Luni, 12 iulie, ora 19.00, vă invităm la lansarea online a volumului „Secolul XXI. Istorie recentă și futurologie”, volum coordonat de Alex Cistelecan, apărut la Editura Cartier în colecția Cartier istoric.
Vor participa : Iulia Militaru, Florin Poenaru, Ruxandra Ivan și Alex Cistelecan.
Discuția va fi transmisă live, pe pagina facebook a Editurii Cartier și pe pagina Librăriilor Cărturești.
Înregistrare disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube.
„20 de ani pot defini o epocă, pot marca sau prefigura direcţia unui întreg secol. Ultimii 20, primii din 21, n-au fost, ce-i drept, săraci în evenimente… N-a fost plictisitor, fără doar şi poate, şi promite să devină tot mai palpitant. Dar cu ce am rămas – ce putem desprinde din această avalanşă de evenimente? Ce tendinţe de termen mediu şi lung se decelează în spatele lor, care ar fi naraţiunea istorico-filosofică în care le-am putea plasa ca momente? Cum arată aşadar secolul 21, în tendinţele sale esenţiale, în sfera social politică, judecat după prima sa „miniepocă”? Ce e definitoriu şi nou – fie şi chiar ca o reluare aparte a unor tendinţe mai vechi – pentru ultimele două decade, și în ce măsură deschid sau trasează ele anumite tendinţe si direcţii cu ambiţii structurale, epocal-destinale? (Alex Cistelecan)
ALEX CISTELECAN este profesor la Facultatea de Științe și Litere a Universității „Petre Maior” din Târgu-Mureș și redactor al revistei Vatra. A publicat recent De la stânga la stânga. Lecturi critice în câmpul progresist (Editura Tact, Cluj, 2019).
Evenimentul este organizat de către Editura Cartier în colaborare cu Librăriile Cărturești.
Secolul XXI. Istorie recentă și futurologie, volum coordonat de Alex Cistelecan. Legată, 372 pag. Preț: 49 RON/ 199 MDL
Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.
De asemenea, poate fi comandată și online:
https://carturesti.ro/carte/secolul-xxi-1080266161?p=1&t=c_quick-search&s=Secolul+XXI
https://shop.cartier.md/item/secolul-xxi,1859
