Librăria Humanitas Kretzulescu a fost aseară gazda lansării romanului „Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei” (Humanitas Fiction, 2019, apărut în colecția „Raftul Denisei”, care este coordonată de Denisa Comănescu), semnat de laureatul din 1997 al Premiului Nobel, scriitorul italian Dario Fo.

Moderatorul evenimentului a fost traducătorul cărții, senior editorul Humanitas Vlad Russo, iar invitate au fost Smaranda Bratu Elian, reputat italienist, profesor universitar, și Laura Grunberg, scriitoare, sociolog și profesor universitar.

În spațiul pentru evenimente, mic dar cochet, al Librăriei Humanitas Kretzulescu, au venit mulți tineri, preponderent studenți (din câte am înțeles de la dna Smaranda Bratu Elian), lucru îmbucurător dacă e să privim din perspectiva faptului că se tot discută, nu întotdeauna argumentat, despre inaderența tinerilor la carte – și în special la cartea în format clasic.

Iată că întâlnirea de aseară a contrazis această stare de lucruri, auditoriul fiind în permanență cuplat la discursurile foarte bine documentate – și argumentate, nota bene – ale invitaților.

Având în vedere că am spus suficiente lucruri despre cartea lui Dario Fo în postarea de recomandare (https://omiedesemne.ro/dario-fo-ca-din-intamplare-femeie-regina-cristina-a-suediei/) am să mă limitez, înainte de a reda, ca de obicei, câteva fragmente din aserțiunile invitaților, să preiau una dintre opiniile de pe coperta a IV-a a volumului:

„Într-un limbaj simplu și curgător, Istoria devine povestire, iar povestirea devine personaj. Romanul postum Ca din întâmplare, femeie trasează, cu forță și dăruire, portretul unei femei curajoase într-un moment istoric dificil.” – Mangialibri

Smaranda Bratu Elian

„La sfârșitul vieții, respectiv începând cu vârsta de 88 de ani și terminând cu vârsta de 90 de ani, Dario Fo scrie trei romane istorice, dacă se pot numi așa. Personajele din aceste romane sunt altfel decât celelalte din epoca lor.

Unul este Lucreția Borgia, deja celebră și foarte contestată, altul este un rege nebun din  Danemarca, din secolul luminilor, iar cel de-al treilea este regina Cristina a Suediei. Toate cele trei personaje sunt în afara obișnuitului, fiindcă au stârnit multe controverse în vremea lor.

Dario Fo este un om de teatru, iar ceea ce-l interesează cel mai mult este să facă să trăiască personajul prin dialog, prin comunicare. Romanele lui Dario Fo sunt, de aceea, un fel de romane teatrale. Accentul cade pe un dialog foarte viu, prin care descoperi mai ales temperamentul lor, neconvenționalitatea lor, excepționalitatea lor.

Regina Cristina, în a doua parte a vieții, în care se hotărăște să-și părăsească țara, Suedia, și să umble prin Europa, ajunge în Italia, țelul fiind chiar ăsta, să meargă la Roma. Acolo ea adună în jurul ei intelectualitatea italiană, mai ales intelectualitatea umanistă – deși ea era foarte înclinată și spre știință.

În jurul reginei Cristina, ea fiind o persoană și foarte cultă și foarte deschisă mental, acești intelectuali vor să se desprindă de moda vremii, care era o modă mai degrabă de tip baroc, și să revină la niște fundamente clasice.

Regina Cristina a fost un personaj cu totul special al istoriei. Ea a făcut gesturi pe care nimeni altcineva nu le-a mai făcut. La un an după ce a fost încoronată strălucitor, a abdicat. Ea a mai făcut niște gesturi politice și ideologice foarte importante.

A renunțat la religia protestantă a Suediei și a trecut la catolicism. Odată plecată din Suedia, abdicată și catolică, a purtat discuții și a tras sfori, nu lipsite de interes, pentru a deveni regina Neapolelui.

A pus la cale o întâlnire cu puritanul Oliver Cromwell. Lucrurile astea sunt trecute în revistă de Dario Fo. Ce contează cel mai mult e personalitatea ei și, evident, legăturile ei cu teatrul.

În cartea asta, mai mult decât în celelalte, Dario Fo intervine direct în text. Intră ca un soi de regizor în teatralitatea romanului. Autorul face și tot felul de digresiuni care privesc lumea teatrului.  

Aș vrea să atrag atenția, de asemenea, asupra frumuseții traducerii, care i se datorează lui Vlad Russo.”

Laura Grunberg

„Dacă regina Cristina ar fi fost în România, cu siguranță ar fi fost pe lista noastră de femei despre care nu s-au spus suficiente lucruri și care au avut într-adevăr un mare grad de nesupunere. Eu m-am uitat la această carte în primul rând printr-o grilă de sociolog. Am fost atentă la ideea de recuperare.

Or, pentru mine această lectură a însemnat o recuperare a unei feminități puternice, a unui personaj cu totul special, de un neconvenționalism și de un nonconformism extraordinar. Acest personaj, această femeie, cu tot ce a însemnat ea, ar fi o nonconformistă clasică în secolul XXI.

Este o femeie care cochetează cu identitățile sexuale și are ambiguități, relații amoroase și cu femei, și cu bărbați, o femeie care se joacă de-a maternitatea. De altfel, cartea începe cu un fake news, când ea a fost inițial, la naștere, anunțată ca fiind băiat. Apoi se dă gravidă într-un anumit context, ca să-și joace o carte într-un anumit fel.

Este o persoană care-și schimbă religiile, care, ca să-și țină libertatea, este în stare să facă o grămadă de lucruri: fumează pipă, merge la vânătoare, trage cu tunul, își tunde părul și așa mai departe. Sigur, datorită și unei educații virile date de tatăl ei, care vrea să fie o fată bărbătoasă, cu o educație de tip bărbătesc. Din punctul ăsta de vedere este recuperat un personaj extrem de important, o femeie puternică, complexă, cu bune și cu rele.

Este o femeie ca de pe altă planetă, care se luptă cu biserica și își vrea libertatea. Este cu atât mai mult de înțeles ce viață fabuloasă a avut și ce model de nonconformism, de putere, de autenticitate a fost acest personaj, Cristina.”  

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment