„Bine ați venit la ultima lansare dinainte de vacanță a Editurii Humanitas Fiction” a spus moderatoarea evenimentului, Denisa Comănescu, la începutul întâlnirii care i-a avut în centrul discuțiilor pe scriitorul francez Michel Houellebecq și cel mai recent roman al său, „Serotonină”. Acesta a apărut pe 4 ianuarie 2019 în Franța și a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei” (traducerea îi aparține lui Daniel Nicolescu), o primă lansare în România având loc la Salonul Internațional de Carte Bookfest.
S-ar fi spus că încheierea sezonului de lansări Humanitas Ficțion din această primă jumătate de an, foarte dens din punctul de vedere al evenimentelor desfășurate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, ar fi trebuit să aștearnă un văl de tristețe peste cei veniți să-i asculte pe invitații Ioan Stanomir, Cristian Pătrășconiu și Vlad Zografi. Că nu a fost așa, stau mărturie înregistrările audio și video. A fost o seară foarte reușită, reconfortantă, discuțiile spărgând bariera protocolarului și atingând în multe perioade zona colocvialului.
E drept că a existat și o combinație fericită de elemente care au dus la acest deznodământ. În primul rând romanul lui Michel Houellebecq, cel mai bine vândut produs al Editurii Humanitas Fiction la Bookfest, a atras ca un magnet publicul, spațiul de lansări fiind ocupat practic în totalitate. Pe de altă parte au contat, desigur, și speech-urile invitaților. Când îi ai alături pe Ioan Stanomir, Vlad Zografi și Cristian Pătrășconiu, plus un roman, „Serotonină”, care a bătut toate recordurile de vânzări în Franța și, bănuiesc, worldwide, atunci rețeta nu poate fi decât una de succes.
După ce s-a luptat preț de vreo două minute cu un microfon buclucaș, Ioan Stanomir a deschis seria discuțiilor.
„După acest intermezzo comic pe care l-am procurat fără să-mi doresc acest lucru – n-am vocație de stand-up comedian decât în rare momente în care mă chinuie inspirația – aș începe prin a spune că e un eveniment interesant, cel din seara aceasta, pentru că privește întâlnirea dintre literatură și publicul ei. Cartea pe care o discutăm este, din punct de vedere sociologic, un bestseller.
Este, în același timp, o carte foarte bine scrisă și o carte profundă. În momentul în care aceste nivele se întâlnesc, înseamnă că autorul posedă o claviatură suficient de nuanțată pentru a-i putea permite să aibă acces la mai multe segmente de public în același timp.
Unul dintre motivele pentru care Michel Houellebecq este citit, admirat și stârnește pasiune, este această capacitate a lui de a vorbi o limbă care să fie înțeleasă și de cei care doresc să aibă acces la poveste, și de cei care doresc să aibă acces la ceea ce se află dincolo de poveste.
Apoi, aș spune că această carte e una incomodă pentru cel care vorbește despre ea. Este incomodă pentru că, prin personaj, prin tonalitate și prin tematică, este o carte sumbră, depresivă și neliniștitoare. O parte din aura de glorie și de scandal care a înconjurat-o se datorează unei coincidențe care se leagă de aparenta suprapunere dintre unele evenimente descrise în roman și manifestațiile vestelor galbene din Franța. E un caz în care de fapt literatura anticipează asupra realității, sau un caz în care realitatea copiază ficțiunea.
Cred că ar fi o eroare să privim acest roman exclusiv prin prisma suprapunerilor întâmplătoare cu realitatea franceză contemporană. Dacă ar fi să recomand cuiva spre lectură acest roman, aș spune că este o meditație asupra a două răuri: a unui rău care macină un individ și a unui rău care macină o întreagă societate. Talentul acestei cărți este de a face ca aceste două planuri să comunice.
Această carte trebuie citită cu precauție. Literatura, atunci când nu este siropoasă sau propagandistică, are această capacitate unică de a capta sunetul răului. De aceea, dacă este să fim sinceri cu noi înșine, marile cărți care ne bântuie sunt cărțile care au în centrul lor problematica răului. Sunt cărți care nu-și doresc să propună soluții terapeutice, ci dimpotrivă, să îți dea un brânci mai departe și să te prăbușești într-un abis din care poate nu vei mai ieși.
Din acest punct de vedere, literatura lui Michel Houellebecq vine dintr-o tradiție ilustră. Ea nu este o literatură tezistă. E foarte posibil ca de aceea să fi deranjat și pe cititorii de stânga, și pe cititorii de dreapta.
Acest tip de carte neliniștitoare, nu neapărat cinică, ci mai degrabă tragică în anumite dimensiuni, este exact leacul de care avem nevoie pentru a ne vindeca de iluzia potrivit căreia literatura este asemeni unui șpriț de vară, ceva care te reconfortează și te îmbărbătează. Nu! Literatura este cu totul altceva, iar această carte cred că o probează din plin.”
Cristian Pătrășconiu
„Cărți precum «Serotonină» au de la primele zile ale ediției princeps acest statut de bestseller adevărat. Cred că în Franța a trecut demult de jumătate de milion de exemplare vândute în câteva săptămâni, iar în România se vine remarcabil de bine. Cred că este cartea primului semestru al acestui an. Această care este un bestseller. Așa arată un bestseller.
«Serotonină» este o carte condamnată să fie bestseller. E o carte densă, provocatoare, cu o țesătură ideatică deloc simplă. Ea a apărut deja de câteva săptămâni, ceea ce înseamnă că, fiind vândută ca pâinea caldă, a fost și citită cu voluptate și comentată și recenzată abundent.
E o carte adâncă, Houellebecq este un scriitor adânc și e, ca să spun așa, pe persoană fizică, e despre noi, scrie despre fiecare dintre noi, în fond.”
Vlad Zografi
„Împotriva unei prejudecăți tot mai larg răspândite, inteligența contează. Contează în sine, pentru bucuria nefericitului. Contează dacă te ocupi de ceva care-ți folosește gândirea mai intens, dacă de pildă faci filozofie sau te ocupi cu chestii abstracte. Contează și dacă te ocupi cu oamenii, dacă ești, de pildă, psiholog. Contează și în dragoste, în ciuda prejudecăților, și contează și în literatură.
Eu sunt oarecum excedat că vorbesc despre Houellebecq. Probabil că e scriitorul contemporan care mi-e cel mai aproape. Îl iert că are succes. În orice caz, mă consolez cu gândul că nu va primi Nobelul, pentru că Nobelul este pentru băieții buni, or Houellebecq e un băiat rău. E un băiat rău cam așa cum era și Nietzsche.
Romanul ăsta e tot povestea unei derive, cum sunt toate romanele lui Houellebecq. E povestea unui bărbat care, într-un moment de criză, dar o criză multilateral dezvoltată, se rupe din locul lui din lume pentru a ajunge, prin niște peripeții, să-și retrăiască amintirile, fantasmele și să se gândească la ce e de făcut. Asta e, în două cuvinte, povestea cărții, și poate fi privită cartea ca un roman de aventuri.
Houellebecq este printre puținii scriitori care au viziune. Eu sunt de acord că mulți scriitori francezi iau ceva din tonul ăsta ușor cinic al lui Houellebecq, dar n-au viziune. El are viziune. Vede departe în ce se întâmplă și în ce e pe lumea asta.
Viziunea lui Houellebecq se leagă de o lume aflată în derivă și de o lume pe care o vede prizonieră și victima libertăților și posibilităților pe care le are. Asta e tragedia personajului Houellebecq și a lumii lui, și în fond asta e tragedia lumii noastre. Cred că asta e marea poartă a romanelor lui Houellebecq.
Houellebecq este un scriitor care duce lucrurile până la ultimele consecințe. Asta se întâmplă cu puțini scriitori.
Toate romanele lui Houellebecq sunt romane de dragoste. Sunt foarte încărcate sexual, iar asta pe mulți pudici îi aruncă în aer. În realitate, toate romanele lui Houellebecq sunt romane de dragoste, pentru că la Houellebecq e o îngrozitoare nevoie de iubire. În romanul ăsta, această îngrozitoare nevoie de iubire are ca pandant dispariția libidoului. Asta e tragedia personajului lui Houellebecq.”
