Am observat că pe facebook sunt persoane care-și contabilizează anii petrecuți în dictatură. „Am petrecut X ani în comunism…” e deja o etichetă, o modalitate de a arăta că noi, cei născuți în anii ăia, suntem purtători de stigmate și de traume incurabile. Nu toți gândim așa însă.

Ca să intru și eu în turbionul ăsta generaționist, mă alătur și eu congenerilor mei dezvăluind secretul lui Polichinelle: mi-am trăit primii 27 de ani din viață în comunism. Asta nu mai înseamnă aproape nimic în ziua de azi. Ba mai mult, e motiv de plictiseală și de ochi dați peste cap. „Iar vine ăsta cu nostalgiile lui…” parcă îi văd spunând pe cei născuți „după”, cei care n-au prins „infernul ăla”.

Ne-am descurcat fiecare cum am putut. Ne-am adaptat, cum s-ar spune. La fel cum cred că au procedat și generațiile dinainte și cum ați procedat și voi, dragi români care ați fost scutiți de experiența comunismului, dar care ați gustat însă din plin „grandoarea” anilor `90, la fel de blamabili dacă e să fim drepți.

Mi-au plăcut dintotdeauna documentarele, îndeosebi cele de război. Oamenii ăia au prins vremuri cumplite. Asta ca să nu mai vorbesc de „obsedantul deceniu” `50, când puteai fi arestat și dacă strănutai subversiv în public. Vremea suspendării democrației și a instaurării, sub diferite forme, a dictaturii, dă semne că ar vrea să revină. Nu o spun eu, un biet scrib cultural, ci oameni care studiază fenomenul, istorici, profesori de științe politice șamd.

Avem a ne teme? Eu, care am văzut ceva chestii asemănătoare, nu. O experiență rămâne o experiență, orice ai face. Nu ai cum să o îndepărtezi din ființa ta, nici dacă ai face o lobotomie. Simt și eu, ca mulți dintre voi, cum se reinstaurează, puțin câte puțin, era ticăloșilor.

Ce-ar fi de făcut? Nu foarte multe. În fond, poporul a decis: unii s-au pișat pe el de vot, alții au votat „cum le-a dictat conștiința”. În cazul de față, dictatura, așa în fașă cum este ea, adică un fel de bebeluș care va crește într-o bună zi, este consecința voinței exprimate democratic de un popor care-și merită soarta. Iar în „democrație” trebuie respectată regula impusă de majoritate. Cei care au câștigat alegerile au mandat pentru patru ani să guverneze țara. Cei care i-au votat sau au ales să nu meargă la vot n-ar trebui să se plângă.

Acum 80 de ani regele Carol al II-lea, sătul de „vorbărie”, a desființat partidele politice și a creat Frontul Renașterii Naționale, partidul unic cum s-ar spune. După doar două decenii de la marea unire din 1918, democrația românească intra în colaps.

Semne că așa ceva urma să se întâmple au fost destule în perioada interbelică. Nu trebuie să fii istoric sau licențiat în științe politice ca să știi asta. E suficient, dacă nu vrei să faci o informare mai amplă, din cărți, să dai o căutare pe Google.

Am să reproduc, acum, în prag de centenar, memoriul adresat în 1938 regelui Carol al II-lea de Constantin I.C. Brătianu și Iuliu Maniu, după desființarea partidelor politice. Trebuie să vă avertizez că orice asemănare cu realitatea din zilele noastre nu este deloc întâmplătoare și demonstrează că românii, ca popor, au mintea destul de scurtă. La mulți ani, România!

[image_with_animation image_url=”3031″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.ziarulmetropolis.ro/regele-carol-al-ii-lea-nu-sotiile-sunt-cele-mai-adorate-ci-amantele/”]

Sire,

Majestatea Voastră a crezut necesar – pentru un moment dat – să schimbe așezământul constituțional pe care se rezema statul nostru român.

A fost o încercare pentru care nu ați întâmpinat nici o rezistență activă din partea partidelor politice.

Totuși, s-a decretat și suprimarea partidelor de ordine, care au guvernat țara timp de mai mult de 70 de ani, care au deșteptat și întărit simțământul național în masele populare, care au creat și întregit România de azi și cărora nu li se putea aduce învinuirea că au lucrat în contra intereselor superioare ale țării.

Această încercare însă nu trebuie să constituie o stare permanentă, pentru că ea ar avea grave consecințe pentru Coroană și pentru patria noastră.

Întregirea României s-a făcut prin alipirea unor provincii care trăiseră sub un regim autocratic și populația lor, care avea revendicări pentru drepturile ei cetățenești, a acceptat cu entuziasm să intre într-o țară de libertate și participare la viața publică.

Marile reforme ale împroprietăririi și votului obștesc au fost un cheag pentru poporul român din toate provinciile și ele au fost în mare parte impuse prin atari considerațiuni.

Deși în noua constituție se consfințesc principii din vechea constituție ca: libertatea de gândire, de asociație, de garanție a proprietății, de dreptate a judecăților printr-o magistratură inamovibilă, pusă la adăpostul influenței guvernamentale, de administrație făcută de funcționari stabili, totuși aceste principii nu au fost îngrădite ca în vechea constituție prin dispoziții asigurătoare a sincerei lor aplicări.

Decretele legi permit azi nu numai interpretări care nu sunt în spiritul principiilor stabilite, dar chiar modificări și practici contrarii textelor constituționale.

Libertatea gândirii, a presei, a asociațiilor este desființată printr-o cenzură care nu mai permite ca opiniile să se poată exprima; asociațiile politice au fost dizolvate prin suprimarea partidelor, iar suprimarea inamovibilității magistraturii și decretul lege care regulează soarta magistraților îi pune pe aceștia la discreția Ministerului Justiției.

Astăzi opinia publică din România Mare este înăbușită și îngrijorată, iar un popor care a trăit și prosperat în libertate nu mai are nici o acțiune în afara țării lui. El trăiește în întuneric și în fiecare moment se așteaptă la decretarea unor legi care îl asupresc și-i ridică drepturile pe care le-a câștigat printr-o luptă de emancipare.

Nimeni nu mai poate arăta greșelile ce se fac  și a lua cuvântul pentru a cere îndreptarea lor. De aceea o adâncă nemulțumire se răspândește în toate straturile poporului.

Majestatea Voastră a rupt orice contact cu toate persoanele politice, care au o lungă experiență a treburilor publice și care au lucrat la întemeierea, organizarea și întregirea României moderne.

Nemaiputându-se face o acțiune politică la lumina zilei, ea se face în taină și nemulțumirile se grămădesc, fără să poată fi canalizate și aduse la cunoștința Majestății Voastre.

Nu mai există o supapă de siguranță  care să le atenueze.

Propaganda națională, care să prindă în mase, și luminarea opiniei publice, nu se poate face cu funcționari care au un rol de îndeplinit.

Pe când în alte țări, chiar și cele de dictatură, guvernul se reazimă pe opinia publică, la noi este izolat de țară și de această izolare suferă și Majestatea Voastră.

Astăzi, când există un pericol real, creat de chestia cehoslovacă, când se pune la ordinea zilei revizuirea fruntariilor și drepturilor de autodeterminare a minorităților, azi când se impune o solidaritate a tuturor cetățenilor conștienți, cărora li se cer sacrificii bănești, iar mâine și trupești, azi când contactul dintre rege, guvern și țară ar trebui să fie mai strâns ca oricând, starea sufletească în care este populația țării devine un adevărat pericol atât pentru Coroană, cât și pentru patria noastră.

Dacă la un moment dat Majestatea Voastră a crezut necesar să suprime garanțiile vechii constituții și să se izoleze de partidele politice, azi, pentru întărirea țării și Coroanei și pentru prestigiul țării în lume, pentru rezistența ei la furtunile ce o amenință, trebuie neapărat restabilită legătura slăbită între Tron și Națiune și trebuie creată între români o solidaritate și un avânt, care să permită României să învingă pericolele care o amenință.

Gândul tuturor românilor se îndreaptă în ceasul acesta către Majestatea Voastră, în convingerea că ea este pătrunsă de însemnătatea istorică a zilelor de astăzi, de întreaga greutate a răspunderii lor și că va reveni la vechile principii constituționale, pentru mântuirea țării.

Suntem, Sire, ai Majestății Voastre prea plecați,

Iuliu Maniu
Președintele Partidului Național-Țărănesc

 C.I. Brătianu
Președintele Partidului Național-Liberal”

(extras din volumul „Mareșal Ion Antonescu. Epistolarul infernului”, apărut în 1993 la Editura Viitorul Românesc)

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.