Radu Paraschivescu are, fără nicio urmă de îndoială, lipici la public. Fie că este moderator sau invitat să vorbească la alte lansări de carte, fie că este protagonist (cum altfel?) la propriile lansări, fie că se nimerește să se afle într-un loc sau altul, Radu Paraschivescu reușește întotdeauna să atragă atenția.

Pentru cei care îl cunosc datorită cărților sale (și nu numai prin intermediul efemerelor apariții televizate) nu este nicio surpriză că Radu Paraschivescu este (deși cred că domniei sale îi displace termenul) o vedetă a zilelor noastre. A nu se confunda însă cu vedetele „expandate” și pline de vedetisme pe care le cunoaștem.

Aseară, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, am obținut o dovadă certă a popularității de care se bucură Radu Paraschivescu. Sigur, nu vreau să minimalizez ponderea pe care au avut-o în economia desfășurării cu succes a evenimentului prezența unor personalități precum Vlad Voiculescu, Cătălin Striblea sau Victor Rebengiuc, însă am simțit, cumva, că lumea și-a dorit să fie prezentă în primul rând pentru că Radu Paraschivescu își lansa o nouă carte: „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”, apărută recent la Editura Humanitas.

Dacă a fost așa sau altminteri, rămâne la latitudinea fiecăruia. Eu asta am simțit. A fost o atmosferă relaxată și atașantă, s-a râs mult, au fost și momente serioase, a fost și o lectură a lui Victor Rebengiuc (îmi autocenzurez laudele, fiindcă știu că îndrăgitului actor îi displac encomioanele), iar la final a apărut și dovada care susține ce am afirmat mai sus, o coadă groasă la autografe, care n-a amintit de vremuri (sper) definitiv apuse, fiindcă motivația a fost complet diferită.

Librăria Humanitas de la Cișmigiu

E inutil să mai spun că Librăria Humanitas de la Cișmigiu a fost plină. Fiindcă tot îi place atât de mult fotbalul lui Radu Paraschivescu, aș risca să fac o comparație (păstrând proporțiile) cu celebrele cuplaje interbucureștene, când echipele din Capitală jucau între ele și defunctul stadion „23 August” era luat cu asalt de suporterii celor patru echipe care se confruntau (de regulă Steaua, Dinamo și Sportul Studențesc, cărora li se adăugau, după caz, Rapid sau Progresul, atunci când erau prin Divizia A). Aseară, așadar, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, lumea a stat ciorchine, cățărată în copacii din jurul stadionului sau pe tabela de marcaj.

Acestea fiind spuse, să dăm cuvântul protagoniștilor, cu regretul că, pe lângă citatele extrase din luările de cuvânt, nu pot să reproduc în același timp și atmosfera din în jurul lor.

P.S. – Trebuie să mărturisesc, înainte de asta, că am scris textul de mai sus cu inima strânsă. Am avut lângă mine DEX-ul, am încercat să nu mănânc litere, am fost stresat de posibilitatea lipsei diacriticelor, ca să nu mai spun că în privința greșelilor gramaticale m-am dat bătut în cele din urmă. Poate or fi, poate n-or fi! Radu Paraschivescu să mă judece!

Cătălin Striblea

„Se vede mai nou că dl Radu Paraschivescu este pe facebook. Este foarte activ de trei-patru luni pe facebook și cred că asta se simte. Răspunde la toate comentariile, la toate mesajele, ba chiar a creat un fenomen. Am citit o postare foarte importantă. Un cetățean a spus așa: am scris una-alta, mi-a dat un like Radu Paraschivescu și a trebuit să-mi verific tot ce-am scris, dacă am diacritice, dacă e totul în regulă etc.

Poate că aveți impresia că o să citiți o carte care o să vă amuze și care are umor. Radu are umor, dar cartea are mai puțin umor. Este publicistică grea, despre ceea ce ni se întâmplă. E un fenomen ciudat: îți vine să zâmbești, dar nu prea o să zâmbești. Ba mai mult, când am terminat de citit cartea, mi-a dat un sentiment foarte apăsător, foarte complicat, de rău. Chiar dacă Radu are metafore, satiră, calambururi, lucruri care te pot face să râzi. Nu e deloc așa.

E o carte despre o Românie pe care o trăim foarte complicat astăzi, o Românie tulbure, în care valorile sunt profund inversate, unde oameni care nu au nimic a spune conduc țara asta, iar Radu face o chestiune foarte curajoasă: ia un nume, ia o faptă și o disecă și vă arată exact cum este în goliciunea ei. Asta e foarte greu de făcut.

Toate aceste articole pe care le veți vedea aici, toate aceste capitole din carte, sunt de fapt anatomia unor fapte rele din societatea noastră. Impostura, minciuna, hoția, plagiatul, toate lucrurile rele vin încetul cu încetul peste noi. Din punctul ăsta de vedere, Radu Paraschivescu e o pavăză. Culmea, omul cu cartea în mână, scriitorul, a ajuns ultimul rând de apărare în fața acestor oameni. Radu Paraschivescu pune lucrurile la locul lor, asta face.”

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu

„Când am primit telefonul de la dl Radu Paraschivescu m-am fâstâcit bine de tot. N-am vorbit niciodată despre o carte în public și n-am fost niciodată ca invitat la o prezentare a unei cărți. Sunt foarte onorat să mă aflu aici.

Se spune că nu poți să te bucuri de artă și de cărți în grabă. A trebuit să mă bucur de cartea asta în grabă. Prima propoziție din fiecare capitol al acestei cărți este veselă. Prima propoziție e percutantă și, dacă vreți, sumarul a ceea ce are să urmeze.

E o carte cu umor, e mustoasă și reflectă o realitate care e așa cum e. Eu am nevoie să citesc așa ceva. Încerc, de fiecare dată când pot, ca un soi de tratament, pentru că umorul acela și mai ales faptul că unele lucruri sunt puse la locul lor și unii oameni sunt puși la locurile lor, e pentru mine o formă de igienă.

E, dacă vreți, un soi de pastilă pe care trebuie s-o iau din când în când ca să nu mi se-aplece, să nu-mi fie foarte rău. Mă apucă disperarea destul de des, iar ceea ce trăim acum e peste ceea ce mi-aș fi imaginat vreodată.

Mi-a făcut mare plăcere să citesc cartea, pe de o parte pentru umorul care mie într-o bună măsură îmi lipsește. Tind să văd lucrurile foarte serios în general. Pe de altă parte, pentru acuitatea cu care fapte și oameni sunt puși la locul lor. Cred că e mare lucru.”

Victor Rebengiuc

Victor Rebengiuc

„Am citit cartea asta minunată cu sufletul la gură. Parcă vorbeam eu, vorbea din mine totul. Eram cu totul de acord și semnam după fiecare bucățică de text. Apropo de acel gest cu hârtia igienică din 1989. A fost un gest care a fost socotit foarte radical, am primit foarte multe înjurături, scrisori de amenințare, telefoane…

Asta era treaba, am făcut-o din disperare atunci, pentru că tot speram să se întâmple ceva în țara asta, să existe niște voci care să se ridice și să spună ceva împotriva partidului și a lui Ceaușescu. Nimeni nu spunea nimic. Mă enervam cumplit la congresele partidului când vedeam la televizor oamenii din Sala Palatului că se ridicau deodată în picioare și strigau «Ceaușescu PCR!» Unul n-am văzut să spună, nu mă ridic dom`le! Nimeni! Toată lumea se ridica în picioare. Asta era insuportabil.

Eu am făcut-o fiindcă aveam convingerea că nu toată lumea este trup și suflet alături de partid și alături de tovarășul Nicolae Ceaușescu. Era o duplicitate în viața noastră.

Nenorocirea este că și în momentul de față există destul de multă indiferență față de ce se întâmplă. Mă întreb cum de au ieșit  atunci, în februarie 2017, atâția oameni în stradă pentru ordonanța 13, iar acum nu mai iese nimeni, sau aproape nimeni? Cum de s-a întâmplat asta? De ce? S-au îmbunătățit lucrurile în România? Se întâmplă din ce în ce mai bine? Mergem spre o bunăstare nemaipomenită? Simțim lucru ăsta și nu mai e nevoie să protestăm?

Eu nu simt lucrurile astea și protestez în continuare, cât pot. Nu mai pot să stau în picioare la protest, fiindcă am 86 de ani, picioarele mele sunt ca vai de capul lor, nu mai vorbesc de șale! Asta este, am 86 de ani, nu mai sunt tânăr.”

Radu Paraschivescu în timpul sesiunii de autografe

Radu Paraschivescu

„Venind spre editură, reciteam ceva care este absolut crâncen, fioros și prin urmare recomand: «La început a fost sfârșitul», cartea Adrianei Georgescu, care ar trebui dată ca bibliografie obligatorie de la liceu încolo și în facultăți, indiferent de profil. Mă gândeam totuși ce diferență este între ceea ce facem noi astăzi, ceea ce se întâmpla în anii `80 și ceea ce se întâmpla în anii `40 – `50.

Noi acum suntem între două-trei sute de prieteni, de oameni care au ceva în comun și de oameni care-și pot spune oful. Pe vremea aceea era cu totul altceva, asta ca o mică aducere aminte pentru cei care susțin în continuare că era mai bine pe-atunci. Cine susține că era mai bine pe-atunci, facă bine să trăiască așa cum se trăia pe-atunci, dacă-i plăcea atât de mult.

Cartea asta, desigur, nu-mi aduce prieteni din zona politică. Cred că pot trăi și fără, cum am reușit și până acum. Dar mi-aduce prieteni de-aici, și ca dumneavoastră or mai fi și prin alte orașe, iar ăsta este lucrul cel mai important, că există oameni care pot face masă critică și care împreună cu Victor Rebengiuc, cu Vlad Voiculescu, cu oamenii care au ce spune și care trebuie să apară și să vorbească, pot da un chip un pic mai frumos țării ăsteia și locului ăstuia unde am venit pe lume.

E o carte vesel-tristă într-adevăr, la fel ca «Orice om îi este teamă». Sigur, nu e o carte neapărat politică. Ea are o ancoră politică, o încărcătură politică, la fel cum a avut și cealaltă, dar este o carte despre abuz, despre impostură, despre incompetență și despre palierele ei.”

După discursurile oficiale, ca să le numesc așa, deși nimic nu a fost cu adevărat oficial în timpul acestui eveniment, a urmat un dialog spumos între invitați. A fost o seară cu adevărat de neuitat.

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment