Ajuns cam cu douăzeci de minute înainte de începerea evenimentului de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, m-am întâlnit chiar la intrare cu Radu Paraschivescu, cel care urma să-i ridice lui Gabriel Liiceanu la fileu mingea dialogului în timpul lansării volumului „Ludice. Exerciții de umor criptic”, recent apărut la Editura Humanitas.

În nota mea obișnuită, am scos pe gură câteva stupidități care l-au făcut pe Radu să surâdă comprehensiv și probabil să-i întărească presupunerea că, atunci când mă întâlnește, are în față un tip cam cu capul în nori, lucru care de altfel nu este departe de realitate. Am trecut cumva de acest moment și am intrat în librăria plină de oameni care așteptau la fel de surâzători și de comprehensivi, dat fiind faptul că mulți dintre ei, nemaiavând locuri pe scaune, au rămas în picioare.

O întâlnire cu Gabriel Liiceanu și cu Radu Paraschivescu merită însă toate eforturile, mai ales că de data asta a fost vorba și de promisiunea indirectă făcută de volumul proaspăt apărut, anume că urma o seară plină de umor mai mult sau mai puțin criptic. Și a fost, fiindcă s-a râs sănătos, s-a aplaudat spontan și s-a spulberat, sper, în sfârșit, ideea că, vorba lui Andrei Pleșu (citez aproximativ), filozofii stau toată ziua îmbrăcați în frac, cu mâna la falcă, și cugetă întru propășirea spirituală a semenilor lor.

Că nu este așa, a demonstrat-o aseară Gabriel Liiceanu cu asupra pe măsură. Discursul domniei sale, al cărui preambul ni l-a amintit mai degrabă pe filozof, a avut de la un moment dat tonalități ludice care au smuls mai mult decât surâsuri comprehensive. Poantele lui Radu Paraschivescu au fost ridicate la pătrat în multe momente de Gabriel Liiceanu, cunoscutul filozof și om de litere lepădându-și fracul și îmbrăcând haina sportivă a celui care știe să vorbească (și să se facă înțeles) atât unei scorțoase adunări academice, cât și oamenilor de toate categoriile care au umplut aseară spațiul de lansări al Librăriei Humanitas de la Cișmigiu.

Așa cum era de așteptat, tonul l-a dat Radu Paraschivescu. Este inutil să le reamintesc celor care din diferite motive nu au putut participa la eveniment în ce fel se pricepe Radu să capteze atenția publicului. Am spus-o și acum câteva zile și n-aș face decât să mă repet. Nu vreau să adaug decât acest adevăr incontestabil: o seară cu Radu Paraschivescu, indiferent de postura în care se prezintă (moderator, invitat sau autor), nu poate fi decât una reușită. A spus-o și Gabriela Maaz în debutul lansării: „Nimeni altul n-ar fi fost mai potrivit să vorbească despre acest «debut» al domnului Gabriel Liiceanu decât Radu Paraschivescu.”

Radu Paraschivescu

Radu Paraschivescu

„Fiindcă avem de-a face cu un «debut» – preiau ideea de la Gabriela Maaz, am să spun că foarte multe lucruri în viață țin de accente, de felul cum le pui. Este cunoscut bancul de pe vremuri, de la 1 Mai, de ce a fost arestat Bulă. Pentru că în loc să strige «Trăiască 1 Mai liber» a strigat «Trăiască unu’ mai liber». Atunci accentul a dictat sentința.

Așa și aici, aș putea să spun – și chiar o s-o spun, cu riscurile de rigoare – că Gabriel Liiceanu în cartea asta «se alintă puțin» sau «se alintă, puțin». Asta înseamnă că nu se alintă deloc, ci face ceva mult mai ambițios. Iar faptul că în aceeași perioadă cu Gabriel Liiceanu am scos și eu o carte a prilejuit un schimb de scrisori pe care, cu ochelarii mei și cu aprobarea lui Gabriel Liiceanu, am să vi le citesc, ca să vă pun în temă în ceea ce privește cartea.

Gabriel Liiceanu către mine: «Dragă Radu, – M-am hotărât să te dau în judecată pentru concurență neloială. Ce șansă poate avea un tragediograf căruia îi tună să scrie o comedie și să o publice în același timp cu comediograful en-titre? Am să cer la tribunal scoaterea cărții de la Gaudeamus și din toate librăriile din țară. De altfel, vei observa citind că am dat și editura în judecată pentru că mi-a publicat cartea fără voia mea. Ție nu-ți voi cere despăgubiri morale. Editurii i-am cerut un milion de euro. Nu mă las până nu-i falimentez!»

În aceeași zi am răspuns după cum urmează: «Dragă Gabriel, – M-am hotărât să accept darea ta în judecată și să suport supus consecințele. Dacă ești de acord, o să mă duc eu însumi în librării și o să arunc exemplarele pe trotuar sau direct pe stradă. La Gaudeamus ne putem bucura împreună de absență prin amabilitatea colegilor de la librării, care vor face lucrurile cuvenite. Nu vreau să te îmbunez, dar ieri le spuneam unor prieteni ce frumoasă și sugestivă mi se pare coperta ta. (către public: Trebuie periat din când în când!) Tot ieri am terminat de citit cartea a doua oară în timp de o săptămână, iar ăsta este adevărul gol-goluț. Mi-a plăcut de m-am topit. Ca să diminuez dimensiunile monumentalului tău fiasco editorial, am strecurat în cartea mea trei povestiri triste foc. Pe 7 noiembrie, la lansarea ta, o să vorbesc cu un spor de emoție, fiindcă pe 8 mă așteaptă ceva important.»

E fascinant să vezi cum un autor debutează în formă continuată. Asta, în limbajul TV, ar însemna se reinventează – este termenul la modă. Gabriel Liiceanu este cel care a scris Tragicul. O fenomenologie a limitei și a depășirii, care este lucrare de doctorat. Tot Gabriel Liiceanu scrie Încercare în politropia omului și a culturii. Avem un nivel foarte înalt de așteptare, de exigență, de exprimare și de discurs.

Avem povești de dragoste la prima vedere, în care vedem un cu totul alt Gabriel Liiceanu. Avem Ușa interzisă, Scrisori către fiul meu, Dragul meu turnători, care sunt debuturi, sunt alte fațete ale aceluiași om care rămâne serios, dar adaugă tandrețe, un spor de luciditate pe care alții nu-l au, pasiune, umor, ironie și autoironie. Cu asta venim aici, la Ludice.

Un autor care are umor, dar nu e capabil să-l practice pe pielea lui, nu e un autor cu umor, ci un autor, la rigoare, hazliu. Un autor care spune bancuri frumoase, la care lumea se amuză, dar care fiind incapabil de autoironie își refuză singur una dintre zonele superioare ale umorului.

Cartea asta este compusă din 14 texte slujite minunat de concepția grafică a Angelei Rotaru, în care îl vedem pe Gabriel Liiceanu altfel decât îl cunoșteam până acum. Gabriel Liiceanu introduce niște cuvinte noi, cărora le schimbă și încadrarea, iar unul dintre cuvintele care pe mine m-au fascinat este intempestivă. O intempestivă – substantiv comun – noi știm că intempestiv înseamnă neașteptat și de obicei cu urmări neplăcute. Aici avem de-a face cu un substantiv: o intempestivă este un puseu ludic, o inițiativă abruptă prin care vrei să-l stupefiezi pe interlocutor, să-i provoci o emoție pe care el trebuie s-o metabolizeze urgent și să-i răspundă într-un fel.”

Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu și-a început discursul cu o intempestivă:

„Eu cred că Radu Paraschivescu a spus tot ce era de spus, așa încât eu nu mai am ce vă spun. Dau autografe, mulțumesc!”

După care a reluat:

„Acum, lăsând intempestivele deoparte, fără glumă de data asta, ai impresia că-ți folosește toate cuvintele și că nu mai sunt cuvinte ca să vorbești și tu, să spui ceva. Ăsta este pericolul pe care și-l asumă oricine când îl roagă pe Radu Paraschivescu să-l introducă. Drept care, pe lângă – lucru puțintel discutabil, că mi-a luat toate ideile de la interviul de azi-dimineață pe care voiam să le reiau acum – cu adevărat mi-a tras preșul de sub picioare. Nu prea mai știu acum ce-o să spun.

Adevărul este că, pentru mine, felul în care mă expun în clipa de față față de dvs. este emoționant, fiindcă trebuie să justific ceea ce am făcut publicând această carte și știind ce riscuri îmi asum. Emoția pe care o am vine din faptul că riscul e mare. M-am tot gândit, atunci când am luat cartea și am dat-o editurii, dacă am să fiu în stare să fac față acestui risc.

Care e riscul? Riscul e că nimeni nu e dispus, cred eu, să te întâlnească acolo unde nu te așteaptă. Noi, în general, în societate, ne întâlnim cu ceilalți știind foarte bine unde îi așezăm, unde îi așteptăm. În clipa în care le înșeli orizontul de așteptare, îi pui într-o situație de perplexitate. Scriind o carte care nu corespunde imaginii cu care noi ieșim, cu care s-a întâmplat ca eu să ies în lume – și nu e numai vina mea că am fost perceput așa, ci și a celorlalți că n-au simțit fețele ascunse ale ființei mele – ei bine, vă spun, riscul e mare.

Asta pentru că atunci când propui altceva decât convenția și lumea s-a obișnuit să o întâlnească în tine, riști ca noul chip pe care vrei să-l aduci la lumină să nu convină, să nu se suprapună ceea ce știai despre omul ăla cu felul în care, cum zicea Radu Paraschivescu, se reinventează.

De ce, mi-am pus iarăși întrebarea, am simțit nevoia neapărat să risc asta, să mă fac de râs? Vrând să vă fac să râdeți citind o carte, să te faci de râs! E o experiență dură și riscul e mare. Mi-am zis: de fapt, despre ce e vorba în cartea asta?”

Răspunsul la această întrebare îl veți afla dacă veți citi, desigur, „Ludice. Exerciții de umor criptic”, volum nou-nouț de Gabriel Liiceanu care va fi lansat și la Gaudeamus, spre sfârșitul lunii noiembrie. Până atunci, nu-mi mai rămâne să spun despre lansarea de aseară decât că a avut un final neașteptat. Sesiunea de autografe a lui Gabriel Liiceanu a fost bruiată de o altă sesiune de autografe, spontană, ținută de Radu Paraschivescu la cererea publicului.

Prin urmare, protagoniștii serii de ieri s-au așezat unul lângă celălalt și au purces, sârguincioși, la îndeplinirea acestei datorii față de cititori. Firește că Gabriel Liiceanu l-a întrebat la un moment dat oarecum retoric pe Radu „Dar tu nu spuneai că ai treabă?” Deși răspunsul era subînțeles, Radu i-a spus totuși mucalit: „Am, da’ mai încolo!” „Conflictul” s-a rezolvat pe cale amiabilă, spre satisfacția celor care așteptau cuminți la cele două cozi.    

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment