Tocmai ce am primit câteva poeme de la Lena Chilari și mă grăbesc, iată, să le postez, nu pentru că mi-ar fi teamă, Doamne ferește, să nu mi-o ia cineva înainte, ci pentru frumusețea lor și pentru că vreau să marchez încă o dată faptul că tinerei poete urmează să-i apară la Editura Tracus Arte volumul de debut.

Vă reamintesc că Lena a primit premiul „Regele Dimineții” în cadrul celei de-a VII-a ediții a Premiului „Alexandru Mușina” pentru debut în poezie, care este acordat de Editura Aula Magna în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și cu Editura Tracus Arte.

Lena Chilari trăiește în Cluj-Napoca și a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai.

ieri a ars Filarmonica Națională «Serghei Lunchevici» 
din Chișinău 
a ars arhiva societății culturale 
din Republica Moldova odată cu ea. 
când eram mică ne-am uitat cu tata 
la nunta din malinovka pe casetă
în care au dansat ansamblul «Joc»
și acum țin minte melodiile și mișcările 
dionisiace de care sunt fascinată până astăzi 
sau cum Nicolae Botgros cu Lăutarii 
au cântat cu Zdob și Zdub 
cuculețul din clejani 
țara unde tata m-a adus pe lume se duce încet de râpă 
iar infrastructura inimii mele se dărâmă cu fiecare anexă fără recuperare 
am o țeastă ieșită din partea stângă a pieptului 
și tot bat în ea să pulseze sub ritmul jocului copilăresc până n-a murit 
definitiv din 1991 încoace

atunci când l-ai prins pe dumnezău de picioare
îi dai drumul – bei un pahar de apă cu lămâie 
și-ți dai o palmă peste față 
bătrânul imaculat citește un ziar cu fete cu părul roz 
n-are timp de tine 
bătrânul își linge buzele și trage pantalonii în jos 
n-are timp de tine 
bătrânul e bătrân iar noi suntem crescuți în ierarhie 
și respect față de bătrâni ori primești cu vărguța peste degete
de la școala primară în sus 
copilul țipă după mama iar fata cu părul roz strigă cu ochii după ajutor 
bătrânului îi sclipește catarama de la cureaua strânsă
iar el își freacă mânuțele imaculate 
n-are timp de tine – am spus!
doar de decolteul pe care îl porți și de cuviincioșii părinți ce te-au educat 
să taci în fața unor bătrâni din pur respect

îmi frig buzele cu cafea și mă culc pe burtă
ca să privesc ochii micuței helena 
unde mă văd pe mine. are doi ani și vrea 
clătită fără zahăr fiindcă zahărul e interzis 
se moare de la el cum se moare în «жыве́ Белару́сь!» 
mă uit la ea și îmi dau seama că n-o să fie 
bătută cu cureaua sau abuzată verbal 
și lăsată fără mâncare drept pedeapsă 
precum e mașa din rusia sau aliona din pepeni
n-o să fie vânată și împușcată în codrii moldovei
învinuită că nu purta ce trebuie sau că a ridicat coada 
violată și amăgită de toate bunurile
n-o să fie răpită precum kolesnikova 
în plină stradă de pro-clovniști mustăcioși 
sau otrăvită precum navalny de pro-putinieni
copiii inocenți ce ies din imbecili ignoranți ajung în depresie și se sinucid
iar în loc să vorbim despre alegerea personală
a fiecăruia despre fericire sănătate mentală 
singurătate sau despre partenerii potriviți nouă
ne întrebăm când ne mărităm și când 
turnăm plozi „că e timpul să-i ai pe ai tăi” 
să-ți aducă o cană de novichok la bătrânețe 
să nu îndrăznești să nu te chinui și să mori rapid 
înghit în sec și o prind de mânuță pe helena 
nu e copilul meu și nici nu va fi curând 
– vărs cafeaua pe gât 
– mușc clătita cu extra-ciocolată 
mai multă decât a putut bea navalny novichok 
din ceaiul lui la tomsk 
și mă mântuiesc lent de toate zilele rămase 
pe o lume într-atât de minunată și de fertilă ca a noastră.

mi-am dat seama că m-am îndrăgostit la cinema victoria
răsuna le lac și plângeam 
cum matthias îl săruta pe maxime xavier dolan 
știam că sentimentele mele nu trebuiesc nimănui –
ai venit să ne uităm împreună la mommy cu tania 
plânsă te-am îmbrățișat – hai lasă
te-am ținut în brațe iar apoi m-ai ținut tu 
când m-a apucat o altă isterie de plâns 
– poate eu o să fiu iubita ta ți-am zâmbit 
iar tu ai întors capul impresionat 
știam amândoi că n-o să fiu 
c-o să ne mai sărutăm o ultimă dată 
știam că fiecare mesaj te îndepărtează 
știam c-o să ajung să-ți spun în pandemie 
după cămin că te iubesc și
– tocmai mi-am dat seama că nu mai are rost să scriu vreodată poeme despre tine

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

3 Comments

  1. Lucia Negoita Reply

    Nu renuntati,dle Diaconu….Poeta de azi…deosebita..
    Lucia Negoita

  2. Poezie? Unde? In nici un caz in textele astea pe care in nestiinta de cauza le considerati poezie…

    • Mă surprinde doar aplombul cu care puneți etichete: asta nu e poezie, eu acționez în necunoștință de cauză etc.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.