Aseară, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, a debutat și sezonul de toamnă al evenimentelor organizate de Editura Humanitas Fiction, care este coordonată de scriitoarea Denisa Comănescu. Cu această ocazie a fost lansat volumul „Alo? Albert Einstein la telefon” (Humanitas Fiction, 2019, în colecția „Raftul Denisei”), scris de R.J. Gadney. Traducerea romanului îi aparține lui Mihnea Gafița.

La evenimentul moderat de directorul general al Editurii Humanitas Fiction, Denisa Comănescu, au mai participat editorul coordonator Bookhub.ro Nona Rapotan, jurnalista Cristina Stănciulescu, precum și președintele Fundației Calea Victoriei, Sandra Ecobescu. Acestora li s-a alăturat traducătorul volumului, Mihnea Gafița.

Înainte să redau câteva aspecte din atmosfera evenimentului, trebuie să vă spun că am avut plăcerea de a schimba câteva vorbe cu Gabriel Gafița, cel care în urmă cu câția ani, când eram jurnalist la ziarul Ring, a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu. Am discutat atunci, preț de aproape două ore, despre tatăl domniei sale, cunoscutul editor Mihai Gafița, care a pierit în mod tragic, alături de alți câțiva cunoscuți oameni de litere (A.E. Baconsky, Mihai Petroveanu, Veronica Porumbacu), în timpul cutremurului de pe 4 martie 1977. Este poate inutil să adaug că Gabriel Gafița este fratele traducătorului Mihnea Gafița.

Denisa Comănescu

Altminteri, am avut parte de o seară plăcută, cu tonul serios-jovial dat de moderatoarea Denisa Comănescu, cea care, în mod tradițional, a avut primul cuvânt: „Debutul toamnei îl facem cu un roman care a apărut în Marea Britanie, concomitent cu celelalte țări de limba engleză. Cartea are un titlu foarte incitant, «Alo? Albert Einstein la telefon». Autorul este R.J. Gadner, scriitor, critic literar, jurnalist, profesor universitar. De fapt a fost, pentru că a murit anul trecut, în mai, chiar înainte de apariția acestui roman. Este romanul lui de debut, dacă ținem cont de faptul că tot ce a publicat înainte ține de romanul polițist și de aventuri și de eseuri despre artă. Romanul a fost tradus de Mihnea Gafița, al cărui nume este o autoritate între traducători. Este unul dintre primii traducători, dacă am ierarhiza traducătorii de literatură anglo-americană.”

Nona Rapotan

Microfonul a trecut apoi la coordonatoarea site-ului cultural Bookhub.ro, Nona Rapotan: „E un debut frumos de toamnă. Pentru mine, toamna a început cu Festivalul Enescu, și nu întâmplător pomenesc de acest eveniment, pentru că Einstein a fost un violonist foarte bun, care cânta ori de câte ori i se oferea ocazia. Existau foarte multe serate la care participa și la care își dorea foarte mult să cânte la vioară, de dragul prietenilor.

Ce mi-a plăcut foarte mult la acest roman este faptul că nu trivializează deloc personalitatea uriașă care a fost Einstein. Îi păstrează aura aia de sacralitate, pentru că efectiv Einstein rămâne unul dintre cei mai mari oameni ai lumii în istorie, un geniu din toate punctele de vedere. A fost o personalitate pe cât de complexă, pe atât de dificilă. Periplul lui prin viață și prin tot felul de spații geografice n-a fost deloc întâmplător. Geografia personală este un element definitoriu în viața lui și datorită faptului că la origine este evreu, evreitate pe care nu și-a negat-o niciodată și pentru care a luptat întotdeauna.

Se știe foarte clar că a ajuns în Statele Unite tocmai din cauza faptului că era evreu și a fost nevoit să se protejeze. Este foarte frumos povestit episodul în carte, fiindcă a fost o decizie foarte greu de luat. A fost și controversată personalitatea lui. Ca om era foarte dificil și nu întâmplător relația cu copiii lui și cu familia a fost una destul de complicată și mai ales greu de gestionat.

Cel mai important este că el a știut să treacă peste toate aceste handicapuri și să le convertească în ceva bun. Nu s-a depărtat niciodată – și ăsta este un lucru remarcabil – de prieteni și de familie. A cultivat prieteniile cu orice preț. L-au definit marile prietenii. În lumea științifică este un lucru rarisim, pentru că de obicei oamenii de știință se contrazic, au orgolii nemăsurate, își doresc să-și afirme poziția și să se creadă cei mai buni.”

Cristina Stănciulescu

Următoarea vorbitoare a fost jurnalista Cristina Stănciulescu: „Einstein este un personaj foarte sociabil, cel puțin din momentul în care ajunge în Statele Unite este primit și îmbrățișat de societatea foarte plină de nume, spectaculoasă, a Americii. Există pasaje în roman în care mi s-a părut că a semănat cu el, nu că l-aș cunoaște, dar parcă toți îl cunoaștem într-un fel sau altul.

Acum, despre prietenii lui: mă uitam la densitatea de nume din toate domeniile, de acum o sută de ani, oameni de știință, actori, scriitori. Ce tumult cultural era acum o sută de ani și cum se întâlneau oamenii aceștia. Kafka la ceai cu Einstein pare ceva imposibil, de roman. Aceste nume și acea perioadă par că nu or să se mai repete prea curând, sau cel puțin așa mi se pare mie.”

Sandra Ecobescu

Sandra Ecobescu: „Aș porni de la întrebarea: de ce merită să citim această carte? Aș mai porni de la ceva care poate părea superficial, anume ce știm despre Albert Einstein? Știm câteva imagini celebre. El este un personaj iconic, cum se spune acum. Cumva, marele public, cred eu, nu știe despre Einstein mai nimic. Știm formula celebră, care este de fapt o enigmă.

Așadar, această carte ne ajută în primul rând să pătrundem în lumea lui Albert Einstein, într-un ritm foarte normal, aș spune sub aparența unei cărți lejere prin intermediul căreia ajungem să cunoaștem o personalitate copleșitoare, care s-a mișcat și în realitate, și în paginile cărții acesteia cu foarte multă naturalețe, grație și umor.

Romanul devine din ce în ce mai interesant odată cu maturizarea lui Albert. Dacă la început, evident, e vorba de o lume mai complicată, mai gri, trecem prin primul război mondial, prin al doilea război mondial, cu toate poveștile îngrozitoare, cu naziști, așadar, odată cu personajul nostru revedem istoria Europei mai mult de 50 de ani.”

Mihnea Gafița

Seara s-a încheiat cu discursul economicos și aplicat al traducătorului Mihnea Gafița: „Apropo de ceea ce se spunea, că nu înțelegea nimeni teoriile lui Albert Einstein pe vremea lui. Acum câteva zile am citit o știre în care se spunea că niște oameni de știință au găsit probe și au verificat, azi, anul ăsta, acum, una dintre teoriile vechi de o sută de ani ale lui Einstein, pentru care el nu avea de fapt probe la vremea lui.

Cercurile științifice cărora el li se adresa, cum se spune și în această carte, nu-l înțelegeau, mulți nefiind de acord cu el. Argumentul era: n-ai nicio probă pentru ceea ce spui! Unul dintre argumentele lui predilecte era: nu-i nimic, se vor găsi. Uite că după o sută de ani s-au găsit, se găsesc și se verifică. Bine că nu-mi revine mie rolul de a explica ce voia să spună Einstein cu teoriile lui! Slavă Domnului!

Eu, ce-aș vrea să spun, fiindcă m-am ocupat de forma acestei cărți pe românește, față de toate lucrurile de fond ale cărții despre care s-a vorbit aici, este că m-am simțit absolut onorat că am lucrat la o carte despre cel mai cunoscut om din lume. Era cel mai cunoscut pe vremea lui și este și acum. Dacă am reușit să-l fac pe Einstein să sune bine în românește, sunt mulțumit că mi-a ieșit.”  

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment