Ieri după-amiază, pe o vreme care a avut milă de cei mai puțin rezistenți la căldură, a avut loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu lansarea romanului „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, de Dumitru Crudu, apărut recent la Editura Humanitas în colecția „821.135.1 Scriitori Români Contemporani”, care este coordonată de Andreea Răsuceanu. Cartea a avut o primă lansare la Salonul Internațional de Carte Bookfest, alături de romanul Cristinei Vremeș, „Trilogia sexului rătăcitor” și de volumul de proză scurtă „Zilele după Oreste”, de Vitalie Ciobanu, ambele din aceeași colecție.
Îmi vine destul de greu să scriu despre această lansare, întrucât am fost invitat să vorbesc, alături de Marian Voicu, despre romanul lui Dumitru Crudu. Am muncit ceva ca să iasă bine, am citit trei romane bune, am recitit și din poezia lui Dudu, lucru care m-a catapultat în trecut, la începutul anilor 2000, când m-am trezit, așa cum am spus și în timpul lansării, „dintr-o mai lungă ațipeală literară”.
Firește că nu voi reda nimic din ce am vorbit, fiindcă mi s-ar părea ciudat să-mi pun vocea în propriul articol. Mă voi mărgini doar la a spune că am fost pus în premieră în această postură, aceea de a schimba haina de reporter pe cea de invitat la eveniment, lucru pentru care mă simt dator să-i mulțumesc din nou celei care mi-a adresat invitația, Anda Vișan, precum și Andreei Răsuceanu și gazdei, Librăria Humanitas de la Cișmigiu, care a fost, ca de obicei, impecabilă.
Am avut superemoții la început, ca și Dumitru Crudu de altfel, însă după câteva minute ne-au trecut, mai ales că în public au fost mulți prieteni pe care i-am simțit aproape și care ne-au susținut. Am să redau, așadar, câteva pasaje din spusele lui Marian Voicu și ale lui Dumitru Crudu.
Despre carte, dacă vreți să citiți o recenzie, vă invit aici: https://omiedesemne.ro/recenzie-ziua-de-nastere-a-lui-mihai-mihailovici-de-dumitru-crudu/
Marian Voicu
„Dintotdeauna este o bucurie să-l reîntâlnesc pe Dumitru, pe care cred că-l știu de 20 de ani în diversele lui ipostaze. Este și poet, și dramaturg, unul dintre cei mai jucați dramaturgi contemporani de limba română, este și romancier, publicist. Toate aceste calități le ascunde foarte bine sub o aparență de personaj boem, poate cel mai boem scriitor din Chișinău. Este însă doar o aparență, nu vă lăsați păcăliți.
De 25 de ani de când tot merg prin Basarabia, în discuțiile cu scriitorii am insistat tot timpul întrebându-i dacă există un specific al literaturii basarabene. Dumitru face parte dintr-o generație excepțională. Cei care au terminat facultatea la sfârșitul anilor ’80 sau la începutul anilo ’90, alături de frații Vakulovski, de Iulian Ciocan, de Emilian Galaicu-Păun, care și-a făcut doctoratul la Moscova, deci oameni cu studii în România, sau în România și Georgia, cum este cazul lui Dumitru, în Republica Moldova, în Uniunea Sovietică, o generație foarte interesantă, care într-un fel neașteptat a preluat moștenirea foarte complicată a generației vechi, militante, a lui Vieru, și a transformat-o într-un mod neașteptat.
Dumitru este un personaj care s-a situat întotdeauna în avangarda literaturii române, începând chiar cu perioada de la Brașov. A fost întotdeauna ancorat și în prezent, și în istorie. Dacă vreți să cunoașteți istoria Basarabiei, o puteți face citind cărți de istorie, care sunt mai mult sau mai puțin obiective, mai mult sau mai puțin seci, sau o puteți face citind literatura basarabenilor.
Într-un mod neașteptat, această carte, „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, vorbește mai mult decât cărțile de istorie despre drama basarabenilor începând cu 1940. În mod fatal, în mod simbolic, Mihai Mihailovici se naște pe 28 iunie 1940, cumva mi se pare mie chiar în ziua în care se naște suveranismul și statalismul moldovenesc, care astăzi este foarte puternic.
Dacă vreți să înțelegeți cum se face că 60 sau 70% din cetățenii din stânga Prutului declară că vorbesc limba moldovenească, o limbă fictivă, o limbă care nu există, o aberație care a fost inventată de sovietici în 1924, în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească din stânga Nistrului, deci dacă vreți să înțelegeți aceste lucruri trebuie să citiți cartea lui Dumitru, care spune povestea Basarabiei de-a lungul a patru generații.”
Dumitru Crudu
„Vreau să vă mulțumesc că ați venit la lansare, invitaților și tuturor prietenilor mei din sală. Această carte se desfășoară între două paranteze: ziua când se naște și cea în care moare Mihai Mihailovici. Se naște la Chișinău și moare la București. Într-un fel, aceste două paranteze practic cuprind și toată istoria pe care a traversat-o Basarabia.
Romanul e scris în foarte multe locuri, unele dintre capitole inclusiv la București. Tot veneam des în România și atunci mă porneam să scriu, unele capitole la Brăila, altele la Timișoara, la Iași. Aș putea să spun că nu există un oraș mare din România unde să nu fi scris măcar câteva rânduri din acest roman. Totuși, cele mai multe au fost concepute la București, fiindcă în ultimul timp am fost foarte des în orașul dvs. și în capitala țării noastre.
Scriind în atâtea locuri – practic unele dintre capitole le-am mai scris și în Polonia sau în Cehia – am avut sentimentul că e un roman care m-a însoțit în ultimii ani cam peste tot, ca o umbră. Cu umbra asta am mers și la Varșovia, la Gdansk și în toată România.
E un roman cu care mă culcam și mă trezeam. Înainte să adorm mai scriam sau rescriam anumite lucruri. Inițial nu m-am gândit că va fi un roman. Erau niște proze scurte, pentru ca după aceea să-mi dau seama că există o mare legătură între ele. După ce am înțeles acest lucru mi-am dat seama că de fapt scriam la un roman, la acest roman.
Scriindu-l, poate că am încercat să răspund și unei acuzații care ni se aducea mereu, că uite, voi sunteți poeți postmoderniști sau fracturiști și nu vă interesează realitatea, istoria și toate celelalte. În romanul ăsta am încercat să spun că mă interesează. De fapt, marea istorie, care a venit peste noi fără să o putem evita, a fost bulgărele de zăpadă care m-a făcut să reușesc să scriu acest roman.”
