Să afirmi că Nora Iuga este una dintre cele mai importante scriitoare din literatura română este un truism. E ca și cum ai spune, de pildă, că Gellu Naum este poet. Or, când pronunți nume precum, să zicem, Constantin Abăluță, Angela Marinescu sau, bunăoară, Nora Iuga, nu mai trebuie să adaugi nimic. Restul se subînțelege.

Nora Iuga împlinește azi 91 de ani. În București este o zi frumoasă, primăvăratică, un soare cețos luminând difuz blocurile pe ale căror acoperișuri porumbeii stau aliniați ca rufele pe sârmă. Așa este în Drumul Taberei și nu sunt motive să cred că lucrurile se văd diferit în Titan. Acolo, într-un bloc așa cum sunt cu sutele prin București, locuiește o mare poetă.

O poetă care în 2021 a publicat la Casa de Pariuri Literare o carte, „Marea păcăleală”, rămasă într-un inexplicabil anonimat. Am primit această carte pe final de an chiar de la Nora Iuga (via Angela Baciu, căreia îi mulțumesc încă o dată), cu o dedicație măgulitoare, care m-a lăsat fără cuvinte. Am așteptat anume această zi de 4 ianuarie pentru a publica pe O Mie de Semne un poem din „Marea păcăleală”, care nu este deloc o păcăleală, ci un volum în care spiritul ludic al Norei Iuga e mai viu decât oricând.

La mulți ani, Nora Iuga!

Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino; n. 4 ianuarie 1931, București, România) este o poetă română, romancieră și traducătoare din limbile germană și suedeză. Este soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino.

Este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din București (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană “Neuer Weg” și “Volk und Kultur” (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 2000 deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor “Gellu Naum”) în perioada 1999 – 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002.

Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simțit o vibrație puternică și muzica a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspirației. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie și nu și-a făcut niciodată o meserie din scris.

La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar, în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din “Girafa albastră”, o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial. (notă biografică preluată de aici: https://cdpl.ro/produs/marea-pacaleala-nora-iuga/)

ars poetica

arde catedrala notre-dame confunzi
da nu-i catedrala
e biblioteca din alexandria
atunci de ce dormi în cort
pe malul senei nu știu
sînt eu sau e altcineva
leit tata visez
sau el mă visează
că-s scarlet am 45 centimetri în talie
nu bat la ușă cînd intru
în urechea oricărui ac
arde catedrala notre-dame      minți
e biblioteca din alexandria
crezi că soarele ăla imens
vine înot și-ți aprinde cearceaful
că notre-dame pe emisfera cealaltă
niciodată nu e notre dame
sau votre dame sau autre dame
și niciodată dama urmașilor urmașilor voștri
de-asta aleargă ei pe cai sălbatici
prin țara de foc
unii cu soț alții fără
și mă trezesc în mansarda goală
c-un deget caligraf
care-mi scrie-n praf
un autograf văd gura scrisului
cum așteaptă să sugă
și lacome buzele-și saltă obloanele
să-nghită consoanele
nu-s eu nu-s eu            e urechea mea
cînd pumnu mi-a spart timpanul
mi-am deschis coperțile
nici n-am dat cu banu
c-am și-ncălecat
un cal sau o bicicletă sau o notre dame
orice încălecare-i rugăciune
un cuțit strîns cu tăișu-n palmă
cheamă soarele ăla imens        uite-l
cum vine înot decapitează statuia
acum pot să dorm
cu viziera aprinsă pe ochi
cu vocalele somnului în urechi
cînd turnul bisericii
se frînge ca vârfu unui creion
în pupila oprită
și nici quasimodo și nici frollo
te rog mai încet           dorm

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.