Marți, 23 iulie, începând cu ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici, de Dumitru Crudu, apărut la Editura Humanitas.

Preț promoțional în ziua lansării.

Sesiune de autografe.

Alături de autor vor participa Maria Șleahtițchi, scriitor, Lucia Țurcanu, critic literar, și Dumitru Grosei, regizor de film.

Moderator: Emilian Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier.

„E o metadramă care se consumă sub ochii din ce în ce mai mirați ai lui Mihai Mihailovici și care își epuizează energiile pe fondul unor transformări sociale pline de turbulențe în care sunt atrași, într-o succesiune aiuritoare, toți eroii sau antieroii din romanul lui Dumitru Crudu.

Pe lângă abilitatea extraordinară de a crea tipologii, Dumitru Crudu are știința de a da dinamism acțiunii. Dacă ai reduce la minimun fondul sonor al romanului, cinetica textuală ți-ar putea da senzația că te afli într-un film mut în care, pentru a compensa lipsa sunetului, gestica personajelor capătă accente patetice.

Toți protagoniștii, cuprinși parcă de o isterie a deambulării, se află într-o continuă mișcare, ca în comediile lui Mack Sennett. Comedia este însă în cele din urmă una amară: pornește de la melodramă, trece prin tragicomedie și sfârșește în dramă pură și simplă. Interesant este că Dumitru Crudu „scapă turma”, cum s-ar zice, prin autoironie.

Înfățișându-se pe el însuși ca personaj, autor al volumului „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, operă romanescă criticată de controversatul Valeriu Borisovici Hropotinskii, prin intermediul căruia afirmă că „nu e romanul pe care-l așteaptă toată lumea, acesta fiind un roman plin de locuri comune și de banalități”, Dumitru Crudu sparge barierele convenționalului, fracturând personalitatea intangibilă a autorului și plasând-o în cea mai autentică banalitate.” (Gelu Diaconu)

DUMITRU CRUDU (născut în 1967, în Flutura, Ungheni, Republica Moldova) este prozator, dramaturg, poet și unul dintre autorii Manifestului Fracturismului, apărut pentru prima dată în ziarul Monitorul de Brașov. În 2003 a primit premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru Cea mai bună piesă de teatru din România (Alegerea lui Alexandru Sutto).

Este primul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală. În proză a debutat în 2008 cu romanul Măcel în Georgia. Cu romanul Un american la Chișinău a fost nominalizat la premiul Visegrad Eastern Partnership Literary Award din Bratislava și la premiul pentru proză al revistei Observator cultural. În 2018, pentru cartea de proză scurtă Salutări lui Troțki a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române.

Unul dintre romanele sale, Oameni din Chișinău, a fost tradus în limba cehă, iar o parte din povestirile sale au fost traduse în engleză, franceză, germană și suedeză și au apărut în reviste literare și antologii. 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.