Paula McLain nu este la prima carte publicată de Editura Humanitas Fiction (au mai fost Soția din Paris în 2012 și Zbor în jurul soarelui în 2016). Hemingway și cu mine (apărut în 2018 cu titlul Love and Ruin) are toate premisele să devină bestseller și în România, mai ales pentru faptul că subiectul, care gravitează în jurul relației lui Ernest Hemingway cu Martha Gellhorn, este unul extrem de ofertant.

Librăria Humanitas de la Cișmigiu n-a mai fost luată cu asalt aseară, la lansarea cărții scriitoarei americane Paula McLain, așa cum s-a întâmplat în urmă cu două zile la un alt eveniment. Ar fi însă o greșeală să comparăm evenimentele între ele deoarece, în esență, fiecare dintre ele are un specific aparte.

Spațiul de lansări al Librăriei Humanitas de la Cișmigiu

Așa s-a întâmplat și cu lansarea volumul Hemingway și cu mine, în timpul căreia am simțit că oamenii care au venit nu au făcut-o doar pentru a bifa încă o seară plăcută la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, ci pentru a fi prezenți efectiv la lansarea unei cărți a cărei apariție o așteptaseră cu nerăbdare.

La evenimentul moderat de jurnalista și scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu (din nefericire, anunțata revenire a Denisei Comănescu a fost amânată din nou) au fost invitate criticul literar Tania Radu și scriitoarea Veronica D. Niculescu, cea care este de altfel și traducătoarea romanului Paulei McLain.

Am avut bucuria de a-l revedea la Librăria Humanitas de la Cișmigiu și pe criticul Dan C. Mihăilescu, așezat retras pe un fotoliu și, din cauze obiective, mult mai discret decât de obicei. I-am urat, firește, însănătoșire grabnică.

Tania Radu

Dna Tania Radu a fost cea care a deschis discuția despre romanul Hemingway și cu mine:

„Cred că termenul adictiv mi-a venit și mie în minte legat de această scriitoare și de cărțile ei și de acest portret indirect pe care i-l face lui Hemingway. Aici suntem în partea poate cea mai palpitantă a biografiei sentimentale a lui Hemingway, însă nu numai, pentru că se suprapune cu un interval fastuos de istorie.

Suntem conduși de Martha Gellhorn înapoi și înainte de momentul când îl cunoaște pe Hemingway. Asistăm la împletirea a trei grafice. Mai întâi graficul relației lor de scriitori în cuplu. Un lucru care începe la o anumită temperatură, se ambalează și se tensionează la un moment dat și apoi se face țăndări exact pe planul ăsta, al scrisului și al competiției inevitabile dintre două cariere și două drumuri de viață.

Este apoi un grafic al transformărilor pe care fiecare dintre ei le suferă. Profilul ei, la început, este mai degrabă alunecos, concesiv, știind că are de-a face cu un personaj complicat, și încearcă să intre pe lungimile lui de undă. O perioadă are nevoie de punctele de sprijin ale propriei sale firi și trebuie să-și urmeze propriul drum.

Este și graficul lui Hemingway, care e foarte îndrăgostit, dar este poate și mai îndrăgostit de scrisul lui, iar de la un punct încolo nimic nu mai poate trece de asta. Asta duce până la urmă la marele lui succes și de aici la degradare și la autodistrugere.

Cartea are o curgere lentă, să zicem mai mult de jumătate, și o tensionare și un ritm mult mai viu în rest. Trebuie să știți, de asemenea, că în cursul ei o să găsiți un procent de 30% relatări de război. Sunt scrise, sigur, de Paula McLain, dar uiți la un moment dat că există o autoare care mijlocește aceste relatări și ai impresia că ești în fața relatărilor de război ale Marthei Gellhorn.

Până la urmă este probabil portretul cel mai viguros al lui Hemingway din fundal, având în față un competitor, dacă nu la fel de viguros, în orice caz, promițător pe termen lung și care anunță un personaj puțin cunoscut în România și pe care ar fi cazul să-l cunoaștem mai mult.”

A urmat traducătoarea romanului, Veronica D. Niculescu:

„Am văzut că Paula McLain a scris trei cărți până acum și toate despre femei puternice și m-am pus repede să văd cine este Matha Gellhorn. A fost scriitoare, jurnalistă, corespondentă de război. A scris și înainte să-l cunoască pe Hemingway, și după, mult, foarte mult după, pentru că a trăit 89 de ani.

Din momentul în care Hemingway s-a sinucis ea a mai trăit aproape 40 de ani. A scris cinci romane, două volume de povestiri, vreo trei de eseuri. La 81 de ani încă scria corespondență de război. Deci a fost o persoană fascinantă, cu o ambiție ieșită din comun și foarte energică.

Ea îl cunoaște întâmplător pe Hemingway în Florida, într-un bar, dar îl cunoaște cu adevărat în Madrid, în timpul războiului civil din Spania, unde ajung ei să scrie împreună prima oară. Legătura asta a lor durează vreo patru ani până se căsătoresc. Căsnicia lor durează doar cinci ani și e dominată de această joacă serioasă.

Sunt acolo, nu știu dacă șoarecele și pisica sau două pisici care vor să scrie. Amândoi vor și să scrie, vor să facă și corespondență de război. Dar evident că pentru Hemingway mai important este scrisul cărților.

Paula McLain mi s-a părut că face o treabă grozavă pentru că, după o documentare temeinică, pe care evident că a făcut-o, se desprinde cumva de ea și reușește să creeze ficțiunea din jur și să ne spună o poveste frumoasă.”

A existat și o întâlnire în direct, pe Skype, cu scriitoarea Paula McLain. Moderatoarea și invitatele au avut un dialog extrem de interesant cu autoarea pe marginea romanului Hemingway și cu mine.   

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment