria din lucruri mici, pentru că este singura menită convoiului de cruciați din care faci parte, și fugi! Viața îți este primejduită la tot pasul.
Ascultă. Povestea a început. Amintește-ți că ai fost cu noi.

Înțelegerea ADHD – primii pași în lupta cu dependențele
Editura Herald şi Librăria Luceafărul CLB din Bucureşti (Bulevardul Unirii, nr. 10, bloc 7B, București) vă invită marți, 15 octombrie 2019, ora 18.30, la evenimentul „Înțelegerea ADHD și primii pași în lupta cu dependențele” desfăşurat în cadrul campaniei naţionale „Te aşteptăm în librărie!”.
– Ce cauzează dependențele și comportamentul adictiv?
– Ce instrumente avem la îndemână să scăpăm de dependențe?
– Care este relația dintre ADHD și dependențe?
– Cum relaționăm cu dependența noastră și a celor din jur?
– Cum putem lupta cu dependența?
Iată întrebări la care, cu siguranţă, vom oferi o paletă largă de răspunsuri cu sprijinul specialiștilor invitați la eveniment.
Vom discuta pe marginea titlurilor „Pe tărâmul fantomelor înfometate” și „Minți împrăștiate” scrise de dr. Gabor Mate, din colecţia Psihoterapia, cărți publicate la Editura Herald.
Îi vom avea alături de noi, ca invitați, pe Diana Vasile (Președinte și membru fondator ISTT, psiholog clinician, psihoterapeut principal autonom), Diana Stanculeanu (psiholog, psihoterapeut), Sorina Petrica (psiholog clinician, psihoterapeut), Ana Maria Drăguța (psiholog, psihoterapeut), Andrei Chișcu (psiholog, psihoterapeut), Gabriela Caltut Deniz (psihoterapeut, senior editor Herald).
Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).

Cum să trăiești în stil japonez
Întâlnire cu Ana-Maria Caia, Adela Parvu, Raluca Feher și Serban Georgescu despre fascinata
cultură japoneză descrisă în două dintre cele mai noi apariții la Editura
Humanitas: „Cum să trăiești în stil japonez“ de Yutaka Yazawa și „Adio,
lucruri! Noul minimalism japonez“ de Fumio Sasaki
Vă invităm marți,
15 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire
cu Ana-Maria Caia, Adela Pârvu, Raluca Feher și Șerban Georgescu despre
fascinata cultură japoneză descrisă în două dintre cele mai noi apariții la
Editura Humanitas: „Cum să trăiești în stil japonez“ de Yutaka Yazawa și „Adio,
lucruri! Noul minimalism japonez“ de Fumio Sasaki.
„Cum să trăiești în
stil japonez“ ne aduce mai aproape o lume care a fascinat și continuă să
fascineze prin farmecul ei – Japonia, Ţara Soarelui Răsare. Yutaka Yazawa
îmbină cu măiestrie însemnările personale cu informaţiile bine documentate,
reușind să ne cucerească încă de la primele pagini. Trecem astfel cu ușurinţă
de la prezentarea geografică la cea istorică, de la filozofie și cultură la
arta culinară japoneză. Descoperim cum se poate trăi în armonie cu ceilalţi
într-o metropolă precum Tokyo, dar aflăm mai multe și despre respectul pentru
natură, despre ikigai, shinrin-yoku, viaţa de familie, vacanţe și sărbători.
Toate acestea sunt un bun prilej de a observa tradiţiile japoneze, felul în
care au înflorit secole de-a rândul alături de practicile moderne sau cum s-au
schimbat odată cu pătrunderea culturii occidentale.
Bestsellerul „Adio,
lucruri! Noul minimalism japonez“ de Fumio Sasaki, vândut în 200 000 de
exemplare în Japonia şi tradus în numeroase limbi, ne explică cu simplitate cum
poate minimalismul nu numai să ne transforme spațiul casei, ci și să ne
îmbogățească viața. Viziunea modestă a autorului asupra fericirii adevărate ne
deschide ochii asupra potențialului noului minimalism japonez, această
filozofie de viaţă aflată la îndemâna oricui.
Un eveniment
realizat în colaborare Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru“.
Miercuri, 16 octombrie

Seară italiană: Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte
Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri,
16 octombrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina
Elisabeta nr. 38) la o seară dedicată lansării romanului „Giacomo Casanova.
Sonata inimilor frânte“ de Matteo Strukul, recent apărut în traducerea
Gabrielei Lungu în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu.
Combinând
elementele romanului istoric și de aventuri cu cele ale romanului libertin și
apelând la o documentare solidă pentru a susține ficțiunea, Matteo Strukul
îmbogățește cu tușe inedite portretul lui Giacomo Casanova, cel mai faimos
seducător din istorie. Eroul său este un iubitor al cărților și teatrului, un
călător, alchimist, o figură extrem de complexă și de interesantă.
Alături de
scriitorul Matteo Strukul, care va participa prin Skype la eveniment, vor
prezenta cartea Smaranda Bratu Elian și Oana Șălișteanu, reputate italieniste,
și Monica Neațu, istoric şi lector al Fundaţiei Calea Victoriei.
În partea a doua a
evenimentului, actorul Marius Stănescu, care l-a interpretat strălucit pe
Casanova, va citi un fragment din roman.
Matteo Strukul este
cel mai important autor italian de romane istorice, opera sa multipremiată
fiind tradusă în peste 20 de limbi.
Romanul „Giacomo
Casanova. Sonata inimilor frânte“ de Matteo Strukul este recomandat de Blogul unei
cititoare de cursă lungă și de Radio România
Cultural.
Un eveniment
desfășurat în parteneriat cu Fundatia Calea
Victoriei. Accesul este gratuit în baza unei rezervări prin eventbook.

Radu Paraschivescu în dialog cu Doru Căstăian la Galați
Editura Humanitas și Librăria Humanitas Galați
vă invită miercuri, 16 octombrie, ora 18.00, la o întâlnire cu Radu
Paraschivescu și Doru Căstăian dedicată
bestsellerurilor „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar
lipsi)” și „Fluturele negru” . Evenimentul va fi urmat de o sesiune de
autografe.
Despre „În lume
nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”
„Guvernul României
și alianţa din care provine și-au dovedit de atâtea ori fascinaţia pentru
selecţia negativă, încât nu mai poţi nici măcar să te revolţi. Ilie Mario
Rafael e doar un nume din dosarul pe care scrie cu litere mari «Cultura
sfidării». De ce-l numește premierul într-o asemenea funcţie? Pentru că poate.
Codrin Ștefănescu a lămurit deja dilemele pricinuite oamenilor onești de
abuzurile puterii PSD. «Pentru că putem» e, din acest punct de vedere, o
lozincă mult mai aproape de natura adevărată a partidului decât «Îndrăznește să
crezi». «Pentru că putem» e o sinteză a bunului-plac și a dispreţului pentru
lege, pentru normalitate și pentru respiraţia europeană a ţării.
De ce păstraţi
penali în funcţii publice? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de secretar
general al guvernului un om trimis în judecată pentru trafic de influenţă,
constituirea unui grup infracţional organizat și fals în declaraţii în formă
continuată? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de consilier personal al
premierului un condamnat la opt ani cu executare? Pentru că putem. De ce numiţi
ca ministru al tineretului și sportului o tânără specializată în campanii
publicitare pentru spirtoasele familiei? Pentru că putem. De ce numiţi ca
premier un om incapabil să se exprime cursiv în propria sa limbă și cu atât mai
puţin într-o alta? Pentru că putem. De ce forţaţi ordonanţe care să-i scape pe
marii vinovaţi din PSD de pușcărie? Pentru că putem. De ce vă bateţi joc de
oameni și de ţară? Pentru că putem.
Și pot. Chiar pot.
Fără să-i intereseze cum ne privește Occidentul, fără să se gândească la
altceva decât la propria lor piele, fără urmă de consideraţie pentru naivii și
disperaţii care le-au luat de bune promisiunile și i-au adus la putere.“ – Radu
Paraschivescu
Joi, 17 octombrie

Clubul de carte Nordic Noir
Joi, 18 octombrie 2019, vorbim despre un debut
literar: Femeia ascunsă de E. G. Scott
Rebecca nu ştia că
iubirea este posibilă până să-l întâlnească pe Paul, un bărbat însurat al cărui
trecut e la fel de îndurerat ca al ei. Atraşi irezistibil unul de celălalt, cei
doi sfârşesc prin a fi împreună, având sentimentul că sunt perechea perfectă.
Dar, douăzeci de
ani mai târziu, secretele sumbre care i-au făcut să se apropie ajung să le
distrugă căsnicia. Amândoi au aventuri, dar relaţia lui Paul cu ultima lui
amantă scapă de sub control.
Ce urmează e un joc
imprevizibil şi elegant de-a şoarecele şi pisica, o poveste tulburătoare despre
infidelitate şi neîncredere, care te ţine în suspans până la surprinzătoarea
răsturnare de situaţie din final, făcându-te să te întrebi cât de bine îţi
cunoşti partenerul de viaţă.
“O saga
maritală atât de sumbră, încât, prin comparaţie, Fata dispărută de Gillian
Flynn pare povestea de dragoste a deceniului.” – Entertainment Weekly
Clubul de carte
Nordic Noir este un bun prilej de a discuta despre cărți. Ţi-au plăcut? Nu ai
terminat cartea? Ce ai vrea să citeşti? Aflăm împreună răspunsurile la aceste
întrebări şi avem ocazia de a ne face noi prieteni cu care să împărtășim
pasiunea lecturii.
Înscrierea se face
pe e-mail la adresa [email protected].

Tatiana Niculescu despre romanul politic „Nopțile Patriarhului“
Întâlnire cu Tatiana
Niculescu despre romanul „Nopțile Patriarhului. După o poveste de
viață adevărată“ – prezentare, lectură publică, discuție cu publicul și sesiune
de autografe
Vă invităm joi, 17
octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu
scriitoarea Tatiana Niculescu despre romanul „Nopțile Patriarhului“, apărut
recent la Editura Humanitas. Scris după o poveste de viață adevărată, „Nopțile
Patriahului“ este povestea unui om obișnuit cu puterea și cu autoritatea
necontestată a funcției sale care se luptă cu boala, bătrânețea și propriul
trecut, în timp ce în jurul lui se țes intrigi pentru succesiune și se
întocmesc secrete planuri de preluarea puterii.
Roman politic,
thriller ecleziastic, în care o poveste de viață inspirată dintr-un caz real se
împletește cu realismul magic, „Nopțile Patriarhului“ este o captivantă punere
în scenă a politicii religioase din România primei decade a secolului XXI.
TATIANA NICULESCU
este scriitoare, autoare a biografiilor istorice Regina Maria. Ultima dorință
(Humanitas, 2015, 2016, 2018), Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas,
2016), Mistica rugăciunii și a revolve rului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu
(bestseller Humanitas, 2017), Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui
Arsenie Boca (Humanitas, 2018), Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu
dincolo de bârfe și clișee (bestseller Bookfest 2019, Humanitas, 2019). Sub
semnătura Tatiana Niculescu Bran a debutat cu romanul Spovedanie la Tanacu
(Humanitas, 2006), care a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei și
în regia lui Andrei Șerban. Același roman a stat la baza filmului După dealuri,
în regia lui Cristian Mungiu, care a obținut premiul pentru cel mai bun
scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2012. Alte romane: Povestea
domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea Fecioarelor.
Vineri, 18 octombrie

Lisa Taddeo la București
Editura Litera vă invită vineri, 18 octombrie,
de la ora 18.30, la întâlnirea cu Lisa Taddeo, autoarea celei mai importante și
mai dezbătute cărți ale anului: Trei femei.
În ultimii opt ani,
jurnalista Lisa Taddeo a traversat de şase ori Statele Unite pentru a cunoaşte
femei obişnuite, din diverse regiuni şi din diverse medii. Rezultatul, Trei
femei, este cel mai detaliat portret al dorinţei realizat vreodată de un
scriitor de nonficţiune şi una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului.
Despre acest demers
jurnalistic inedit, despre psihologia feminină, despre poveștile de viață ale
celor trei femei: Lina, Maggie și Sloane, vom afla chiar de la autoare într-un
dialog moderat de jurnalista Cristina
Stanciulescu.
Discuția în limba
engleză va fi intepretată în limba română de Nadine Vlădescu și se va încheia
cu o sesiune de autografe.
Cartea este tradusă
din limba engleză de Bourceanu-Carmen Iulia și va fi disponibilă în librăriile
din toată țara și pe litera.ro din 15 octombrie 2019.
Intrarea este
liberă, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări prin eventbook
la linkul următor https://eventbook.ro/other/rezervari-lisa-taddeo-la-bucuresti
Sâmbătă, 19 octombrie

Copiii vin la MNLR
Muzeul Naţional al
Literaturii Române invită copiii, părinții și bunicii la o nouă întâlnire cu
cartea la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, sâmbătă, 19 octombrie 2019,
de la ora 11.00. De data aceasta este vorba despre „Cine a pus piper în mare?”,
de Carmen Tiderle, carte apărută la Editura Humanitas Junior. Invitată: Carmen
Tiderle. Moderator: Vasile Ernu.
Se iau crocodili
care se cred dive, bunici sărite de pe fix, verze bully și trandafiri-vampiri,
cochilii care n-au chef să imite sunetul mării, pinguini cu covrigi în coadă,
vaci care dau vin și oi care fac pariuri…, se pun într-o barcă, se adaugă umor
cât cuprinde, rime și piper și se citește cu hohote de râs din copilărie până
la orice vârstă.
„Cine a pus piper
în mare?” este a patra carte a autoarei care a descoperit secretul cititului
din plăcere la copii și pe cel al întoarcerii la copilărie a oamenilor mari, cu
ilustrații de Petridean.
Carmen Tiderle e
poetă-șefă la Direcția de Rime Șmechere pentru Copii și nu Numai,
copywriter-iță și mama lui Dor și a lui Ro. Îi plac maimuțele și râmele,
culoarea albastru, lucrurile pe dos și ar vrea să trăiască la mare. Călătorește
des în Bucurville și o dată a ajuns tocmai la Polul Vest.

MiniFanbook: Rostogol păzește pepenii.
Sâmbătă, 19 octombrie 2019, vă așteptăm la
orele 16:00, la Biblioteca Naţională a
României, pentru o nouă întâlnire a clubului de lectură MiniFanbook
ce va avea loc, de această dată, în cadrul #BOOKerini – Târg
Internațional de Carte pentru Copii.
Sprăm că ați citit
deja aventurile porcușorului nostru preferat, Rostogol și v-ați lămurit cum a
fost #călătoria vulpoiului Socott,
a porcușorului Turnesol, bărzoiului Zdrell, bursucului Ulric și bufniței Otto
în încercarea de a-și găsi prietenul pierdut. O vom avea alături chiar pe Lavinia Braniște, creatoarea
aventurilor lui Rostogol.
Volumul „Rostogol
păzește pepenii“ de Lavinia Braniște este publicat la Editura Arthur.
—
Clubul de lectură
MiniFanbook se adresează copiilor între 7 și 9 ani.
Participarea este
liberă, în limita locurilor disponibile, în baza înscrierii în formularul
oficial al evenimentul BOOKerini (îl accesați în secțiunea Tickets)
