Astăzi ne despărțim și aici de minunatul om și muzician care a fost Leo Iorga. Partea a doua a interviului pe care l-am realizat în 2012, când lucram la ziarul Ring, arată încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de deschis era și în ce fel știa să pună accentul pe sinceritate. Nu avea rețineri sau complexe, era jovial, fermecător și de un optimism moderat.

Acum vorbim despre el la timpul trecut, iar proiectul de viitor la care trebuie să ne gândim încă de pe acum este să-l ținem minte exact așa cum era. Mă includ și eu aici, cu regretul că n-am avut ocazia să mai stăm încă o dată de vorbă. Fiind din aceeași generație, cred că ne-am fi înțeles la fel de bine cum s-a întâmplat pe toată durata acestui interviu.

Spuneţi-mi câteva amintiri legate de Centrul Istoric al Bucureştiului din perioada Club A sau Preoteasa.

Noi repetăm în prezent la Preoteasa. Aproape de Centrul Vechi mai este şi Casa Eliad. Noi ne făceam veacul acolo. Gaşca de la Casa Eliad s-a cam mutat la Gyuri’s Pub, mă refer aici la Doru Lizescu şi cei care mai erau prieteni pe-acolo. S-a cam refăcut gaşca acolo, se şi cântă în fiecare week-end cam în genul cum se cânta la Eliad. Am avut amintiri foarte frumoase, mai ales că pe mine mă frapa Centrul Vechi al Bucureştiului, eu fiind arădean. Vedeam în Centrul Vechi al Bucureştiului o parte din Arad. M-a făcut să mă simt mai acasă datorită şi stilului oamenilor de acolo, pentru că am cunoscut lume foarte rafinată, bucureşteni rafinaţi, cu părinţi foarte meticuloşi, la o cafea. Bucureştiul ăla vechi, cu tabieturile respective. Bine, gaşca de tineri nu prea respecta tabieturile! Are o energie clară Centrul Vechi, distinctă faţă de ce se întâmplă în celelalte cartiere. Lucrul ăsta l-am întâlnit acum în Şinca Veche. Ne-am întors din zonă de acolo. Se consideră că are un centru energetic de pe vremea dacilor şi experţii au confirmat că e o zonă templică şi precreştină şi creştină. Este şi o mănăstire rupestră acolo. Se simte fizic că este o energie specială acolo.

Mergeţi prin Centrul Vechi?

Foarte rar. Am fost acum de curând la o filmare. Mi se pare că arată bine acum Centrul Vechi, e foarte ok. Văd lume stând la cafenele. Eu am fost în perioada toamnei târzii când am filmat şi era cald afară. Era chiar ok, linişte… Strică peisajul câteva prezenţe nelalocul lor pe acolo. Pe Gabroveni am filmat. Noi am şi cântat des acolo, dar încă se intra cu maşina şi puteai să vii cu sculele. Odată, la o lansare a lui Baniciu, a strigat unul „Ai auzit mă de Covaci?” Iar Leluţ Vasilescu, care era acolo, i-a răspuns: „Da, mă ficior, e o stradă în Bucureşti!” Am avut momente frumoase.

Cum era în Club A?

În Club A întotdeauna ştiam cum ajung, dar nu ştiam cum plec. Acolo se intra într-adevăr pe bază de invitaţii, iar la final era pe bază de „sprijin”. Acolo în Club A au lansat Amicii primul lor album şi a fost motivul pentru care eu m-am apucat de pirotehnie, pentru că nu am găsit nicăieri în momentul ăla nişte jerbe de interior – şi-aşa Club A e destul de jos. Mai mergem în Silver Church şi filmăm acolo, am tot fost invitat. Acum ţinem în fiecare primăvară şi în fiecare toamnă concerte gratuite pentru studenţi – gratuite din punctul nostru de vedere. Plătesc ei o intrare simbolică… Și pentru Casa de Cultură Preoteasa, în formula Colibri şi eu. Mai este o chestie unde am fost, La Scena. Şi aia e interesantă, e clădire veche.

Se poate spune că Bucureştiul pulsează prin Centrul Vechi? Începem să avem o identitate prin Centrul Vechi?

Certamente, Bucureştiul a crescut foarte mult în ceea ce priveşte viaţa de cluburi. Este foarte mult public în cluburi. Noi cântăm şi în cluburi selecte, pornind de la Tribute. Acolo e un club, să zicem, de fiţe, unde vin oameni „bazaţi”. Vin acolo pentru că se cântă live. E o explozie de trupe care cântă coveruri, unele mai bine, altele mai rău. E foarte bine că se întâmplă aşa. Că se vor decanta, asta e cu totul altceva, dar e bine că există.

Revenind la ce discutam înainte, cum merge cu regimul de viață după operație?

Apropo de operaţie, am făcut şi un diabet pe fondul ăsta, care – mulţumesc lui Dumnezeu – se pare că s-a retras. Dar odată puseul făcut eşti în cărţi! Cu regimul de viaţă trebuie să am grijă. Merge şi un pahar de vin, au mers chiar mai multe, numai că excesele întotdeauna se simt. Acum, de exemplu, dacă stau la un pahar mai lung, mă resimt mult mai tare decât înainte. E ca şi cum o iei de la început, ca în liceu. Te ia valul mai repede şi a doua zi ţi-e rău. Înainte când era călit organismul, tot a doua seară să-i dai cu paharul, nu aveai probleme. Era o stare naturală, nu se mai dezintoxica nimic. Dar bine, în starea asta erau toţi, nu numai la unii sau la alţii.

Deci putem vorbi foarte clar de proiecte de viitor, de viitor în general, cu optimism?

Da, putem vorbi. Acum problema mea majoră este faptul că trebuie să-mi vină o idee. În primul rând lansarea volumului ăstuia, să apară la toate posturile de radio sau, mă rog, la cei care difuzează muzică. Aş prefera să îi rog pe redactori, când vor difuza „După ani şi ani” sau „Mă voi întoarce” sau „Singur în noapte”, să fie ăsta nou, adică Leo Iorga şi PacificA. Lămurim astfel şi confuziile. Ştiu că unii nu vor treaba asta, mă refer nu la redactori, ci la unii oameni, dar atunci s-ar lămuri într-adevăr toate confuziile. Dom’le, ăsta e ăsta, ăsta e ăla! Nu poţi să amesteci treburile şi să-l dai pe ăla la o parte. Nu ai cum! Asta a fost şi ideea, să apară albumul ăsta ca să se ştie. Am vorbit şi cu Ordean, am vorbit şi cu Bărar, cu toţi compozitorii care au semnat piese şi inclusiv cu texte, cu Ioan Gyuri Pascu, cu ale mele etc. Cam asta ar fi: proiectele de viitor le privesc cu prudenţă. Nu mă mai arunc ca în trecut, că nu se ştie niciodată.

Cum s-a împăcat rigurozitatea militară cu spiritul ăsta liber, de rocker?

La început nu s-a împăcat, dar eu, odată ajuns acolo, am luat-o pe felia artistică. Cum făceam toţi armata şi toată lumea ştie, marina militară fiind o armă nobilă, nu era ceva opresiv, ci mai degrabă permisiv, mai alegant, şi la ţoale, şi la pantofi, ţinută albă… Adică era un pic mai elevat, să zic aşa, mediul.

Deci nu era mediul specific de răcani.

În perioada de instrucție a fost, ca să ne iasă gărgăunii din cap, după care în funcţie de sedimentări s-au aranjat lucrurile. Eu acolo am făcut şcoala de telegrafie, între 1980-1982, goniometrie etc., şi puteai deveni ofiţer III radiotelegrafist de punte, dacă mai făceai încă şase luni de şcoală pentru marina comercială. Eu am colegi care navighează şi acum. Bineînţeles că ulterior am mai făcut studii de modernizare, calculatoare, lucruri moderne, automatizări etc., care au rămas. Ideea mea era să merg să-mi cumpăr instrumente de afară, să câştig sau să rămân afară. Am avut gărgăuni ca să plec. Până la urmă mi-am găsit o gaşcă, mi-am făcut o trupă în armată acolo, am cântat, şi când m-am întors de acolo cu patalamaua – deci puteam să rămân chiar în Constanţa, ori în marina militară să continui, ori să mă îmbarc – şi m-a tras aţa înapoi, colegii, ziceau hai bă să mai cântăm. Aşa am venit acasă, la Arad, şi am lucrat tâmplar mecanic ca să câştig bani. Se câştiga bine de tot. Ce s-a făcut, şi Cotroceniul, şi Palatul Parlamentului, la Arad e făcut. Tot mobilierul ăla sculptat, mecanic se spune. Era frumos şi foarte bine plătit. Atunci am lucrat un an şi jumătate, dar şi făceam muzică între timp, până am lăsat de tot lucrul şi m-am apucat de cântat definitiv.

Cum a fost primul concert de anvergură în care a cântat Leo Iorga, când a fost ceva adevărat?

La Challenge Day, în 1991. Erau calificate două oraşe, Budapesta şi Bucureşti. Challenge Day însemna câtă lume pot autorităţile din marile oraşe europene scoate în stradă la un moment dat, într-un interval de timp, de la cinci la zece seara. Cu biciclişti, cu jogging, cu alergări. A fost pe la Piaţa Unirii. Atunci am cântat şi noi la vreo 100 şi ceva de mii de oameni. Erau pe toate străzile. Acolo am simţit că energia vine dintr-o anumită parte. A fost impresionant.

Foto credit Leo Iorga: https://playtech.ro/stiri/drama-pe-care-leo-iorga-a-ascuns-o-publicului-au-fost-9-ani-de-chin-pentru-el-putini-au-stiut-despre-asta-55694

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.