Sorin Alexandrescu, Simona Popescu, Vasile Ernu se numără printre laureaţii celei de-a XVI-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Mircea Martin. Gazda serii a fost Carmen Mușat.

După doi ani, în care Gala Premiilor Observator cultural s-a desfășurat online, ca urmare a situației pandemice, evenimentul a fost din nou găzduit de Teatrul Odeon, marți, 17 mai 2022. În cadrul Galei, s-au acordat nouă premii la cele şase categorii clasice, Premiul Observator Lyceum (alegerea elevilor de liceu de la șase colegii naționale din București), Premiul Observator Universitas (opţiunea studenţilor de la facultăţile de Litere din șase universităţi din ţară) şi Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia. S-au acordat, de asemenea, un Premiu Special al revistei – obținut de Gheorghe Ardeleanu, și Premiul pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă în limba română, oferit în parteneriat cu Institutul Cervantes din București, ediția a doua. Momentele muzicale au fost asigurate de grupul Violoncellissimo, alături de care s-a aflat maestrul Marin Cazacu.

Premiul pentru Memorialistică i-a revenit lui Vasile Ernu, pentru Sălbaticii copii dingo, Editura Polirom.

La categoria Eseu/ Publicistică, premiul a fost acordat ex aequo lui Sorin Alexandrescu, pentru Lumea incertă a cotidianului, Editura Polirom, și lui Cristian Cercel, pentru Filogermanism fără germani. România în căutarea europenității, Editura Polirom.

Tot ex aequo s-a acordat și premiul pentru Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară, Alexandrei Ciocârlie, pentru volumul Principi și scriitori în Roma antică, Editura Humanitas, și lui Cosmin Ciotloș, pentru volumul Cenaclul de luni. Viața și opera, Editura Pandora M.

Iulia Tegge a cîștigat Premiul pentru Debut, pentru volumul de critică literară Mirajul reflectării. Spre o istorie a metaficțiunii în romanul românesc, Editura OMG.

            Simona Popescu a fost laureată la categoria Poezie, pentru volumul Cartea plantelor și animalelor, Editura Nemira, iar la categoria Proză juriul i-a ales pe Cristian Teodorescu, pentru Tatăl meu la izolare, Editura Polirom, și pe Radu Sergiu Ruba, pentru Semnătura indiană, Editura Trei.

Premiul Observator Lyceum pentru proză, oferit în urma alegerii liceenilor, a mers către Florin Lăzărescu, pentru Noaptea plec, noaptea mă-ntorc, Editura Polirom, iar studenții care acordă Premiul Observator Universitas l-au desemnat cîștigător pe Florentin Popa, pentru volumul de poezie Dezintegrare, Editura OMG.

Anul acesta, Premiul Special al revistei Observator cultural i-a fost decernat lui Gheorghe Ardeleanu, pentru ediția Corespondența Steinhardt, iar Marele Premiu, Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia, i-a fost oferit teoreticianului, criticului și profesorului Mircea Martin.

Aflat la cea de-a doua ediție, Premiul pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă în limba română, organizat în parteneriat cu Institutul Cervantes, i-a fost acordat Marianei Sipoș, pentru traducerea volumului Asasinul timid de Clara Usón, Editura Polirom.

Din juriul celei de-a XVI-a ediţii au făcut parte Carmen Muşat (preşedinta juriului), Victor Cobuz, Bogdan Creţu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuș, Iulia Popovici, Alina Purcaru.

Juriul „Observator Lyceum“: Maya Hermon și Ioana Balasz (C.N. „I.L. Caragiale, coord. Mioara Colţea), Diana-Maria Dumitru (C.N. „George Coșbuc, coord. Theodora-Alina Roșca), Ioana Micu și Maria Micu (Liceul „Mihai Eminescu, coord. Rodica Bogdan), Mihaela Tudor și Maria Viuleţ (C.N. „Iulia Hasdeu, coord. Dorica Boltașu), Raluca Dumitrașcu (C.N. „Sfîntul Sava, coord. Irina-Roxana Georgescu), Maria Mușat și Maria Scoipan (C.N. „Gheorghe Șincai, coord. Luminiţa Gheorghiu).

Juriul „Observator Universitas“: Vlad-Mihai Bogza, George Ciucă, Sofia Ilie, Lavinia Liţă, George Mihalache, Mihaela Munteanu, Daniel-Cătălin Năstase, Lavinia Tache, Ioana Tătărușanu, Daniela Vizireanu, Andrada Yunusoglu, Andreea Zavicsa (Universitatea din București); Mihnea Bâlici, Teona Farmatu, Paul-Mihai Paraschiv (Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca); Andrei Peptine (Universitatea Transilvania, Brașov); Alexandru Higyed (Universitatea de Vest din Timișoara); Șerban Acasandrei, Ioan Coroamă, Anastasia Fuioagă, Silviu Romaniuc, Andrada Strugaru, Cătălina Suditu, Gabriela Vieru, Bogdan Vișan (Universitatea „Al. I. Cuza, Iași).

Juriul Premiului pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă în limba română: Corin Braga, Mianda Cioba, Ilinca Ilian.

Trofeele au fost realizate de Elena Dumitrescu și Mircea Roman, iar scenografia a fost semnată de Alexandra Putineanu.

Concepția grafică a diplomelor a fost realizată de High Contrast, iar concepția video, de Vlad Rotaru.

Sponsori ai Premiilor Observator cultural 2022: Muşat&Asociaţii, Institutul Cervantes București, MoldMetal.

Parteneri principali: Teatrul Odeon, Caracteristic, High Contrast, Gramma, Magnolia, Librăria Cărtureşti, La două Bufnițe, Secretul Bunicii.

Parteneri media: TVR3, Radio România Cultural, LiternetSuplimentul de Cultură.

Foto main: Miluță Flueraș

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.