Librăria Humanitas de la Cișmigiu a găzduit aseară lansarea romanului „Istoria lui Mayta”, de Mario Vargas Llosa, recent apărut la Editura Humanitas Fiction într-un nou concept grafic. Ca și la ediția din 1991 a cărții, traducător este Mihai Cantuniari. Volumul face parte din seria de autor dedicată scriitorului peruan, serie coordonată de directorul general Humanitas Fiction, Denisa Comănescu.

Orașul a stat ieri toată ziua sub amenințarea ploii, așa că audiența la acest eveniment editorial nu a fost una pe măsura numelui autorului distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2010. A fost aproape exact atâta lume câtă a încăput pe scaunele din spațiul de lansări.

Pe lângă moderatoarea Denisa Comănescu, au însuflețit întâlnirea in absentia cu Mario Vargas Llosa profesorul Ioan Stanomir, precum și jurnaliștii Andrei Crăciun și Cătălin Striblea.

„Este cam puțină lume, pentru că de obicei la un scriitor-colos ca Mario Vargas Llosa ar veni multă lume doar dacă ar fi el în persoană. Astăzi reîncepem o serie de autor Mario Vargas Llosa, de la Editura Humanitas Fiction, cu o nouă prezentare grafică. O începem cu «Istoria lui Mayta», în traducerea extraordinară a marelui traducător din limba spaniolă, Mihai Cantuniari. Ce păcat că, după ce și-a publicat jurnalul, nu a mai vrut să traducă nimic. Probabil că o viață de traduceri îi ajunsese” a spus Denisa Comănescu înainte de a-i da cuvântul profesorului Ioan Stanomir.

Ioan Stanomir & Andrei Crăciun

„E un roman care are mai multe mize. În primul rând, din punct de vedere al scriiturii este un roman îndrăzneț și iconoclast, pentru că are această ambiție de a pune sub semnul întrebării existența unui adevăr unic susținut de o ideologie de tip revoluționar. Așadar, e încă un exemplu strălucit al inovațiilor pe care le produce literatura hispanofonă în secolul XX.

A doua miză a romanului este aceea de a imagina o anatomie a țării lui Mario Vargas Llosa. La un moment dat există o referință, care mi s-a părut semnificativă, anume referința la nenorocirea peruană. De fapt, acest roman este publicat succesiv la vârste ale aceleiași tragedii istorice. Personajul în căutarea căruia se află scriitorul narator este un predecesor, lipsit de noroc, al celor care devin revoluționari în anii `80.

Acest roman, pentru a avea o imagine completă asupra lui, se bazează narativ pe un du-te vino între prezent și trecut. Este foarte greu de spus care dintre nivelele de timp este mai înspăimântător. Nivelul din care vine Mayta, cel al anilor `50, este unul al începutului.

Este practic epoca de început a lui Fidel Castro, în care se fac primele tentative de gherilă revoluționară. Epoca din care provine vocea naratorului este cea a anilor `80, în care de fapt semințele aruncate de acești «tineri furioși» rodesc, iar ele rodesc într-un mod monstruos.

Mărirea și decăderea acestui erou este de fapt mărirea și decăderea ideologiei din care s-au investit atâția dintre intelectualii și activiștii sud-americani. Este cu adevărat dramatic și spectaculos tipul de oglindire pe care Llosa îl propune în finalul romanului său, atunci când de fapt descoperă un vânzător de înghețată ambulant care pe vremuri fusese revoluționar și care, culmea, își datorează cea de-a doua detenție propriilor săi colegi, care din revoluționari au devenit gangsteri. Și e într-adevăr un rateu istoric la bolșevism, pentru că dacă ne amintim, prima carieră a celui care avea să fie Iosif Vissarionovici Stalin este cea de gangster.

Este o lectură destul de delicată de la un punct încolo, o lectură greu de suportat și aproape atroce. Nu e o lectură pentru timpurile noastre, în care literatura e confundată cu un fel de divertisment în maniera unui serial de televiziune.”

Librăria Humanitas de la Cișmigiu

A urmat mereu mucalitul Andrei Crăciun:

„Ne-am adunat astăzi aici ca să vorbim despre Mario Vargas Llosa. E un Llosa mai puțin cunoscut, care s-ar putea să vă contrarieze pe alocuri și s-ar putea să vă pună pe gânduri. S-ar putea să nu fie Llosa cel pe care-l așteptați, ceea ce nu înseamnă că nu e Llosa de care avem nevoie. Eu cred că e foarte bine că această carte reapare acum, când suntem într-o perioadă de tulburări ideologice.

Adevărul nu este niciodată unic în cartea asta. Punctele de vedere se schimbă încontinuu și Mario Vargas Llosa scrie chiar cu căldură despre mizeria care a făcut posibilă această utopie care bineînțeles că a condus la niște rezultate extrem de sângeroase.

Ca să vă faceți o idee despre ce vorbesc, visul cel mare al revoluționarului troțkist Mayta era să-și permită să facă și el câte o baie, ca burghezii. Nu-și permite asta, visul lui era irealizabil. Putea, cel mult, să-și spele picioarele cu apă rece într-un lighean.

Cartea asta este frumoasă pentru că nu este o carte despre un învingător. Este o carte despre un om care pur și simplu ratează. Mie mi se pare că e foarte important să vedem și astfel de perspective, mai ales acum, când pe toate tarabele ni se propun rețete de succes. Foarte mulți scriitori la modă, dacă vă duceți acum la raftul de bestselleruri, o să vedeți că au povești despre oameni care au reușit. Ei bine, acest Mayta nu a reușit absolut deloc. A ratat pe toate planurile.

Cred că e foarte util să ne uităm și la oamenii care nu reușesc, pentru că până la urmă istoria noastră e cu mult mai plină de oameni care nu reușesc, iar cei care au izbândit, chiar și în revoluțiile lor, sunt niște excepții din care desigur că putem trage învățăminte, dar la fel de multe putem trage și din acest gen de eșecuri.”

Cătălin Striblea

A urmat la microfon jurnalistul Cătălin Striblea:

„Cred că această carte e un pic înaintea vremurilor ei. Știți care a fost sentimentul pe care l-am avut citind acest roman? Am avut sentimentul că suntem pe facebook. Aveam o realitate, același personaj și privit de hoardele întregi de oameni care scriu pe facebook. Așa am avut impresia.

Mă uitam la Mayta că era într-un fel văzut de mătușa sa, care l-a crescut, în alt fel văzut de colegul său de partid, care ulterior l-a și dat afară, și în alt fel este privit de iubitul său, care ulterior ajunge politician. Mi-am dat seama de fapt că despre asta este vorba. Noi toți, aici, stând în această sală, vom avea o părere cu totul diferită despre ceea ce vedem, despre un om, despre un politician, despre personajul acestei cărți. Vom crede cu totul altceva, pe baza eperiențelor noastre anterioare, pe baza trecutului nostru, pe baza oamenilor pe care i-am întâlnit.

Mi-a dat sentimentul ăsta de tulburare, de agitație pe care ți-l dă facebook-ul, mai ales că Llosa, pe parcursul întregii cărți, inventează și un război, adică nu e orișicum cartea asta.

La sfârșit nu mi-am dat seama dacă Mayta e un om bun sau rău. Am rămas așa, un pic derutat. Omul voia să facă bine, asta era ideea lui. Binele lui nu avea desigur nicio legătură cu realitatea, era desprins, nu știa să evalueze situațiile, făcea parte dintr-un partid dintr-ăsta care nu exista. A sfâșit prin a face câteva nelegiuiri, dar în mintea lui el credea că face bine.

Rămâi cu chestiunea asta: dom`le, un comunist, un troțkist, poate să fie bun? Adică, poate să fie un om bun un troțkist? Toată experiența noastră zice că nu poate. Așa e și cu Mayta. Stai și te întrebi mereu: e bun, e rău? Aici este o dilemă pe care fiecare dintre dvs. va trebui să o rezolvați ca pe facebook: să vă duceți să vedeți cum vă pică pe experiența fiecăruia dintre dvs.”

Seara aceasta, liniștită și plină de nuanțe, s-a încheiat cu un dialog încrucișat foarte viu între cei patru protagoniști.       

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment